Oficial, 23.000 de etnici romi trăiesc în cătunele muscelene, aruncaţi pe văi, ajunşi cu casele până în buza gârlei, mulţi fără buletine, fără adrese. Neoficial, numărul real s-ar apropia de 34.000 de suflete, cu şanse de creştere, datorită „mamelor eroine”, pe care statul se pregăteşte să le încurajeze cu indemnizaţii cuprinse între 600 şi 1.000 de lei. Tot ce-au muncit în aceşti ani liderii responsabili de aşezările de rudari din Muscel, împreună cu primarii, cu asistenţii sociali, cu mediatorii sanitari, cu cadrele didactice, pentru a domoli avântul naşterilor în rândul minoritarilor, se va duce pe Apa Sâmbetei. Abia reuşiseră să le facă pe femeile rome să se oprească la doi-trei copii, să meargă la ginecolog şi să înveţe să se protejeze, că a venit statul cu această lege populistă, adoptată de Senat, care este greu de crezut că va încuraja cu 1.000 de lei, plătiţi pe lună, venirea pe lume a cinci copii într-o familie de români, când majoritatea se tem să-l facă pe al doilea! În schimb, vor manifesta receptivitate cei pentru care procrearea este profesia de bază, năruind toate strădaniile de până acum ale celor care s-au ocupat cât de cât să-i scoată din „întunericul” neştiinţei, făcându-i să înţeleagă că, dacă au mai puţini copii, îi cresc mai uşor. Şi aşa natalitatea în rândul ţiganilor atinsese un zdrobitor procent plasat neoficial în jurul valorii de 65% din numărul naşterilor înregistrate la Spitalul Câmpulung. Diferenţa între numărul nou-născuţilor români şi cei romi s-a accentuat dramatic în timp, din cauza faptului că femeile majoritare nu mai fac copii. Sau, dacă îi fac, nu-i mai nasc la unitatea medicală locală, devenită un furnizor de servicii pentru mamele din comunităţile rudăreşti. Deci, şi fără stimulentul unei pensii viagere pentru mamele cu mulţi copii, discrepanţa între ritmul de înmulţire al ţiganilor şi cel al românilor dădea fiori reci. Darămite să le mai dai şi bani ca să facă ce le place lor cel mai mult!
Trendul naţional şi internaţional este întoarcerea la tradiţii, concept în realizarea căruia ar putea fi implicaţi romii
Subiectul terenului câştigat, din punct de vedere numeric, de minoritatea croită pe fapte mari, a fost abordat şi în cadrul discuţiilor la nivelul Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, unde încă o dată i s-a dat dreptate lui Dan Şipoteanu, chiar dacă, ani la rând, cât a strigat în gura mare problema ţiganilor, toată lumea s-a uitat la el ca la un ciumat, ca la un om de care este mai bine să te fereşti, fiindcă aduce necazuri. Însă ce striga Şipoteanu era adevărul adevărat: problema ţiganilor este adevărată, nu poate fi negată şi este, în primul rând, problema românilor care trebuie să-i integreze. Nicidecum să-i izoleze, cum s-a încercat, cu sute de ani în urmă, o separare în ţarcuri ori rezervaţii naturale. Ţinerea lor la distanţă de lumea civilizată n-a făcut decât să menţină, chiar să amplifice răul, întrucât singura soluţie de a trăi cu ei este integrarea. Integrarea care înseamnă şcoală, educaţie şi muncă. Iar în această direcţie şi-a propus să militeze şi Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”.
Ideea principală şi, totodată, concluzia dialogului pe această temă a reprezentat-o faptul că ţiganii trebuie aduşi lângă noi şi nu împotriva noastră. Altfel, peste zece ani, vor da cu pietre după noi şi nu vom mai avea unde să fugim, la cum sporesc numeric. „Cred că nu sunteţi informat, i-a replicat Dan Şipoteanu vorbitorului care a descris scenariul de mai înainte. De zece ani, dau cu pietre. Dar, de câte ori am ţipat aici (n.r. în Sala de Consiliu, unde a avut loc şedinţa A.S.C.M., de la finele lunii septembrie), au zis că sunt nebun! Nu sunt nebun, sunt normal.”
