Joi, 1 septembrie 2022, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, şi au reţinut un bărbat de 21 de ani, din comuna Stoeneşti.
Din cercetări s-a stabilit că în perioada aprilie – 31 august 2022, cel în cauză ar fi pătruns, prin efracţie, într-o locuinţă din localitatea Stoeneşti, de unde ar fi sustras suma de 4.000 de euro, mai multe bijuterii şi o staţie audio.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, a fost identificat autorul, care a fost condus la audieri.
După administrarea probatoriului, în ziua de 1 septembrie 2022, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. E.M.