Foto: „Vedere spre coasta de nord – Câmpulung”, litografie de Ciceri, după un desen de Michel Bouquet,
în „Album valah”, Paris, 1843. Sursa: Biblioteca Digitală Națională
Venit la București în 1829, istoricul, lingvistul și traducătorul francez Jean Alexandre Vaillant (1804-1886) a fost profesor şi apoi director al Şcolii Naţionale „Sf. Sava”. S-a remarcat prin fondarea primei şcoli gratuite pentru fete din București şi a contribuit la răspândirea culturii franceze în Muntenia. Expulzat pentru participarea la Revoluţia din 1848, Vaillant a făcut propagandă în Franţa în favoarea cauzei româneşti, mai ales în anii premergători Unirii Principatelor.
Este autorul mai multor lucrări despre Ţările Române, dintre care cea mai importantă este „La Romanie” („Romania”), publicată în trei volume masive. Așadar, „La Romanie”, așa cum scrie însuși Vaillant, și nu „La Roumanie”, cum uneori se greșește, de câteva ori chiar pe pagina de Wikipedia a lui Vaillant.
Istoricul N. Iorga a remarcat că Vaillant a fost printre primii care au folosit termenii „România” și „român” în sensul modern, după ce au fost în circulație de ceva vreme ca denumiri ale Țării Românești și ale cetățenilor ei.
Cu titlul „La Romanie ou Histoire, langue, littérature, orographie, statistique des peuples de la langue d’or, Ardialiens, Vallaques et Moldaves, résumés sur le nom de Romans”(„Romania sau Istoria, limba, literatura, orografia, statistica popoarelor limbii de aur, ardeleni, valahi și moldoveni, cunoscuți sub numele de romani”), cartea lui Vaillant, apărută în 1844 la Paris, este cea dintâi sinteză despre Țările Române publicată în Franţa.
Primele două volume prezintă pe larg istoria Principatelor, dovedind o informaţie uriaşă. Volumul al treilea este constituit din descrieri în urma numeroaselor călătorii pe care profesorul francez le-a întreprins în spaţiul românesc. În drumurile sale, Jean Alexandre Vaillant s-a oprit și la Câmpulung.
Sosirea lui Vaillant la Câmpulung şi descrierea ambianţei oraşului
Foto: „Mănăstirea Câmpulung”, desen de Michel Bouquet, 1840. Reproducere după G. Oprescu, „Ţările Române văzute de artişti francezi (sec. XVIII-XIX)”, Editura Cultura Naţională, 1926
Nu mai reuşeam să-mi satur privirea delectându-mă cu acest peisaj extraordinar, în timp ce coboram muntele, când brusc îl aud pe tovarăşul meu exclamând: Câmpulung! Ne aflam într-adevăr la Tulesci [sic] şi, de acolo, se vedea oraşul înălţându-se ca un amfiteatru pe o uşoară colină.
– Ei bine, am întrebat eu, aceasta e prima capitală a Valahiei?
– Din păcate, da, îmi răspunse el, apoi au urmat Argeş, Târgovişte, Bucureşti, dar oraşele menţionate nu sunt decât rezidenţe, adevărata capitală a românilor este Făgăraş, punct central al Daciei, prima feudă a voievozilor noştri.
În timp ce vorbeam astfel am intrat în oraş, am traversat piaţa şi am mers să căutam un adăpost la un brav moşneag pe nume Bucur, care, pe vremuri, în timpul unei epidemii de holeră, mă găzduise la el acasă, contra cost bineînţeles, Revăzând căsuţa, pe care o închiriasem iniţial pentru d-l de Lagau, dar o păstrasem în cele din urmă pentru mine; pârâul care curge prin faţa ferestrelor pe drumul principal; copacii mari care o acoperă şi o scaldă în umbra lor; înaltul platou ce tronează semeţ deasupra ei; grădinile care-o înconjoară; poteca ce duce spre izvoarele cu apă minerală urmându-şi drumul până în Ardeal; torentul impetuos pe timp de furtună, divizându-se în mii de braţe odată ajuns în vale, mi se pare că a trecut foarte puţin timp de când n-am mai fost prin aceste locuri.
