22.8 C
Campulung Muscel
11/10/2026

A murit și șoferul microbuzului implicat în accidentul de la Câmpulung, în care și-a pierdut viața maseurul lui Dinamo 2

# Nicolae Zgondoiu avea 83 de ani și a murit la mai bine de două luni de la accidentul rutier din 31 iulie 2026. Tragedia s-a soldat cu doi morți, după ce șoferul microbuzului și-a pierdut viața la începutul lunii octombrie.

Accidentul rutier grav produs pe 31 iulie 2026, în zona Câmpulung Muscel, în care a fost implicat microbuzul ce transporta echipa secundă a clubului Dinamo București, are un bilanț tragic: două persoane au murit. După decesul lui Constantin Covaciu, maseurul formației, care și-a pierdut viața chiar în ziua accidentului, a murit și Nicolae Zgondoiu, șoferul în vârstă de 83 de ani. Potrivit informațiilor publicate de presa națională, bărbatul s-a stins din viață la începutul lunii octombrie, după o perioadă îndelungată de spitalizare și recuperare. Acesta fusese grav rănit în urma impactului violent dintre microbuz și un copac.

Microbuzul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 31 iulie, în timp ce microbuzul îi transporta pe jucătorii și membrii staffului tehnic ai echipei Dinamo 2 de la locul de cazare către terenul de antrenament.Vehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a izbit puternic de un copac, pe un sector de drum aflat în pantă. În urma impactului, mai multe persoane au fost rănite, printre acestea numărându-se și antrenorul Adrian Ropotan. Pentru Nicolae Zgondoiu, urmările accidentului au fost deosebit de grave. Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral, leziuni toracice și mai multe fracturi, fiind transportat de urgență cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București.

Externat după aproape două luni, a ajuns la recuperare în Argeș

Deși starea sa de sănătate a impus îngrijiri medicale îndelungate, Nicolae Zgondoiu (foto: Fanatik) a supraviețuit impactului și a fost externat de la Spitalul Floreasca pe 23 septembrie. Potrivit declarațiilor făcute pentru Fanatik de Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al unității medicale, bărbatul era conștient în momentul externării, iar familia l-ar fi dus ulterior într-o unitate de recuperare din județul Argeș. Moartea sa, survenită la începutul lunii octombrie, a transformat accidentul de la Câmpulung într-o tragedie cu două victime decedate.

 

Nereguli descoperite după accident

În urma verificărilor efectuate după producerea accidentului, inspectorii au identificat mai multe nereguli legate de microbuzul implicat în eveniment. Conform informațiilor apărute în presa națională, în vehicul se aflau 19 persoane, deși documentele indicau numai 15 locuri. De asemenea, ar fi lipsit documentul de control obligatoriu pentru o cursă ocazională, iar tahograful microbuzului nu funcționa în timpul deplasării. În ceea ce privește cauzele accidentului, au fost luate în calcul mai multe ipoteze. Reprezentanții clubului Dinamo au avansat posibilitatea ca șoferului să i se fi făcut rău la volan, existând suspiciunea unui infarct. O altă ipoteză analizată de polițiști a vizat viteza neadaptată într-o curbă ușoară la stânga, pe un sector de drum în pantă. Cauzele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite în cadrul cercetărilor. Alex Barbu

 

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!