În 1924, sosea în Câmpulung, tocmai de la Societatea Naţiunilor din Paris, o scrisoare care purta la expeditor un nume cunoscut în saloanele literare din capitala Franţei: Elena Văcărescu. În anii Primului Război Mondial, aceasta susţinuse la Paris, prin acţiuni politice şi diplomatice, cauza ţării sale, având întrevederi secrete chiar cu Aristide Briand, şeful diplomaţiei franceze. În 1917 şi 1918, tot la Paris, Elena Văcărescu organizase conferinţe şi adunări publice pentru a strânge fonduri de întrajutorare, iar ca recunoaştere a meritelor şi a totalei dăruiri patriotice, guvernul român îi încredințase onoarea unei misiuni oficiale: numirea ca membră a delegaţiei române participante la Conferinţa de Pace de la Paris.
În 1919, Elena Văcărescu s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Naţiunilor, forum internaţional de la ale cărui dezbateri nu a absentat nici măcar o singură dată. De aici înainte, timp de două decenii – cât va dura de altfel Societatea Naţiunilor – cea mai mare parte a activităţii sale a fost determinată, într-un fel sau altul, de misiunea ei permanentă pe lângă această tribună a păcii. „Când Elena Văcărescu vorbeşte în Adunarea Generală a Societăţii Naţiunilor – remarca un ziar al timpului – hotelurile se golesc şi sala se umple”.
„…Cu privirea înălţată spre Carpaţii noştri.”
Scrisoarea trimisă la Câmpulung, care purta antetul Societăţii Naţiunilor, Secţia Română, era adresată profesoarei Matilda Niculcea-Popescu, desigur o cunoscută a Elenei Văcărescu:
[Datele poştei]: Paris, 18 martie 1924; Câmpulung-Muscel, 21 martie 1924
Paris, 5 Rue Washington
Scumpa mea,
Cu ce mare plăcere am primit frumoasele rânduri. Da!, nu m-ai uitat, drăguţă. Şi eu muncesc mult cu inima străpunsă de dorul ţării noastre. Urez şcolii şi directoarei sale toate fericirile şi aş fi mulţumită să mă găsesc cu d-ta printre cei dragi cu privirea înălţată spre Carpaţii noştri.
Aci, viaţă frumoasă, multă înălţare sufletească, dar luptă şi învălmăşeală. Totuşi, am prieteni buni şi mari şi sunt foarte iubită de acest popor care pricepe şi admiră pe al nostru.
La revedere! Îmbrăţişez pe mamă şi fetiţe. La revedere!
Elena Văcărescu
Cine era însă destinatara scrisorii străbătute de fiorul amintirii Carpaţilor? Matilda Niculcea-Popescu se născuse în 1874 la Craiova şi era al zecelea copil rezultat din căsătoria lui Mihai Teodorescu cu Ecaterina, născută Buje, nepoata paşoptistului Popa Şapcă, membru al Guvernului Provizoriu ales de Adunarea Populară din 9/21 iunie 1848 de la Izlaz. Mihai Teodorescu (1819-1915), zis „dascălul Nicu”, a fost la Craiova învăţătorul care a ţinut prima şcoală laică din capitala Olteniei.
Matilda, fiica lui Mihai Teodorescu, a luat primele lecţii de citit şi scris la şcoala tatălui său, iar apoi a urmat Pensionul „Negoescu” de la Bucureşti. Din anul 1894, primind o bursă în Franţa la Şcoala Normală Superioară de la Sèvres, s-a specializat în Litere şi în 1900 a obţinut agregaţia (titlul universitar). În acelaşi an, s-a întors în ţară şi a funcţionat ca profesoară la Liceul „Carmen Sylva” şi la Şcoala Centrală din Bucureşti. Ulterior a fost numită directoare la „Azilul Elena Doamna”, orfelinatul pentru fete de pe Dealul Cotrocenilor.
Matilda Teodorescu, echivalându-şi studiile din Franţa, şi-a luat la Bucureşti licenţa în Litere şi în 1910, prin susţinerea examenului de capacitate, şi-a ales un post la Câmpulung. În 1913 s-a căsătorit cu avocatul craiovean Nicolae Niculcea-Popescu. La Câmpulung, Matilda Niculcea-Popescu a condus mai multe instituţii de învăţământ, fiind directoarea Şcolii Profesionale de Fete (1911-1920), a Şcolii Normale de Fete (1920-1934) găzduite în Vila Mathei Drăghiceanu până la mutarea din 1934 la Piteşti şi, de asemenea, a Gimnaziului Industrial de Fete (1934-1938). S-a pensionat în 1938, iar bogata ei activitate didactică a rămas menţionată în anuarele școlare ale vremii.
Matilda Niculcea-Popescu a trăit până în 1977, când împlinise vârsta de 103 ani, şi a fost înmormântată în cimitirul Schei din Câmpulung.
***
Am cunoscut-o pe Matilda Niculcea-Popescu în casa ei de pe strada Matei Basarab, când se apropia de venerabila vârstă de 100 de ani. Scrisoarea Elenei Văcărescu către Matilda Niculcea-Popescu mi-a fost dăruită de profesoara Fiora Popescu, fiica sa. Tot de la Fiora Popescu am şi informațiile prezentate aici, rămase necunoscute până astăzi.
Când am ajuns prima oară la Paris, mi-am amintit de scrisoarea Elenei Văcărescu şi am pornit în identificarea locului unde a stat această mare româncă. Am descoperit şi o placă prin care se marca faptul că ea a locuit acolo, într-un edificiu impozant. Transcriu însemnările din jurnal:
„Duminică 24 august 1997, Paris
Paşii m-au purtat pe rue Washington, unde la nr. 5 a stat poeta Elena Văcărescu. De aici a expediat la Câmpulung scrisoarea, pe care o am în arhiva personală, către Matilda Niculcea-Popescu, directoarea Şcolii Normale de Fete din Câmpulung. Strada pe care a locuit Elena Văcărescu este situată la doi paşi de Arcul de Triumf.”