Sub zâmbetul lui Marian Petry dintr-o fotografie în mărime naturală, „chiar dacă, uneori, zâmbetul său era amar, puţin ironic şi condescendent”, cum l-a descris Bogdan Petry, s-au depănat amintiri duioase despre personalitatea dispărută fizic dintre noi în urmă cu zece ani. Contextul: apariţia cărţii „Apolog”, un dar valoros pentru cei care îl recunosc, dar şi pentru cei care îl descoperă acum pe profesorul şi scriitorul Marian Petry. Fiul său, Bogdan Petry, în cazul căruia referinţele sunt inutile, fiind suficientă precizarea că talentul său artistic este măsurat într-o apreciere la nivel internaţional, a trăit un moment puternic, emoţional vorbind: să împărtăşească publicului gânduri şi trăiri personale legate de tatăl lui a cărui moştenire culturală o duce mai departe. Bogdan Petry a avut alături, în momentul lansării cărţii, oameni dragi, susţinători ai fenomenului cultural câmpulungean: Carmen Bârloiu, din partea Asociaţiei „Suflet Muşcelean”, sub egida căreia a apărut cartea „Apolog”, profesorul Adrian Săvoiu, editorul Marius Bascacov, jurnalistul şi scriitorul Sorin Durdun, toţi elevi ai lui Marian Petry, şi caricaturistul şi umoristul Gheorghe Mitroiu, prieten bun al autorului cărţii proaspăt lansate.
- Bogdan Petry continuă munca tatălui său, întreruptă acum 18 ani de o boală cruntă, care l-a ţintuit la pat vreme de opt ani
Atunci când în plămădirea unui lucru atât de preţios, cum este o carte sub forma unei datorii de onoare în amintirea autorului trecut în eternitate, sunt picurate „dragoste, bucurie şi implicare”, vorba lui Carmen Bârloiu, apare o lucrare precum „Apolog”. Prezentată public nu oriunde, ci în splendidul amfiteatru al Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”, şcoala absolvită de Marian Petry, unde, la începuturile sale profesionale, a şi predat.
Bogdan Petry a fost tulburător în mesajul din care vom încerca să redăm cât mai mult întocmai pentru a nu-i altera nuanţele fine folosite în descrierea câtorva momente de suflet din viaţa tatălui său. Cu siguranţă, nu i-a fost uşor să se afle într-o postură care copleşeşte pe oricine vorbeşte despre un părinte la timpul trecut. De sub emoţiile fireşti generate de prezentarea unor amintiri mişcătoare a ieşit povestea minunată a cărţii, pe care Marian Petry a gândit-o şi dorit-o din timpul vieţii. Însă o boală cruntă, care i-a alterat sever starea de sănătate, în urmă cu 18 ani, l-a împiedicat să-şi continue munca de creaţie.
Primii ani ai carierei de profesor de Limba şi Literatura Română, Marian Petry i-a petrecut la Şcoala Normală „Carol I” – şcoala absolvită în 1953 -, după care a predat la Liceul Sportiv, viitorul Liceu de Filologie. „Tatăl meu a fost un om devotat, pasional în profesia lui. A iubit meseria de profesor, a iubit copiii. N-a lipsit niciodată de la şcoală. Chiar niciodată. Mi-a venit rândul, ca fiu, să-i duc mai departe munca pe care a întrerupt-o brusc prin faptul că un necaz, o boală urâtă, o paralizie l-a ţintuit la pat preţ de opt ani. După o suferinţă foarte mare, acum zece ani, ne-a şi părăsit. (…) Tatăl meu n-a reuşit să-şi ducă mai departe munca lui creativă de scriitor.”, povestea Bogdan Petry.
- Marian Petry, prieten cu Marin Preda, a influenţat numele personajului „Petrini” din „Cel mai iubit dintre pământeni”
Marian Petry a avut o carte publicată la Editura „Ion Creangă”, „Soare, mai rămâi puţin”, prezentată în mini-expoziţia amenajată cu ocazia lansării lucrării „Apolog”. Bogdan Petry a vorbit apoi despre un roman care trebuia să apară sub semnătura tatălui său la Editura „Cartea Românească”. „E o poveste inedită. În romanul lui Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni”, apar personajul „Petrini” şi personajul feminin „Matilda”. Trebuie să ştie lumea că nu este un furt, ci o inspiraţie. Tatăl meu era prieten cu Marin Preda. De câte ori avea ocazia să meargă la Bucureşti, se întâlneau. Marin Preda a rămas influenţat de numele tatălui meu, de personajul tatălui meu şi puţin şi de intrigă. A scos romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, în care Petrini este, de fapt, Petry, dar este puţin modificat numele. Iar situaţia, în mare, modificată.”, a relatat Bogdan Petry.
