02/07/2026

Unele dintre firmele somate de Landmark vor să-şi identifice deşeurile, dar nu sunt lăsate să intre

Încă una dintre firmele notificate de compania deţinătoare a fostei platforme ARO a reacţionat la avertismentul de a-şi trimite reprezentanţii la Câmpulung, în termen de 15 zile de la primirea adresei, în vederea ridicării deşeurilor ce-i aparţin. Foştii parteneri ai operatorului din Iaşi, Global Eco Center, sunt puşi în încurcătură chiar de cel care s-a angajat să-i scape de reziduuri. Societăţile au apelat cu încredere la serviciile lui Vasile Tofan, care avea un punct de lucru la Câmpulung, unde au fost aduse stocurile preluate de la fiecare producător în parte. Până să ajungă să fie neutralizate, s-a întâmplat incendiul, având ca urmare suspendarea autorizaţiei de mediu a moldoveanului cu otrăvuri şi, într-un final, anularea ei. Chiar scos din afacerea „toxică”, Tofan era obligat, prin angajament asumat în faţa autorităţilor statului, să degajeze proprietatea SC Landmark Management SRL de cantităţile nocive, o anti-reclamă pe care deţinătoarea platformei şi-a făcut-o singură şi a făcut-o şi Câmpulungului. Acum, însă, are nevoie de comunitatea câmpulungeană ca să-l ajute să scape de pericolul din „bătătura” sa, apelând nu numai la autorităţile locale şi judeţene, din administraţia publică şi de mediu, ci şi la Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”. Iar o implicare şi un efort comun trebuie să existe, pentru că ne facem nouă un bine, nu numai bucureşteanului cu afaceri în domeniul imobiliar. Aşadar, după ALRO Slatina, care şi-a manifestat disponibilitatea de a se conforma obligaţiei legale, după efectuarea unui audit la depozitul de deşeuri, care să stabilească ce cantităţi îi aparţin şi ce fel de deşeuri sunt, alt producător a reacţionat pozitiv la cerinţa Landmark Management. TMK-REŞIŢA SA, cu sediul în Reşiţa, şi TMK-ARTROM SA, cu sediul în Slatina, prin avocatul care reprezintă ambele societăţi, au transmis companiei lui Nicolae Raţiu cerinţa de a li se comunica data la care să se prezinte la Câmpulung. 

Şi reprezentanţii Grupului TMK sunt dispuşi să vină la Câmpulung, să rezolve problema deşeurilor care le aparţin  

În răspunsul lor destinat SC Landmark Management SRL, înaintat spre ştiinţă firmei Global Eco Center, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş Severin, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Caraş Severin, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Olt, Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, primarului municipiului Câmpulung, Consiliului Local Câmpulung, Gărzii Naţionale de Mediu, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor – Ministrului Mediului, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş, Corpului de Control al Primului Ministru al României, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului Argeş, reprezentantul celor două firme exprimă „intenţia nemijlocită a Grupului TMK de a pune capăt acestui „diferend”, prin întreprinderea oricăror măsuri legale aferente.”       

Potrivit acestuia, cantităţile de deşeuri la care se referă Landmark Management în adresele expediate pe 7 octombrie 2016 – TMK-REŞIŢA – 35,195 tone, TMK-ARTROM – 108,994 tone – nu corespund celor comunicate de Global Eco Center. Chiar în condiţiile existenţei unei inadvertenţe cu privire la stocurile provenind de la firmele TMK, autorul răspunsului apreciază că este vorba despre o „cantitate nesemnificativă”, sub 5% din totalul deşeurilor depozitate pe platforma de la Câmpulung. „Prin prezenta manifestăm disponibilitatea noastră de a ne prezenta la faţa locului în vederea identificării deşeurilor rămase, a situaţiei de fapt exacte şi a stabilirii măsurilor care se impun a fi luate în acest caz, sens în care vă rugăm să stabiliţi o dată oficială la care reprezentanţii societăţilor noastre să se deplaseze la punctul dumneavoastră de lucru, situat în Câmpulung, strada Traian, nr.223.”, redăm din adresa înaintată companiei Landmark Management şi instituţiilor enumerate. 

În ceea ce priveşte cadrul legal – Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor – reprezentantul societăţilor TMK a dat asigurări că acestea au respectat întru totul prevederile aflate în sarcina lor, ca producători de deşeuri, şi că pot demonstra cu documente organelor abilitate cele susţinute. „Invocarea de către Landmark Management a articolului 21 din Legea 211/2011, cu trimitere la responsabilitatea TMK pentru toate efectele negative ce ar putea să decurgă din acest caz, este o remarcă abuzivă, făcută în încercarea de a transfera către societăţile noastre o răspundere care nu le aparţine. Astfel, articolul 21 din Legea 211/2011 se referă la principiul „poluatorul plăteşte”, costurile operaţiunilor de gestionare a deşeurilor suportându-se de către producătorul de deşeuri sau, după caz, de deţinătorul actual sau anterior al deşeurilor, sens în care TMK poate face în orice moment dovada îndeplinirii obligaţiilor de plată către Global Eco Center a contravalorii eliminării deşeurilor şi, ca atare, a îndeplinirii obligaţiilor legale stipulate în articolul 21 din Legea 211/2011.”