Ce au diferit în discuţiile membrilor A.S.C.M. au fost propunerile de a-i converti pe romi din pomanagii de carieră în muncitori. O primă sugestie, care i-a fost împărtăşită consilierului prefectului, este o cooperativă, prin care să se creeze locuri de muncă, dar care să valorifice ce produc aceştia. La auzul ideii de cooperativă, care să vândă mături şi coşuri, probabil că primul gând este de a o respinge pe considerentul că: cine mai cumpără aşa ceva? Într-adevăr, clientul s-a obişnuit atât de mult cu plasticul, încât nici în curţile muscelenilor de la ţară nu mai găseşti o mătură de nuiele ori un coş ca pe vremea bunicii. Dar asta nu înseamnă că n-am putea să renunţăm la materialul condamnat de UE, nefiind biodegradabil, şi să ne autoeducăm în sensul de a cumpăra, de pildă, în locul unei lădiţe de plastic, un coş împletit, şi util, şi estetic, şi eco, pentru a răsplăti cumva munca romului şi a-l ţine departe de fărădelegi.
Trăim vremuri în care naturalul, întoarcerea la natură, la tradiţii, la mâncarea, hainele şi uneltele din gospodăria bunicilor reprezintă un concept promovat la nivel naţional şi internaţional, realizabil şi cu ajutorul romilor. Dacă ar fi convinşi să înceapă să muncească! Se caută – internetul este plin de anunţuri ale celor care au cumpărat case bătrâneşti – mic mobilier ţărănesc: măsuţa cu trei picioare din bucătăria bunilor noştri, căruţe decorative, fântâni, foişoare, scări care imită vechile urcări în fânare, bănci, căsuţe pentru păsări, suporturi pentru ghivecele de flori, în general, obiecte pentru înfrumuseţarea curţilor şi grădinilor, butoaie, porţi tradiţionale şi câte multe alte lucruri, la realizarea cărora ar putea fi implicaţi cei care au cioplitul lemnului în sânge. Nu mai spunem cât de mult sunt căutaţi meşterii care lucrează şiţă, dată fiind moda în rândul românilor şi străinilor care salvează de la distrugere case vechi în sate uitate de lume.
Deci, s-ar găsi ce să producă o cooperativă, nu numai mături şi coşuri, ci o puzderie de obiecte pe care străinii, dar şi românii cu mentalitate occidentală, scârbiţi de plasticul cauzator de cancer, le cumpără şi din raţiuni estetice, şi din raţiuni care ţin de sănătate. La şedinţa aferentă lunii septembrie a Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, deputatul Gheorghe Marin a dat exemplul unei acţiuni care se desfăşoară în comuna Bughea de Sus, unde: „Un băiat de-al nostru a luat nişte fonduri europene şi are o grupă de zece ţigani, pe care îi pregăteşte în prelucrarea lemnului. Au venit cei de la Fonduri, au adus şi maşinile de care au nevoie, iar cursanţii încearcă să intre în tainele prelucrării lemnului. Ca să-i integrezi, trebuie să-i înveţi să facă ceva, să intre într-o specialitate.”
Primarul Ţâroiu: „Este foarte uşor să spui: „Faceţi ceva cu ţiganii!” Ce să facem?”
Aşadar, nu este de respins treaba cu munca organizată şi valorificarea rodului mâinilor celor daţi pe brazdă, chiar dacă primarul Liviu Ţâroiu s-a manifestat oarecum sceptic. „Este foarte uşor să spui: „Faceţi ceva cu ţiganii!” Ce să facem? Sunt de acord cu ideea şi cooperativa este extraordinară. Unul adună nuiele, altul face coşuri, altul face mături şi le vând. Cine i le ia? Trebuie să continuăm procesul, căci, de la cooperativă, cineva trebuie să le ia, să le ducă, să le promoveze, să le exporte. Noi, acum când vorbim despre o cooperativă, avem o nuanţă aiurea. Italia este plină de cooperative.”, a precizat primarul, secondat de Dan Şipoteanu: „Dacă se făcea acum 25 de ani, exista o şansă. În acest moment, nu mai putem să facem decât „acvarii”, căci este o zonă plină de „peşti”. Nu mai face nimeni coşuri, nu mai munceşte nimeni. Nu mai vrea nimeni să muncească.”.