Potrivit lui Sorin Durdun, manuscrisul depus la Cartea Românească a dispărut, deşi era introdus în planul editorial. „Pentru tata a fost dramatic momentul, pentru că era aproape sigur că o să-i iasă această carte. Pe vremuri, era foarte greu să publici, era aproape imposibil. Erau nişte furci caudine acolo… o filtrare, nu neapărat cenzură, dar era un filtru foarte riguros, care, poate, acum, nu mai există. Vor urma şi alte cărţi ale tatălui meu care vor fi publicate. Trebuie să citiţi această carte „Apolog”. Este o carte foarte bună şi ea conţine nuvele umoristice şi scurtisime. Două-trei din ele au fost jucate la Televiziunea Română (…). O mare parte dintre ele au apărut în reviste de umor româneşti, cum ar fi Revista „Urzica”. Toate sunt publicate deja, au fost strânse de tatăl meu într-un manuscris, există cartea începută de el, „moşită” de el, cu desene făcute de el, coperta făcută de el, pentru că voia s-o publice. Însă, din păcate, boala i-a curmat acest elan.”, spunea Bogdan Petry, care a adus cu el şi originalul de la care a pornit cartea pe care Marius Bascacov a realizat-o „cu mare profesionalism, într-o variantă grafică excepţională”.
Marian Petry – a intervenit Sorin Durdun – a scris poezie, piese de teatru jucate pe scena Teatrului „Alexandru Davila”, schiţe umoristice, proză.
- Adrian Săvoiu: „L-am simpatizat enorm pe Marian Petry”
Profesorul Adrian Săvoiu i-a fost elev, apoi i-a devenit coleg lui Marian Petry, împărtăşindu-i pasiunea pentru Limba Română.
„Trebuie să mărturisesc că dânsul a fost unul dintre profesorii mei preferaţi. Eram în clasa a VII-a când profesorul Petry a intrat în sala noastră de clasă de la Liceul Sportiv. Dacă ceilalţi profesori intrau cu o figură mai severă, profesorul Petry avea zâmbetul de care a amintit şi Bogdan. Bogdan ne-a spus că profesorul Petry era un foarte bun recitator şi îi şopteam că pot confirma acest lucru. Am studiat în clasă poezia „Moartea căprioarei”. Îmi aduc şi acum aminte cum ne-a citit-o profesorul, mai mult ne-a recitat-o şi… tensiunea extraordinară care s-a creat acolo în clasă, nu mai mişca nimeni. Iar când profesorul a spus: „Mănânc şi plâng”, parcă toţi plângeam în clipa aceea în clasă. La sfârşitul lecturii, după ce a terminat ultimul cuvânt, s-a lăsat o tăcere absolut apăsătoare încât nimeni nu mai îndrăznea să spună nimic.”, sunt amintirile lui Adrian Săvoiu din vremea copilăriei. Nu sunt singurele.
Pe când avea 14 ani, profesorul Săvoiu, influenţat de poezia lui George Topîrceanu, a compus primele sale versuri. „Îl citisem pe Topîrceanu. Mi-a plăcut foarte mult. Şi mi-a venit o idee: ce-ar fi dacă aş încerca şi eu să scriu nişte versuri? De regulă, când începi să scrii, imiţi pe cineva. Am scris o poezie, prima mea poezie. După ce am scris poezia, i-am citit-o tatei, care era şi el profesor de română. Tata, care era o persoană foarte severă cu mine, dintr-odată mi-a aruncat o privire aprobatoare, ceea ce era cu totul ieşit din comun. Ba mai mult, i-a spus mamei că ar trebui să citească şi ea poezia pe care o scrisesem. Mama a citit-o şi tata a ajuns la concluzia că trebuie să i-o dea mamei ca să vină aici, la Liceul Pedagogic, ca să fie bătută la maşină. Pentru mine a bate la maşină un manuscris în vremea respectivă însemna deja publicarea lui. Era ceva sfânt ceea ce era bătut la maşină. Tata era tata… credeam în el, dar aveam şi eu personalitatea mea, care începuse să se contureze. Încă nu fluturam stindardul independenţei care avea să vină în anii de liceu. Dar m-am gândit eu că cel mai bine ar fi să vin la profesorul meu de română Marian Petry, ca el să spună dacă e ceva sau nu în poezia aceasta.”, a relatat profesorul Adrian Săvoiu.
Poezia datată „duminică, 16 februarie 1969” se numeşte „Avionul sanitar”. „Cei care sunt mai de vârsta mea îşi aduc aminte că, în anii ’60-’70, era un avion care venea din când în când deasupra Câmpulungului şi paraşuta pe Grui nişte medicamente care, probabil, erau folosite de urgenţă la Spitalul din Câmpulung. La câteva zile, venea acest avion. Din strada Parcul Mirea, unde stăteam, îl vedeam de fiecare dată deasupra capului, pentru că el trecea întotdeauna pe acelaşi traseu.”, mai spunea profesorul Săvoiu, după care a dat citire poezioarei cu care a debutat cu peste 50 de ani în urmă.
