Sărbătoare în familia Dieter’s Bread, la împlinirea a șapte ani de activitate! La „mica petrecere”, cum au numit-o gazdele, anunțată pentru vineri și sâmbătă, 25 și 26 septembrie, sunt bineveniți toți cei care doresc să se delecteze cu bunătățile potrivite unei mese tradiționale românești: pastramă, carne de porc la tuci, mămăligă și brânză și must. Musai să păstrați loc pentru delicatesele pe care le găsiți în galantarele brutăriei, a cărei ofertă în materie de deserturi este cunoscută clienților care îi trec pragul cu regularitate.
Preluăm invitația transmisă de organizatorii prânzului întins pe durata câtorva ore, în cele două zile în care Dieter’s Bread vă poftește să-i fiți oaspeți.
„Pe 1 octombrie, brutăria noastră împlinește 7 ani! Așa că mai organizăm o mică petrecere! Pentru că, da, ne-a plăcut! Se pare că și vouă. Așa că mai facem!
Și, de data aceasta, putem să vă spunem că nu va fi ultima. Am hotărât ca, o dată pe lună, să punem mesele afară și să vă așteptăm pe la noi, la Dieter’s Bread. Fără prea mult protocol și fără să-i spunem neapărat „eveniment”. Mai degrabă două zile în care deschidem ușa brutăriei puțin mai larg, gătim ceva bun, scoatem pâinea, prăjiturile și bunătățile noastre la degustat și avem timp să stăm și de vorbă.
Iar pentru întâlnirea de acum, meniul e cât se poate de de toamnă. Punem la făcut pastramă, carne de porc la tuci, mămăligă și brânză, aducem mustul și, evident, umplem mesele și cu bunătățile Dieter’s Bread. Și pentru cei care au fost data trecută și se întreabă deja: nu, de data asta nu avem chifteluțele lui Coco! Coco e plecată, iar noi am stabilit că de chifteluțele ei nu se atinge nimeni. Așa că le păstrăm pentru o întâlnire viitoare, când se întoarce la locul ei.
Vineri, vă așteptăm de la 12:00 până spre 17:00-18:00, iar sâmbătă, de la 10:00 la 14:00.
Dieter’s Bread – Strada Traian, nr.81, Câmpulung
Cei care ați mai fost știți deja cum e. Cei care n-ați ajuns încă veniți să ne cunoaștem.
Noi punem masa. Voi doar trebuie să veniți la noi!
Și da – de acum încercăm să facem din asta întâlnirea noastră de fiecare lună.
La mulți ani, Dieter’s Bread!”