Din voia şi cu ajutorul lui Dumnezeu ne apropiem de ziua tainică, şi vădită deopotrivă, în care prăznuim Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Duminica aceasta deschide, de fapt, întreaga prăznuire. Din adâncurile istoriei umane ni se descoperă toate neamurile care alcătuiesc genealogia umană a Celui Care, „pentru noi şi a noastră mântuire”, Se întrupează pentru ca, purtându-ne umanitatea, făcându-se asemenea nouă afară de păcat, să ridice păcatul din noi, să ne slobozească de sub tirania morţii şi a celui viclean. Evanghelia Duminicii, Matei 1.1-25, devine o repetiţie istovitoare şi plictisitoare pentru acela care nu înţelege creştinismul. Atent la amănunte istorice, Evanghelistul Matei, inspirat de Duhul Sfânt, pune în scrierea sa cele mai multe amănunte despre istoricitatea Mântuitorului. Efortul său devine fundament efortului nostru de a înţelege că Naşterea Mântuitorului nu este un basm, nu este o aroganţă etnologică, ci un adevăr istoric de neevitat, de necontestat. „Cartea genealogiei lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam…” (Matei 1.1-17) aşează în ordinea istorică, firească, această Naştere metaistorică, naştere ce rupe în două istoria lumii, naştere care descoperă firii umane dragostea de nezdruncinat a lui Dumnezeu pentru neastâmpărata sa creatură care este omul.
La plinirea vremii (cf. Galateni 4.4), Dumnezeu se întrupează, preluând firea umană dintr-o lungă istorie de familie istorică ce aştepta întruparea Sa, întruparea lui Mesia. Lăsăm deoparte exegezele care propun izvoarele ascendente şi descendente ale naşterii firii umane a Celui Care Se întrupează, conform celor două genealogii nou-testamentare din această Evanghelie şi din cea de la Luca (3.23-38). Ce trebuie să reţinem este că Hristos Domnul are carne ca noi şi alcătuire ca a noastră, luată din carnea şi alcătuirea Maicii Sale, care, şi pentru aceasta, merită a fi chemată Maica Domnului. Chipul ei şi sentimentele ei, suavitatea şi discreţia ei, disponibilitatea şi tandreţea ei au îngăduit divinului Fiu să se aşeze în trupească întrupare. Pentru renormalizarea relaţiei noastre cu Cerul, cu viaţa, mai ales cea veşnică. De aici, din această Genealogie ne tragem, toţi care ne socotim creştini, neamul duhovnicesc. Strămoşii lui Hristos devin, în Duhul Sfânt, din voia Tatălui, strămoşii noştri, rădăcina noastră în neamul care aştepta izbăvirea.
De aici greutatea Evangheliei din Duminica dinaintea Naşterii Mântuitorului. Ea premerge Naşterea, ca o genealogie, dar ne-o şi face cunoscută, pentru că ultimele versete: Matei 1.18-24, ne spun cum a fost cu Naşterea Lui. Limbajul e simplu, lipsit de vulgaritatea ştirilor de scandal de astăzi. Pentru că naşterea dintr-o fecioară abia logodită, care nu cu logodnicul său face Prunc, e o ştire de scandal. Evanghelia învăluie într-o lumină discretă Naşterea Mântuitorului şi abia dezorientarea lui Iosif, care constatând mirabila sarcină vrea s-o lase pe Fecioară pe ascuns (Matei 1.19), face vădită intervenţia divină: „Iosif, fiul lui David, nu te teme s-o iei pe Maria, femeia ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-I vei pune lui numele Iisus, pentru că El va mântui poporul Său de păcatele sale” (Matei 1.20-21). Aşa-i grăieşte îngerul Domnului. Iar Iosif asumă chemarea la discreţie. Asumă Pruncul, se bucură la venirea Magilor (Matei 2.9-12), fuge în Egipt cu minunile sufletului său, pentru siguranţa pământească a Cerescului Pelerin (Matei 2.13-15). Aduce acasă, la Nazaret, pe Acela care nazarinean se va numi… ( Matei 2.19-23).
Tot Postul, cu îngăduinţa distinşilor noştri cititori, am scris despre tema disponibilităţii la Întânirea cu Dumnezeu. Personajele noastre, desprinse din minunatele pagini ale Evangheliei, spre aceasta ne-au dus cu gândul. Disponibilitatea la lucrarea cu Dumnezeu care are izvor în disponibilitatea lui Dumnezeu de a lucra în favoarea noastră, ca neam şi ca oameni. De aici şi aducerea aminte la care face referire îngerul: „Iosif, fiul lui David…”, altfel spus din Neamul lui David, cel ales pentru a primi în sine, ca într-un chivot de mare preţ, Întruparea lui Emanuel, care înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1.23). Numai celui în neamul căruia disponibilitatea aşteptării Venirii lui Mesia era vie – şi, încăpăţânarea, e vie şi acum, Venirea Celui Întrupat putea să semnifice ceva, putea să decodeze un mesaj, altfel, provocator.
De aceea, Genealogia devine fundamentală înţelegerii disponibilităţii Fecioarei Maria şi Dreptului Iosif, atât de pe nedrept uitatul. Ei sunt gata să primească Divinul Prunc cu preţul vieţii lor. Cu preţul siguranţei lor de conjunctură. Această disponibilitate la Hristos va marca deplin icoana acestor două personaje devenite, cum altfel, icoane ale ospitalităţii depline. Precum altădată un Avraam şi o Sarra primeau Treimea în ospeţie şi din ospeţia aceea s-a născut o Alegere şi un Legământ, astfel şi mult mai înalt, primind pe Unul Născut Fiul, Iosif şi Maria desăvârşesc genealogia celor dispuşi la a-l primi pe Hristos Dumnezeu. Aleşii Noului Legământ.
E o genealogie deschisă. Primind pe Hristos drept Domn şi Dumnezeu, noi înşine ne facem „de neamul lui Hristos”. Adică Neam cu Dumnezeu. E mai mult decât nobil. E mântuitor.
Părintele Constantin Necula, Sibiu