Foto: Portret de grup, realizat cu ocazia unei aniversări, reprezentând “Muncitorii fabricii de hârtie din Câmpulung Muscel “; în centrul fotografiei este proprietarul fabricii, Ștefan Ioanid (alături, cel mai probabil, de soţie şi de fiicele sale ). Datare aprox.: 1890-1895 (autorul). Document identificat de d-na Magda Băncescu (Ev. Muscelean ), aflat în posesia Institutului Naţional al Patrimoniului; colecţia: Arhiva Fișierului Central al Patrimoniului Cultural.
140 de ani de la iniţierea primului proiect industrial de pe platforma ARO: Fabrica de Hârtie de la Câmpulung Muşcel (1885 – 1932)
Reindustrializaţi România!
autor ing. Sergiu Marcu
Activităţile desfăşurate de fabrica din Câmpulung în perioada menţionată, precum şi parcursul acesteia în acei ani, îl evidenţiază pe bancherul Ştefan Ioanid – unic proprietar al fabricii -, ca un întreprinzător-industriaş temerar, perseverent şi curajos al vremurilor respective, încrezător în oportunităţile de afaceri oferite de angajarea pe termen lung în Vechiul Regat al României a unor strategii naţionale de dezvoltare industrială autentică, cu sprijinul şi implicarea capitalului autohton.
În continuare sunt prezentate succinct principalele realizări din perioada respectivă ale întreprinderii, pe care le consider imperativ a fi remarcate, întrucât au consolidat şi dezvoltat tânăra unitate de producţie de la Câmpulung-Muşcel, fiind indisolubil legate de strategia, viziunea şi implicarea proprietarului societăţii patronale:
CONSTITUIREA unei ECHIPE de ADMINISTRARE şi CONDUCERE, a întreprinderii şi a unităţii de producţie propriu-zise, alcătuită din TEHNICIENI PROFESIONIŞTI şi CADRE TINERE cu ŞCOALĂ. Următoarele exemple de specialişti în domeniu, angajaţi în fabrică sau în întreprindere de către Ştefan Ioanid, argumentează afirmaţia de mai sus: Richard Speek, director al fabricii de hârtie de la Câmpulung, cadru tehnic de specialitate, adus cel mai probabil din spaţiul austro-german; Dimitrie Axente, contabil la fabrica muşceleană, tânăr român transilvănean din Braşov, absolvent al şcolii comerciale din oraşul de la poalele Tâmpei; H. Hacker, comerciant, cel mai probabil, angajat la reprezentanţa din Bucureşti a întreprinderii; Vasile Munteanu Pişca, specialist în comerţ şi contabilitate, director comercial al societăţii între anii 1900-1925.
De asemenea, să evidenţiem pe subiect şi faptul că în aceeaşi perioadă, 1890-1902, în fabrica lui Ştefan Ioanid se califică şi specializează la locul de muncă, desigur sub îndrumarea specialiştilor aduşi din străinătate pentru supravegherea şi gestionarea liniilor de fabricaţie, a utilajelor de producţie şi instalaţiilor energetice – precum directorul Richard Speek -, o forţă de muncă locală, masculină şi feminină, recrutată în proporţie majoritară din Câmpulung şi din localităţile limitrofe acestuia. Este de subliniat în acest sens admirabila capacitate a localnicilor zonei muşcelene de asimilare rapidă a meseriilor şi tehnicii moderne, specifice fabricaţiilor mecanizate şi proceselor tehnologice din industria de profil;
VIZITA ÎN FABRICA de HÂRTIE a REGELUI CAROL I şi a principelui moştenitor Ferdinand, la începutul lunii iunie 1891: evenimentul a reprezentat un foarte puternic mesaj din partea proprietarului privind angajamentul său în dezvoltarea pe termen lung a întreprinderii producătoare de hârtie de la Câmpulung, dar şi un semnal deosebit de semnificativ, din partea celei mai înalte autorităţi a statului român, de sprijin şi încurajare a investiţiei moderne realizate;
FABRICAŢIE CONTINUĂ ŞI VOLUME ANUALE DE PRODUCŢIE ÎN CREŞTERE: întreprinderea a funcţionat fără întreruperi majore, iar producţiile anuale de hârtie au sporit constant, de la 612 tone în1890, la 716 tone în 1897 şi aprox. 950 de tone în 1899;
INVESTIŢII pentru CREȘTEREA gradului de INTEGRARE a fabricaţiei subcomponentelor hârtiei: a angajat fabrica în primul proiect industrial din spaţiul extracarpatic românesc privind asimilarea producţiei de celuloză, cel mai important semifabricat al hârtiei din fibre lemnoase;
CREȘTEREA puterii instalate a surselor energetice ale fabricii, cu aprox. 25%: de la 400 CP în 1888, la 520 CP/1897;
CONSOLIDAREA ÎNTREPRINDERII în cadrul grupului producătorilor autohtoni de hârtie: a reuşit să confere fabricii de la Câmpulung-Muscel o bună reputaţie prin continuitatea şi trendul ascendent pe care l-a asigurat activităţilor unităţii, poziţionând-o încă din primii ani ca al treilea producător principal de hârtie din Vechiul Regat al României, imediat în urma celor doi coloşi ai ramurii industriale de profil, fabricile de la Letea-Bacău şi Buşteni.
