# Poetul originar din Lerești, cunoscut în lumea literară internațională sub numele de Miguel Gane, a primit titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Argeș”, în cadrul Sărbătorilor Argeșului și Muscelului
Sărbătorile Argeșului și Muscelului au avut, duminică, la Muzeul Golești, un moment cu o puternică încărcătură simbolică pentru întregul județ. Zece personalități care s-au remarcat prin contribuțiile lor în domenii precum cultura, educația, cercetarea, sportul, sănătatea sau mediul de afaceri au primit titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Argeș”.

Printre cei distinși se află și un muscelean al cărui nume a depășit de mult granițele României: George Mihăiță Gane, cunoscut publicului literar internațional sub numele de Miguel Gane, poet și scriitor originar din Lerești.Pentru comunitatea musceleană, recunoașterea are o semnificație aparte. Este încă o dovadă că numele Lerești și Muscel pot ajunge în spații culturale dintre cele mai importante, prin oameni care își construiesc propriul drum și care, indiferent cât de departe ajung, păstrează legătura cu locul de unde au pornit.
De la Lerești, spre lumea literară hispanică
George Mihăiță Gane este unul dintre autorii români care au reușit să-și creeze o prezență distinctă în spațiul literar hispanic. Sub pseudonimul literar Miguel Gane, numele său a devenit cunoscut unui public larg, iar poezia sa a trecut dincolo de granițele țării în care s-a născut. În spatele acestui parcurs internațional se află însă și un loc cu care numele său rămâne strâns legat: Lerești. Satul muscelean reprezintă una dintre rădăcinile identității sale, iar faptul că un scriitor originar din această comunitate ajunge să fie recunoscut oficial de județul Argeș este, în sine, un motiv de mândrie pentru Muscel. Titlul primit la Golești nu reprezintă doar o distincție personală, ci și o recunoaștere a unui parcurs construit prin literatură, prin talent și prin capacitatea de a face cunoscută creația unui autor român într-un spațiu cultural internațional.

Zece personalități, zece domenii de excelență
Distincțiile au fost acordate oficial de Consiliul Județean Argeș, prin președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Bughiu și directorul executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Mariana Stoenescu. Alături de George Mihăiță Gane au fost recompensați alte nouă personalități care au avut contribuții importante în domeniile lor. Narcis Dorin Ion, istoric, cercetător și director al Muzeului Național Peleș, a primit distincția pentru cultură, în timp ce Cristian Proistorescu, cu un parcurs academic care l-a purtat de la Pitești și Colegiul Național „I.C. Brătianu” către Princeton, Harvard și Universitatea Illinois Urbana-Champaign, a fost recompensat pentru activitatea de cercetare. În domeniul educației, titlul i-a revenit lui Emanuel Mazăre, unul dintre tinerii matematicieni cu rezultate deosebite la competiții naționale și internaționale.

Din mediul de afaceri a fost onorat Gheorghe Dicu, fondatorul brandului RADIC STAR, în timp ce lumea sportului l-a avut printre laureați pe legendarul Marin Radu – „Radu II”, fost mare atacant al lui FC Argeș și al Stelei. Muzica a fost reprezentată de Andrei Tiberiu Maria – Smiley, artist originar din Pitești, iar pentru contribuția în domeniul apărării și siguranței naționale a fost distins general-locotenentul în rezervă Tomiță-Cătălin Tomescu, primul comandant al Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est. Pentru implicarea în domeniul social a fost premiat Alexandru-Ionuț Costache, în timp ce domeniul medical a fost reprezentat de prof. univ. dr. Cătălin Florin Cîrstoiu, medic, profesor universitar, cercetător și manager al Spitalului Universitar de Urgență București, de asemenea originar din Pitești.

Muzeul Golești, loc de întâlnire pentru argeşeni şi musceleni
Ceremonia a avut loc într-o atmosferă de sărbătoare, în curtea conacului boieresc de la Muzeul Golești, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru miile de oameni veniți să participe la evenimente. Ziua a început cu un cafe-concert susținut de Vera Negoșanu și Marius Bălan, înaintea ceremoniei de acordare a distincțiilor. Sărbătoarea a continuat apoi cu un moment muzical susținut de Fuego, care a adus pe scena de la Golești emoție și voie bună. Publicul s-a bucurat ulterior de spectacolele oferite de membrii Orchestrei „Doina Argeșului” și de interpreții de muzică populară Vasia Oprea, Diana Călinescu, Ana Maria Cârstina, Cătălin Iancu jr., Valentin Precup, Mihaela Chirițescu, Diana Lică Țițirigă, George Nedelea, Grațian Bădescu, George Mărgineanu, Mădălina Lupu și Veronica Dinu. Programul a inclus și expoziții, dar și Festivalul de Reconstituiri Istorice „Din vremea arnăuților și pandurilor”, care a readus, pentru câteva ore, atmosfera unor epoci de mult apuse pe aleile Muzeului Golești. Narcis Manole (Foto: Lorena Dobrică)