02/07/2026

S-au reluat lucrările de introducere a canalizării în satul Pojorâta

După o perioadă în care activitatea în şantier a fost întreruptă, lucrările de introducere a reţelelor de canalizare şi apă în satul Pojorâta, comuna Lereşti, au fost reluate în cursul acestei săptămâni. Întreruperea a fost necesară pentru modificarea unor segmente din proiectul iniţial, astfel încât să se evite suprapunerile dintre reţelele de apă, canalizare şi viitoarea reţea de gaze naturale.

Proiectul vizează extinderea reţelei de apă pe o distanţă de aproximativ 3,5 kilometri şi a celei de canalizare pe 2,3 kilometri, în cadrul unei lucrări finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Contractul, în valoare de 3.724.348,37 lei, a fost atribuit în toamna anului trecut asocierii formate din firmele Consinstal PRO 20000 SRL şi Omniconstruct Division GIC SRL. După ajustările necesare la traseele subterane, care să evite interferenţele dintre utilităţi, echipele de muncitori au revenit pe şantier.

Marţi, 8 iulie 2025, în teren se aflau două utilaje şi aproximativ cinci muncitori. Reluarea lucrărilor în satul Pojorâta aduce și o schimbare în organizarea echipelor. Dacă în etapa anterioară s-a lucrat la introducerea rețelei de apă, din cealaltă extremitate a satului, de către firma Omniconstruct Division GIC SRL, în prezent lucrările vizează canalizarea și sunt executate de firma Consinstal PRO 2000 SRL.

Firmele din asocierea care a câștigat contractul și-au împărțit responsabilitățile, fiecare ocupându-se de o parte a proiectului. Lucrările actuale au început dinspre intrarea în sat, iar muncitorii pregătesc montarea conductelor de canalizare. După această etapă, se va continua și cu introducerea țevilor pentru rețeaua de apă.

Unul dintre muncitori a precizat că lucrările decurg fără incidente şi că relaţia cu locuitorii din zonă este una bună. Oamenii au fost anunţaţi din timp de posibilele restricţii temporare, cum ar fi blocarea accesului auto în curţi, iar colaborarea dintre echipele de pe şantier şi localnici a fost, până acum, lipsită de tensiuni.

Robert Adrian ŞTEFAN

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!