Reprezentantul firmelor din Reşiţa şi Slatina punctează în răspunsul său propriile demersuri întreprinse la autorităţile de mediu, pentru a li se comunica din partea acestora ce obligaţii le revin într-o asemenea situaţie şi ce măsuri pot întreprinde pentru a o rezolva. Potrivit unui răspuns al Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş, transmis, în luna iunie a anului 2015, la o solicitare a SC TMK-ARTROM SA Slatina, „(…) în prezent (n.r. vara anului 2015), aceste deşeuri sunt în gestiunea SC Global Eco Center SRL, această unitate având obligaţia evacuării lor de pe amplasamentul punctului de lucru (…). SC Global Eco Center SRL are obligaţia de a lua toate măsurile necesare în vederea evitării producerii de incidente/accidente de mediu.”

Din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş, firma din Slatina primeşte, tot în iunie 2015, un răspuns similar: „(…) SC Global Eco Center SRL este titularul obligaţiilor de mediu ce derivă din încetarea activităţii sale pe amplasamentul de la adresa (Câmpulung, strada Traian, nr.223), ca efect al anulării de către subscrisa a Autorizaţiei de mediu nr.106/05.05.2010, revizuită la 20.07.2012.” 

„Având în vedere principiul bunei credinţe, Grupul TMK îşi manifestă disponibilitatea în rezolvarea situaţiei, prin identificarea şi ridicarea eventualelor deşeuri produse de societăţile TMK-ARTROM şi TMK-REŞIŢA, rămase pe amplasamentul din Câmpulung.”, precizează avocatul firmelor amintite, potrivit căruia au început „demersurile necesare pentru a ridica şi elimina eventualele deşeuri rămase pe amplasament, în urma neîndeplinirii obligaţiilor aflate în sarcina Global Eco Center.” La finalul răspunsului, se insistă asupra precizării datei oficiale la care reprezentanţii TMK să se prezinte pe platformă, cu acordul SC Landmark Management SRL. Prima vizită are ca scop stabilirea cantităţilor care aparţin firmelor TMK, date fiind diferenţele mari, susţine reprezentantul grupului, între situaţia scriptică a societăţilor şi cifrele comunicate de Landmark Management. Totodată, va fi identificată starea în care se află ambalajele. În funcţie de ceea ce se va constata la faţa locului, firmele vor întreprinde măsurile necesare ridicării şi eliminării, precizează răspunsul din 12 octombrie 2016. 

Potrivit notificării companiei bucureştene, cele 108,994 de tone de deşeuri aparţinând TMK-ARTROM SA, din Slatina-Olt, constau în: =emulsii şi soluţii de ungere uzate fără halogeni; =ambalaje care conţin reziduuri sau sunt contaminate cu substanţe periculoase; =absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre fără altă specificaţie), materiale de lustruire, îmbrăcăminte de protecţie contaminată cu substanţe periculoase; =sticlă, materiale plastice sau lemn cu conţinut de/sau contaminate cu substanţe periculoase. 

Reamintim că notificările au fost expediate celor 28 de producători de deşeuri în intervalul 6-11 octombrie, cu termen maxim de 15 zile în care aceştia sunt atenţionaţi să-şi ridice stocurile de pe fosta platformă ARO. 

Firmei Stirom, care a venit să-şi ia deşeurile de la ARO, nu i s-a permis să le identifice

După notificarea primită de la firma Landmark, pe proprietatea căreia sunt depozitate deşeurile periculoase ale ieşeanului de la Global Eco Center, trimişii societăţii bucureştene Stirom SA au venit ieri, 20 octombrie, la Câmpulung, ca să stabilească împreună cu reprezentanţii celor două firme cum îşi pot ridica produsele. Este vorba de 137,045 tone deşeuri de materiale de sablare cu conţinut de substanţe periculoase; nămoluri de la separatoarele de ulei/apă; ambalaje care conţin reziduuri sau sunt contaminate cu substanţe periculoase; absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre fără altă specificaţie), materiale de lustruire, îmbrăcăminte de protecţie contaminată cu substanţe periculoase. 

Reprezentanţii Stirom SA au cerut sprijin şi la APM Argeş, solicitând comunicarea condiţiilor în care îşi pot muta deşeurile de la Câmpulung. Ajunşi la fosta poartă a uzinei, împreună cu cei de la Landmark, au vrut să meargă pe amplasamentul unde sunt depozitate miile de tone de reziduuri pentru a le identifica pe cele produse de ei, dar delegatul Global nu le-a permis. Aşa că au venit degeaba la Câmpulung, având loc doar nişte discuţii de principiu cu reprezentanţii Landmark, la care au asistat cei de la Poliţia Naţională şi Poliţia Locală. S-a stabilit o nouă întâlnire, săptămâna viitoare, dar rămâne de văzut dacă cei de la Global îşi schimbă poziţia şi permit accesul în hala cu deşeuri. Ar fi un început bun, ţinând cont că ALRO Slatina (care are 129,909 tone de deşeuri pe fosta platformă ARO) a cerut permisiunea să poată intra pe proprietatea Landmark cu un auditor, care să stabilească, prin prelevarea de probe, stocurile care provin de la ei şi tipul de deşeuri.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!