Pentru a înţelege Praznicul Rusaliilor, al Cincizecimii, al Pogorârii Duhului Sfânt, Părinţii Bisericii au folosit limbajul poetic, născut din liniştea meditării paşnice. Astfel, cântarea Bisericii ne cheamă să gândim, în Hristos, taina naşterii Bisericii: „Lucruri minunate au văzut astăzi neamurile, în cetatea lui David, când Duhul Sfânt S-a pogorât în limbi de foc, precum a spus Luca, de Dumnezeu-drăitorul. Că zice: Adunaţi fiind ucenicii lui Hristos, s-a făcut sunet ca de o suflare ce vine repede, şi a umplut casa unde erau ei şezând; şi toţi au început a vorbi cu străine graiuri, cu minunate dogme, cu uimitoare învăţături ale Sfintei Treimi” (Utrenie, Laude, gls.4). Prin Rusalii, amestecarea limbilor rostirii omeneşti, în nenorocirea Turnului Babel, arogant şi fără rost în ceresc, fără de trebuinţă Cerului, se limpezeşte. Din cărămizile moarte ale turnului căderii se nasc pietrele vii ale Bisericii, Templul Duhului Sfânt ce ţine în sine Dumnezeirea. Cum auzim în cântarea stranei: „Dumnezeu-Cuvântul, Cel atotstăpânitor, a vindecat cugetele Apostolilor de păcat şi i-a gătit Luişi casă curată; iar acum se sălăşluieşte lumina Duhului, celui întocmai puternic şi de o fiinţă cu El” (Cântarea 4. Canon 2.3, Sf. Ioan Damaschin).
Hristos Domnul Se vădeşte a spune Adevărul. „Zis-a gura cea curată şi vrednică de cinstire: Nu Mă voi despărţi de voi, prietenilor! Că Eu, împreună-şezând pe scaunul cel înalt şi părintesc, voi turna harul Duhului Sfânt din destul, să strălucească celor ce-l doresc. Sorocul fiind plinit, Cuvântul cel Preadrept aduce linişte în inimi. Că lucrul plinind, Hristos a bucurat pe prieteni, împărţind Duhul, precum a făgăduit cu suflare repede şi cu limbi de foc” (Cântarea 1. Canon 2.2.3). Prin Pogorârea Duhului Sfânt, Dumnezeu se apropie de noi, ne acoperă, ne umple de sens. Lumea întreagă se ridică din răsturnarea păcatului. „Puterea dumnezeiescului Duh venind, glasul cel împărţit, de demult, al celor ce gândiseră rele împreună, l-a împreunat dumnezeieşte, într-o singură armonie, învăţând pe cei credincioşi cunoaşterea Treimii, în Care ne-am întărit” (Cântarea 3.1). E semnul distinct al prezenţei Treimii în lume această reaşezare în normalitate, în pace, în iertare.
Mai semnifică astăzi ceva toate aceste cuvinte? Mulţi cred că Biserica umple lumea de vorbe, de cuvinte aiuritoare de minte, ascunzând în spatele rostirilor ei metafore fără conţinut. Să luâm aminte, să gândim şi să vedem cum în propriile noastre proiecte personale – familie, creşterea copiilor, cariere, iubiri ori răniri, prezenţa Duhului Sfânt aduce mângâiere sufletească şi că având pe Dumnezeu de partea noastră toate dărâmările din sufletele noastre se restaurează în Rusalii, în exerciţiu al nădejdii absolute. Zbaterea lumii de acum, de animal hăituit prins în capcană, ne dovedeşte o dată în plus de ce anume aveam nevoie de Pogorârea Duhului Sfânt în vieţile noastre de acum, ca şi în vieţile celor de atunci. Ca să ne facem prieteni cu Hristos, ca să restaurăm în inimile noastre iertarea şi pacea, drămuind mai atent zilele şi clipele şi veşnicia lor.
Când un om are Duhul Sfânt ca putere ce lucrează cu sine totul se umple de Lumină. Devine el însuşi izvor de apă vie (Ioan 7. 37-53), devine sursă de viaţă pentru sine şi pentru cel de lângă el. Se vede aceasta în Taina Cununiei şi a Preoţiei, unde numai prezenţa Duhului Sfânt dă valoare iubirilor şi alegerilor noastre personale, făcându-le roade vrednice de Veşnicie.
Cântarea Praznicului consemnează glasul adânc al inimilor noastre: „Când Cel Preaînalt, pogorându-Se, a amestecat limbile, a despărţit neamurile; iar când a împărţit limbile cele de foc, la o unire pe toţi a chemat; şi cu un glas slăvim pe Duhul cel Preasfânt”, spunem la Liturghie, îndată după ce ieşim cu Evanghelia în mijlocul locaşului de închinare. Astăzi e naşterea unui singur neam. Acela al creştinilor. Neamul Biserică!
Pr. Constantin Necula, Sibiu
Rusaliile, răsturnarea Babelului