Drept urmare, în Convenţia de vânzare a hârtiei către autorităţile statului, primul contract comercial de acest gen din Vechiul Regat, încheiat în anul 1899, fabrica obţinea o cotă de piaţă de 18%, complementarizată capacităţilor sale de producţie de la acea vreme ;
PARTICIPARE MERITORIE LA EXPOZIŢIA UNIVERSALĂ de la Paris, anul 1900: pentru mostrele de articole de hârtie produse la Câmpulung şi prezentate la prestigioasa manifestare din capitala Franţei, fabrica deţinută de Ștefan Ioanid obţinea între producătorii români medalia de bronz, succes deosebit de important pentru întreprindere, care nu beneficia nici pe departe de sprijinul acordat de către autorităţi fabricilor de la Letea-Bacău şi Buşteni.
CREŞTEREA NUMĂRULUI DE LUCRĂTORI AI FABRICII: de la 120 în anul 1889, la 156 în 1890 şi aprox. 200 în a doua parte a deceniului.
* * *
Dacă înfiinţarea asociaţiei patronale în comandită, în 1885, este legată, indiscutabil, de numele lui Ioan V. Socec, iar construcţia propriu-zisă a fabricii şi debutul producţiei de hârtie, în 1888, de cel al lui Victor I. Socec, continuarea şi maturizarea fabricaţiei hârtiei, precum şi a tuturor activităţilor întreprinderii, se datorează exclusiv susţinerii asigurate timp de două decenii (1889 – 1902 -1908), de către “bancherul” Ştefan Ioanid.
Fără suportul puternic, perseverent şi tenace al acestuia din urmă, în mod sigur fabrica de hârtie de la Câmpulung s-ar fi “topit” cel mult în câţiva ani, precum alte două întreprinderi din ramura economică de profil, care-au avut ori o existenţă meteorică în vremurile de atunci (în jurul pragului dintre secole), fabrica din Grozeşti (judeţul Bacău), ori una neînsemnată, fabrica de la Cozmeşti (judeţul Tecuci).
Foto: Anunţ publicitar, Anuarul Bucurescilor pe anul 1891-1892; www.dacoromanica.ro
Prin modul cum s-a implicat încă din etapele iniţiale în materializarea acestui proiect industrial modern, coroborat mai ales însă cu susţinerea şi dezvoltarea pe care a asigurat-o fabricii cât timp a fost proprietarul unic al acesteia, iar apoi acţionar al societăţii anonime, numele lui Ştefan Ioanid trebuie să aibă pentru Câmpulung Muşcel aceeaşi înaltă rezonanţă şi apreciere precum următoarele nume sonore de industriaşi şi întreprinzători români ai perioadei, inimoşi şi vizionari, pionieri de anvergură în înfiinţarea şi dezvoltarea fabricaţiilor mecanizate autohtone: George Assan, pentru moara cu aburi din Bucureşti, înfiinţată în 1853; Emil Costinescu, pentru fabrica de cuie, nituri, şuruburi şi buloane de la Sinaia, anul 1890 (în timpul regimului socialist aici s-a dezvoltat o renumită întreprindere de mecanică fină, Mefin Sinaia după 1990); Constantin şi Radu Porumbaru, pentru fabrica de hârtie de la Letea-Bacău, anul 1881; fraţii Carol şi Samuel Schiel, pentru fabrica de hârtie de la Buşteni, anul 1882; ing. I. G. Cantacuzino, cu fabrica de ciment de la Brăila, înfiinţată în anul 1889, prima întreprindere de acest profil din România.
Trendul ascendent al fabricii de la Câmpulung Muscel în perioada Ştefan Ioanid (1889 – 1902/1908) a poziţionat întreprinderea ca un operator solid şi foarte serios în cadrul ramurii industriale autohtone de profil, dornică să se dezvolte similar celorlalte unităţi producătoare de anvergură. Aceste atribute s-au dovedit a fi extrem de importante ulterior transformării societăţii patronale în societate anonimă pe acţiuni, în ianuarie 1902, întrucât noua societate, S.A.R. “Câmpulungul” – Fabrică de hârtie, a fost inclusă de către factorii decizionali ai vremii în grupul întreprinderilor producătoare de hârtie ce urmau a fi încurajate şi susţinute mai departe, pentru funcţionare şi dezvoltare, de politicile guvernamentale de sprijin şi dezvoltare a industriei autohtone.
Concret, în anul 1903, fabrica de la Câmpulung Muscel era inclusă în cartelul hârtiei, un organism nou, înfiinţat chiar în acel an, aflat (neoficial) sub discreta îndrumare, indirectă desigur, a autorităţilor statului, având menirea de a asigura o cupolă de siguranţă şi sprijin dezvoltării fabricilor de profil cu capital autohton. În cadrul repartiţiilor procentuale ale volumelor articolelor de hârtie solicitate de piaţa internă, fabricii muşcelene i s-a conferit poziţia a treia în grupul unităţilor cartelate, imediat în urma celor două mari întreprinderi, de la Letea-Bacău şi Buşteni, dar înaintea celor de la Piatra-Neamţ şi Scăeni, iar această situaţie se va menţine până la momentul Marii Uniri de la 1918.
Fragmente extrase din lucrarea monografică aflată în pregătire – “Platforma Industrială ARO, 120 de ani de istorie” – volumul I: “Fabrica de hârtie “Câmpulungul”, 1885 – 1932, Fascinaţiile unor conexiuni”)