Spitalele din Argeş sunt pline cu pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, fiind foarte puţine paturi libere pe care sunt internaţi argeşenii care au neapărată nevoie de tratament în unităţi medicale, în special cei care suferă şi de alte boli asociate. Cu toate acestea, Secţia ATI din corpul COVID al Spitalului Mioveni este închisă încă de astă vară. În eventualitatea în care va fi nevoie, conducerea Spitalului Mioveni, împreună cu autorităţile locale, iau în calcul extinderea cu noi paturi prin amenajări făcute în vechiul spital, astfel că se va putea ajunge la o capacitate de cel puţin 16 paturi pentru ATI.
Cea mai gravă problemă rămâne, însă, cea a personalului medical. Pentru cele 16 paturi ar fi nevoie de 5 medici specialişti de ATI, cel puţin 4 rezidenţi şi aproximativ 20 de asistente. Ţintă aproape imposibilă la această oră, având în vedere criza de personal medical. Ca o comparaţie, Secţia ATI a Spitalului Municipal Câmpulung, şi el COVID, cu o capacitate de 14 paturi, este deservită de doar doi medici de specialitate. Decizia vine după ce s-a constatat că tirurile ATI nu pot asigura un flux termic care să permită eficienţa tratamentului şi o căldură normală pentru pacienţi, iar pentru personalul medical ar fi un real pericol să parcurgă, prin frig, după mai multe ore de stat în echipamentul de protecţie, anumite distanţe până la spital.
„Din nefericire, Compartimentul ATI de la COVID este închis din luna iulie, a rămas în aşteptare şi, cu toate acestea, noi încercăm acum să gândim o extindere a lui, pentru că tot sperăm că undeva se va reuşi delegare de medici pentru că, pur şi simplu, este nevoie să putem să folosim cât mai multe paturi ATI, iar cu frigul care se lasă soluţia cu camioanele ATI începe să-şi arate unele neajunsuri. Practic, este greu de menţinut un regim termic adecvat în ele, mai ales dacă acum mi-ar veni un camion ATI, prefer să fac nişte amenajări şi să încerc să mai deschid trei saloane şi să ofer cât mai multe paturi în interior, la căldură, în condiţii de siguranţă, pentru că este foarte greu altfel. Evident, tirurile ATI sunt nemaipomenite, sunt bine dotate, dar sunt de campanie, sunt pentru perioade scurte. Nu cred că se poate asigura funcţionarea lor pe timp de iarnă în condiţii corecte. Noi sperăm să repornim activitatea pe acest ATI, care a fost, practic, primul ATI COVID din judeţ şi şi-a dovedit şi utilitatea, şi dotarea la acel nivel era cel mai bine dotat ATI pe zonă, avem doar nevoie de oameni. Iniţial, s-a funcţionat cu 10 paturi şi patru ventilatoare împrumutate de la Spitalul Judeţean. Un salon de ATI l-am transferat în salon de Boli Infecţioase, pentru a folosi gurile de oxigen de acolo, dar cred că pot să extind la 16 paturi acest ATI, practic, să avem o Secţie de ATI, cu un compartiment non-COVID în acest spital şi un compartiment COVID integrat Secţiei de Boli Infecţioase.”, a transmis managerul Spitalului Mioveni, dr. Horia Trăilă.
Principala problemă la Mioveni este lipsa personalului medical
Dar chiar dacă conformaţia Secţiei ATI există, cu paturi şi ventilatoare, apare problema deficitului de personal medical la Spitalul de la Mioveni. Dacă la începutul pandemiei, când instituţia era singura care trata argeşeni infectaţi cu noul coronavirus, au fost detaşaţi medici şi asistenţi din tot judeţul acum, conducerea spitalului, Prefectura şi administraţia locală caută soluţii pentru redeschiderea Secţiei ATI, practic o şansă în plus pentru pacienţi. Joi, prefectul Emanuel Soare a anunţat că trei medici rezidenţi anul IV au fost detaşaţi, începând cu 27 noiembrie, pentru 30 de zile, la Spitalul Mioveni. Aceştia vin de la Spitalul Clinic de Urgenţă şi de la Spitalul Universitar Bucureşti. În plus, acum zece zile, la Spitalul Judeţean de Urgenţă au ajuns 10 studenţi voluntari şi se aşteaptă şi pentru celelalte spitale. În scurt timp se va decide şi dacă Spitalul Militar Piteşti va intra în lupta COVID. „Ne zbatem să găsim soluţii. Am primit pacienţi de peste tot, deci spitale din judeţ şi din alte judeţe sunt deja la capacitate maximă pe partea COVID, iar deschiderea ATI-ului ar fi o şansă pentru unii pacienţi.”, a continuat managerul Horia Trăilă. Isabela FILIP