„Textul bătut la maşină, aici, la liceu, l-am adus profesorului Marian Petry. După câteva ore – şi acum îl văd pe profesor intrând în clasă cu catalogul şi cu foaia lângă catalog – m-a chemat la catedră şi mi-a arătat ce scrie: „Foarte bine” şi semnătura, ceea ce pentru mine a însemnat consacrarea. Ceea ce gândise tata acasă pentru mine nu avea foarte mare valoare. Au urmat alte două poezii care şi ele, la rândul lor, au aprobarea profesorului Marian Petry. L-am simpatizat enorm pe Marian Petry. Ţin minte că învăţam de fiecare dată foarte bine la Limba Română, era materia mea preferată. Odată ne-a dat o teză şi eram foarte mulţumit de interpretarea pe care am făcut-o. După câteva ore, a venit profesorul cu tezele şi a spus fiecăruia ce-a greşit, ce-a făcut bine. Când a ajuns la teza mea, m-a chemat spre catedră, a arătat-o şi spre clasă şi era toată roşie. Niciodată n-am văzut o pagină – am corectat mii şi mii de pagini – atât de înroşită cum era pagina acelei teze. Am rămas absolut stupefiat. Dar când m-am apropiat mai bine, am văzut că nota de pe teză era 10. Şi nu pricepeam. Profesorul mi-a explicat că interpretarea mea este foarte bună, dar există şi o altă interpretare şi nu s-a putut abţine să mai scrie o altă teză, pe lângă teza mea, cu interpretarea dânsului. Profesorul Marian Petry a predat în toată viaţa lui literatură, gramatică, literatură universală. Şi eu, la rândul meu, am predat literatură, gramatică, literatură universală şi de aceea m-aş putea considera, cu voia dumneavoastră, un continuator al lui Marian Petry.”, au fost gândurile profesorului Săvoiu despre o personalitate colosală a oraşului, care a inspirat şi relatări scrise ale acestuia, inserate în serialul „Scrisori din Câmpulung”.
- „A fost un actor foarte bun. De fapt, a fost un om polivalent. Picta foarte bine, desena foarte bine, recita foarte bine, scria bine”
O întâmplare amuzantă legată de tatăl său, care i-a fost şi lui profesor la Liceul Sportiv, a povestit chiar Bogdan Petry: „Cea mai mică notă pe care am câştigat-o vreodată, din panoplia de note mici, a fost de la tatăl meu. Un 3! Cum l-am luat? Trebuia să citim literatura pentru vacanţă. Fireşte că eu n-am citit, deşi tatăl meu îmi spunea mereu: „Bogdănele, ai citit şi tu ceva?” „N-am citit, dar o să citesc, stai liniştit.” N-am citit nimic, m-am jucat toată vacanţa. Nu iroseam vacanţele. Când a început şcoala, tatăl meu a apărut în clasă puţin nervos… „elevul nu ştiu care, elevul… ai citit?” Ei citiseră ceva. Şi ajunge la mine. „Elevul Petry, ai citit ceva?” Eu m-am ridicat respectuos şi… „Tovarăşul profesor, să ştiţi că am citit, dar nu foarte… aşa…” „Deci, n-ai citit nimic. Stai jos, 3!” Eu n-am zis nimic, m-am conformat, dar în drum spre casă am mers împreună. L-am întrebat: „Cum poţi să-mi dai 3?” „Lasă că, dacă citeşti, îl fac 8.”
Într-o scurtă perioadă, Marian Petry i-a fost profesor actorului Mircea Diaconu. „Tata a dat la Teatru, dar n-a urmat Teatrul, pentru că nu se putea întreţine şi a preferat armata. Mircea Diaconu mi-a spus între patru ochi: „Să ştii că, dacă tatăl tău ar fi urmat teatru sau ar fi terminat Teatrul… dacă tatăl tău ar fi fost actor, ar fi fost unul dintre cei mai buni recitatori ai României.” Şi aşa este. Tatăl meu, când recita, recita! Un lucru pe care l-am învăţat de la el, pentru cei care vor să urmeze actoria. L-am întrebat: „Tată, tu cum ai curajul să apari în faţa publicului numeros fără să te pierzi, cum faci?” Mi-a spus aşa: „Când apari pe scenă, nu începi să reciţi imediat. Te uiţi la fiecare în parte cu atenţie. Şi atunci, în acea clipă, vei stăpâni publicul, pentru că ei vor fi intimidaţi de tine. Şi nu tu de ei. În acea clipă, tu îi ai la mână şi spui mai departe povestea.” A fost un actor foarte bun. De fapt, a fost un om polivalent. Picta foarte bine, desena foarte bine, recita foarte bine, scria bine, zic eu. Poate sunt subiectiv, dar cred că nu sunt. Un element important caracteristic lui, ca să vă daţi seama de gradul lui de carismă, pentru că avea un grad de carismă mare: când intra într-un tren sau autobuz, în două ore se împrietenea cu tot autobuzul sau tot trenul. Toată lumea îl ştia şi toată lumea îl saluta. Era un om foarte popular şi foarte prietenos.”, povestea despre părintele său Bogdan Petry.
Acesta este convins că Marian Petry ar fi savurat enorm evenimentul de prezentare a cărţii „Apolog”. De ce simte acest lucru? „O parte din el se află în mine şi pot garanta acest lucru. Bucuria pe care el ar fi simţit-o în acest moment o trăiesc eu cu intensitate.”, a spus la final fiul care pregăteşte, în 2023, un alt proiect interesant legat de magistralul său tată.
Magda BĂNCESCU