Grav accident rutier, joi seara, pe „Șoseaua morții”, la Schitu Golești! Patru tineri din Dragoslavele au fost grav răniți și au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau, scăpată de sub control de un șofer fără experiență, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în șanț.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.15, iar la fața locului au fost direcționate, avându-se în vedere numărul victimelor, patru ambulanțe (trei SAJ și una SMURD). Chiar dacă, în urma impactului, mașina a fost serios avariată, nu au fost persoane încarcerate. Poliția a deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din Dragoslavele, care conducea un autoturism pe DN 73, din direcția Câmpulung către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a izbit un cap de pod și un autoturism parcat pe pod, după care s-a răsturnat în șanțul de pe partea stângă a drumului. În urma accidentului, conducătorul auto și alte trei persoane, pasagere în autoturism (trei fete de 18, 16, respectiv 15 ani), din Dragoslavele, au fost răniți și transportați la spital. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.”, informează IPJ Argeș. Alex Barbu