Moş Bucur, prezentându-mi o femeie ce pare trecută de vârsta de 30 de ani, îmi spuse:
– Domnule, iat-o pe Zinca, fiica mea, o mai recunoşti?
Da… sfârşesc prin a o recunoaşte, cu toate că e palidă şi trasă la faţă; dar în primul moment nu mi-am putut imagina că aveam în faţa ochilor pe acea tânără de odinioară, atât de strălucitoare şi nebunatică pe vremuri. Abia în clipa aceea am realizat trecerea timpului, a celor zece ani, de când n-am mai fost pe acolo.
După zece ani, din nou la Câmpulung
Foto: Michel Bouquet, „Album valah”, Paris, 1843. Sursa: Biblioteca Digitală Națională
Se trezesc în mintea mea, concomitent şi alte frânturi din trecut: îmi aduc aminte de d-l Blanc-Duclos, pe care l-am adus cu mine aici de la Bucureşti şi care, bolnav fiind la venire, s-a refăcut complet până la momentul reîntoarcerii acasă; ameninţarea acestei femei trufaşe de a mă face să părăsesc ţara în cazul în care ea ar fi fost prinţesa; celesta figură, talia suplă şi bine pusă în valoare, cu care cerul a dotat-o pe fiica ispravnicului; filantropia doctorului Sporer, care n-a acceptat alt onorariu decât recunoştinţa mea; devotamentul unei tinere de 11 ani pentru mama ei aflată în pragul morţii.
Ah, îţi doresc să fii fericită, tânără fată, o meriţi din plin! Un soţ ar trebui să adore o femeie care ştie să iubească atât de intens; mai era şi acea sărmană mamă căreia veneam să-i spun în fiecare seară:
– Curaj! doamnă Chrysoscoleo, Dumnezeu e milostiv.
Pe vremea aceea totul era frumos ori plăcut sau teribil; azi totul e uitat… s-au aşternut zece ani de uitare.
Ce să spunem de Câmpulung? că din statutul de rezidenţă n-a păstrat decât un drept de municipalitate; că acei de credinţă catolică au avut dintotdeauna o biserică a lor; că în cea ridicată de Radu Negru am văzut portretul acestui prinţ, care purta o îmbrăcăminte lungă brodată cu aur şi argint, având pe deasupra o haină de blană ungurească, iar pe cap o coroană; numele lui Ion [sic] Basarab şi al nevestei sale, mormântul lui Nicolae I, fiul lui Alexandru.
Cam la atât se rezumă totul. Nu prea mult. Nu vom poposi deci două zile aici, una singură ne este de ajuns ca să vizităm împrejurimile, mănăstirea plasată pe movila ce se înalţă ca o căpăţână de zahăr la picioarele sale şi capela tăiată în stâncă, unde urcăm cu boii.
A doua zi ne luăm rămas bun de la moş Bucur, Zinca şi de la toată familia, iar seara, la căderea nopţii, sosim la mănăstirea Argeşului, situată în mijlocul Văii Dealului şi departe de drumul care duce de la Hermanstadt la Bucureşti.
Foto: Jean A. Vaillant, La Romanie ou Histoire, langue, littérature, orographie,statistique des peuples de la langued’or, ardialiens, vallaques et moldaves, résumésous le nom de Romans, Paris, 1844
Textul s-a reprodus după J. A. Vaillant, La Romanie ou Histoire, langue, littérature, orographie, statistique des peuples de la langue d’or, ardialiens, vallaques et moldaves, résumé sous le nom de Romans, tome troisième, Arthus Bertrand editeur, Paris, 1844, pp. 329-331.
Traducerea textului din limba franceză a fost făcută de prof. Monica Dan, Bucureşti.