Membrii A.S.C.M. i-au solicitat deputatului Marin, care, în mandatul următor, va fi senator, să preia semnalul dat de comunitate şi să-l ducă mai departe. Pentru că povestea asta se va rezolva doar atunci când va exista o strategie făcută de sus, de la Bucureşti. O strategie există şi acum, dar cum liderii etniei sunt în puşcărie pentru deturnare de fonduri europene… Plus că ce s-a făcut până acum n-are niciun rezultat. Din contră. Parcă sunt mai mulţi romi, din ce în ce mai puţin instruiţi.
„Pe această problemă, putem să discutăm sectorial aici, a intervenit deputatul Gheorghe Marin. Politica ţiganilor este una naţională, nu locală. Ea trebuie să se subscrie politicii naţionale. Pentru că de acolo vin fonduri. La nivelul zonei, în ceea ce priveşte comunităţile de romi, s-au mai făcut nişte acţiuni. Eu am ţinut întotdeauna legătura cu liderii lor şi fundaţiile care au investit în zonele noastre de ţigani. Au făcut alimentări cu apă, băi comunale (n.r. Bughea de Jos, Dragoslavele). Când te duci la ei, vor să le faci alimentare cu curent – dar să nu plătească, a adăugat Ţâroiu – după care zic: “Daţi-mi şi terenul!” La Bughea de Jos, s-au întins pe valea apei şi şi-au luat terenul. S-au aşezat acolo, şi-au făcut o locuinţă din lemn… vizavi, altă casă. L-am întrebat ce face acolo. „Păi, am şi un copil. Îi fac şi lui casă.” La Cetăţeni, la fel. Când te duci să discuţi, sar: „Noi n-avem buletine!” Dacă te oferi să le faci buletine, cer şi proprietate, ca să aibă adresă.”
“Unde un român vinde o casă, un teren, un apartament, acolo pătrunde un ţigan”
În unele zone, fie în cătune, cum sunt cele de la Cetăţeni şi Lereşti, fie pe străzi de-a lungul cărora s-au întins, cum este Drumul Godeni, la Câmpulung, li s-a întocmit şi titluri de proprietate. Necazul este că s-au aşezat cu de la ei putere şi pe pământuri private. „Iar ajungem la cuvântul strategie: se pare că ei au o strategie, a intervenit din nou primarul Liviu Ţâroiu. Noi n-avem o strategie. Dacă urmăriţi, eu am urmărit un pic în ultimii şase-şapte ani, o să vedeţi că acolo unde un român vinde o casă, unde un român vinde un teren, unde vinde un apartament, acolo pătrunde un ţigan. Românul nu aplică ceea ce spune legislaţia română, că trebuie să ai acordul vecinilor când vinzi cuiva, ca ei să spună: de acord cu el, că nu ne deranjează. Vinde mai degrabă ţiganului, că-i dă la preţ în plus cu 10-15% faţă de cât ar lua de la un român. Dacă o să urmăriţi, aproape în fiecare bloc avem o familie de ţigani, pe aproape fiecare stradă avem cel puţin o familie de ţigani şi tot aşa, uşor-uşor… Dacă spuneţi: de ce-i dai autorizaţie? Nu trece pe la mine. Când cumpără şi vinde, nu trece pe la mine. Cetăţeanul român se duce jos (n.r. la compartimentul de la subsolul Primăriei), îşi ia un certificat fiscal, se duce la notar şi-i vinde. La revedere! Şi eu m-am trezit cu el acolo. N-am ce să-i fac.”