6.9 C
Campulung Muscel
23/02/2024

Propovăduind Evanghelia Iertării SĂ MULŢUMIM DOMNLUI PENTRU DARURILE PRIMITE!

Oare, cum putem să mulţumim Domnului poate toate câte ne-a dat nouă? Suntem noi conştienţi de darurile primite de la Dumnezeu? Am înmulţit noi talanţii sădiţi cu atâta gingăşie în noi? Cu siguranţă, poate mulţi dintre noi nici măcar nu am băgat de seamă la darurile pe care Milostivul Dumnezeu le-a investit în zidirea mâinilor sale. Să ne cercetăm fiecare cu deamănuntul şi vom constata că avem talanţi ce trebuie să-i înmulţim, ca nu cumva să fim aruncaţi în întuneric pentru nepăsarea şi lenevirea noastră. Să ne oprim pentru a medita la cel mai mare dar primit de la Bunul Dumnezeu şi anume Viaţa. Ce bine ar fi dacă noi, oamenii, am înţelege că viaţa este darul lui Dumnezeu! Nimeni nu-şi poate bate joc de el însuşi pentru că nimeni nu-şi aparţine lui, ci lui Dumnezeu. Patimile sunt cele care îl dezumanizează pe om şi sufletul devine rob al trupului pătimaş. De fapt, noi blestemăm ceea ce Dumnezeu a binecuvântat, atunci când ne batem joc de viaţa noastră. Urâm viaţa pentru că nu o înţelegem; o vedem de cele mai multe ori imperfectă şi sumbră, alteori crudă şi nedreaptă; suntem de cele mai multe ori nemulţumiţi, chiar dacă Dumnezeu face minuni în fiecare zi; primim daruri pe care nu le merităm şi nici măcar nu mulţumim Domnului, ba mai mult, credem că le merităm şi suntem îndreptăţiţi să le primim. Şi, ştiţi care e misterul? Într-o zi ni se va cere socotelă pentru acest dar de mare preţ pe care l-am primit de la Dumnezeu. Omul este luat de valul grijilor lumeşti şi cuprins în vâltoarea deşărtăciunilor vieţii şi ajunge să nu mai cugete cele înalte. Cuvântul lui Dumnezeu este înăbuşit de distracţii şi cu preocupări lumeşti. Aici e marea problemă; sufletul fiind din Dumnezeu, tânjeşte după Dumnezeu; trupul tânjeşte după cele ale lumii; însă nu ne putem ocupa în acelaş timp şi de Împărăţia lui Dumnezeu şi de împărăţia lumii. Nu putem sluji la doi domni, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură. Golul din inima noastră, pe care îl avem din cauza înstrăinării noastre de Dumnezeu, ni-l umplem cu amăgiri trecătoare şi sigur că adevărata fericire o găsim doar  în Dumnezeu. Viaţa este frumoasă dacă noi vrem. Şi dacă pentru tine, iubite frate, viaţa este  o povară, nu fi egoist şi gândeşte-te ce folos ai putea aduce prin ea altora. Oare n-ai găsit pe nimeni care să aibă nevoie de dragostea ta? Oare nu ai bucurat pre nimeni până acum? Caută să fii creştin şi cu fapta nu numai cu numele şi vei trăi de fiecare dată sensul vieţii. Să căutăm să înţelegem că tot ceea ce se întâmplă în viaţă este numai din mila lui Dumnezeu, chiar dacă unele lucruri par a fi mai degrabă suferinţă. Să pătrundem sensul lucrurilor cu ochii sufletului şi prin credinţă vom găsi adevăratul sens al vieţii. Aşadar, trebuie să-I mulţumim Creatorului pentru că ne-a adus la viaţă, pentru că în fiecare zi urzeşte la mântuirea noastră; rânduieşte viaţa noastră şi nu ne lasă orfani niciodată chiar dacă noi, de cele mai multe ori, orbecăim în întunericul acestei lumi desacralizate, din cauza fărădelegilor noastre. Şi pentru ca să înţelegem că Domnul nu ne abandonează niciodată, ci noi suntem cei care alegem, să-L părăsim pe El, în schimbul păcatelor şi răutăţilor noastre. Vă voi relata mai jos o povestioară pe care am mai spus-o şi altădată:  Bunăoară, era un creştin foarte îmbunătăţit cu viaţa, era ca un sfânt şi se bucura în fiecare zi de prezenţa şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În fiecare zi mergea pe malul mării spunându-şi rugăciunile alături de el mai mergea cineva pe care el nu-l vedea, ci doar bucuros era, pentru că vedea impregnată urma paşilor pe nisip; era Dumnezeu, care purta de grijă slujitorului său credincios. Foarte bucuros a fost creştinul, până într-o zi când, nemaivăzând paşii pre nisip, s-a necăjit şi a strigat către Dumnezeu, zicându-I: „Doamne, de ce mai părăsit?” – Şi I-a răspuns Dumnezeu: „De ce te necăjeşti? Căci eu niciodată nu te-am părăsit; când nu ai mai văzut urma paşilor mei pre nisip, atunci să ştii, că Te-am purtat în braţe!” Aşadar, să preţuim viaţa, ştiind că o singură dată o primim. Să conştientizăm darurile primite şi să nu uităm că va veni o vreme când ni se va cere socoteală pentru ceea ce de fapt nu este al nostru, pentru suflet, fiindcă nici noi nu suntem ai noştri, ci aparţinem lui Dumnezeu. Să-i mulţumim Domnului pentru viaţa pe care ne-a dăruit-o şi să nu ne batem joc de ea. Să fim cuprinşi de veşnica iubire a Sfintei Treimi aşa cum frumos spunea Sfântul Ioan de Kronstadt: „Veşnica iubire a lui Dumnezeu neîncetat ne înconjoară, ne zideşte, ne apără, ne îndreaptă, ne ajută, ne întăreşte, ne face biruitori asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, ne vindecă bolile, ne curăţă păcatele, ne împacă sufletele, ne luminează, ne mângâie. Slavă iubirii nesfârşite!” Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi! 

Protosinghelul Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!