02/07/2026

La nouă ani de când a căzut la datorie în timpul unei misiuni în Afganistan, Eroul Dragoş Alexandrescu, comemorat de familie şi foştii camarazi de arme

Pe 31 august 2017 s-au împlinit nouă ani de la trecerea în nefiinţă a eroului muscelean sublocotenent post mortem Dragoş Traian Alexandrescu, căzut la datorie în Teatrul de Operaţii din Afganistan. Pentru comemorarea acestei jertfe, colectivul Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, împreună cu familia eroului, au adus, ieri, un pios omagiu prin depunerea de coroane şi buchete de flori la monumentul ridicat pentru cinstirea acestuia, în incinta unităţii, precum şi la mormântul său din Cimitirul Eroilor „Flămânda”.

Decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler

Dragoş Traian Alexandrescu a sfârşit pe 31 august 2008, în timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul). Al treilea transportor amfibiu blindat, dintr-o coloană de patru, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, tânărul militar muscelean decedând pe loc în urma deflagraţiei care a urmat. Dragoş Alexandrescu abia împlinise 32 de ani cu o săptămână înainte de tragedie. Plecase împreună cu fratele său în Afganistan, pentru o perioadă de şase luni, din dorinţa de a-i asigura familiei sale un trai mai bun. La două luni de la plecare, a murit la datorie, chiar în prima sa misiune, lăsând în urmă doi băieţi, de 9, respectiv 5 ani, şi o soţie îndoliată. Pentru faptele sale de eroism a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler pentru militari, cu însemn de război. Foştii săi camarazi de arme nu l-au uitat şi au postat în mediul on-line mesaje emoţionante. „Au trecut 9 ani de când m-am născut a doua oară şi am învăţat că trebuie să merg doar în căruţ şi ajutat de braţe! Vă spun sincer că nu am niciun regret, singurul regret este că am pierdut oameni minunaţi din viaţa mea: Dragoş, Tata, Bunicul! Mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat putere să merg înainte şi că viaţa trebuie trăită aşa cum este ea, că mi-a dat o familie minunată şi că am avut ocazia să întâlnesc oameni minunaţi aproape mereu! Au trecut 9 ani, dar şi acum mă întreb: de ce, Doamne el şi nu eu? 31 este o zi neagră pentru mine şi nu cred că am să înţeleg vreodată de ce a fost aşa, ca eu să trăiesc şi el să meargă acolo sus, la Dumnezeu. Să te odihnească în pace, „şefu”. Şi peste 30 de ani voi plânge în această zi!”, a scris pe un site de socializare Ionuţ Butoi, rănit grav în aceeaşi misiune în care Dragoş Traian Alexandrescu şi-a pierdut viaţa. „Fără tricolor sau doliu adăugate în Photoshop! E poza făcută în curtea noastră, cu spatele la zidul capelei, cu grade verzi, făcută în mare grabă, pentru I.D.-ul de „acolo”! Se văd clar în privirea lui speranţa şi setea de viaţă, o uşoară teamă de inevitabilul dor de casă! Pe 31 august 2008, în jurul orei 10.00, ora celor de acasă, o explozie într-un colţ îndepărtat şi prăfuit de lume ni-l răpea pentru totdeauna. Când se apropie 31 august, mă gândesc la el, la lacrimile celor din jurul meu, la privirile lor pierdute, la maturizarea mea forţată din clipele acelea, la amărăciunea ce cuprinsese micul orăşel de unde plecasem toţi şi care se pregătea să-l primească mai devreme pe unul dintre noi! Este fotografia care-mi place mie cel mai mult: fără Photoshop, fără tricolor, fără doliu. Este Dragoş al nostru, aşa cum a plecat el de acasă în vara aceea de acum 9 ani!”, este mesajul postat pe Facebook de Florin Jianu, alături de o fotografie a eroului Dragoş Traian Alexandrescu. Alex BARBU

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!