Prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră!

Dragii mei,
În clipe de bucurie şi de întristare ale vieţii, prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră trebuie să fie obligatorie. Căci, dacă suntem bucuroşi, trebuie să-L slăvim pe Domnul pentru cele dăruite, iar, dacă necazul a venit peste noi, tot la Dumnezeu se îndreaptă gândurile noastre, fiindcă numai El ne poate alina sufletul, încercat de ispite şi necazuri. Doar câteva zile sunt de când comunitatea nostră a fost zdruncinată de vestea plecării la Domnul a unui prieten drag. Un tânăr cu suflet nobil, generos şi discret, în acelaşi timp, un suflet cu frică de Dumnezeu, gata oricând de sacrificiu pentru ceilalţi. În faţa acestei nenorociri, parcă şi timpul se opreşte din drumul său firesc, iar cuvintele de îmbărbătare pentru cei îndureraţi sunt din ce în ce mai puţine. Sigur că nu rămâne nimeni viu pe acest pământ şi să nu vadă moartea, cum spune şi psalmistul David, însă, atunci când pleacă dintre noi oameni tineri, începi să-ţi pui întrebări existenţiale, ca de exemplu: De unde venim şi unde ne ducem? Răspunsul este unul singur: de la Dumnezeu venim şi tot la El ne ducem. Greu este atunci când îţi înmormântezi propriul copil, pentru că ţi se tulbură sufletul, ţi se zdruncină credinţa şi, în durerea pe care o ai, doar singurul Dumnezeu te poate mângâia. Cât de actuale sunt cuvintele de îmbărbătare ale Sfântului Ioan Gură de Aur: „Şi chiar şi pe copilul tău, dacă l-ar lua, de fapt, nu-l ia pe copilul tău, ci o făptura de-a Lui… „Dar l-am pierdut pe scumpul meu copil”, va spune, poate, cineva, „în care mi-am pus atâta nădejde… Nu plânge, nu suspina, nu cârti. Spune ce a spus şi fericitul Iov, când şi-a pierdut toţi copiii: „Domnul a dat, Domnul a luat; cum I-a plăcut Domnului, aşa s-a făcut; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 21)… Aşa să gândeşti şi tu, de vreme ce copilul tău n-a căzut în mâinile vrăjmaşului şi uneltitorului, ci s-a dus aproape de Dumnezeu, Care-i poartă de grijă mai mult ca tine şi Care cunoaşte interesul lui mai bine ca tine. Priveşte câţi copii care trăiesc acum au făcut din viaţa părinţilor lor un martiriu… Aşadar, dacă noi nu aparţinem nouă înşine, cum ne vor aparţine nouă cele ce aparţin Aceluia? Dacă sufletul tău nu este al tău, cum sunt ai tăi banii pe care-i ai? Şi dacă nu sunt ai tăi, cum cheltuieşti fără rost sau fără cuviinţă ceea ce aparţine altuia? Nu zice: „Cheltuiesc banii mei, din banii mei mă distrez”; căci cheltuieşti şi te distrezi din cele străine. Şi le numesc străine, pentru că Dumnezeu le consideră ale Lui pe cele care ţi le-a dat, dacă nu le împarţi cu cei săraci. Doar atunci, cele străine devin ale tale. Dacă le cheltuieşti pentru tine, atunci cele ale tale devin străine…”
Pentru cei care vor citi aceste rânduri, poate, nu vor înţelege în totalitate semnificaţia duhovnicească şi aceasta pentru că avem o credinţă slabă şi încă suntem în căutare. Trebuie să se ştie că Domnul rânduie venirea noastră pe acest pământ şi tot El rânduie şi plecarea; cel credincios ştie că trebuie să fie pregătit tot timpul, căci nu ştie când vine momentul plecării. Ferice de cei care şi-au agonisit comoară în ceruri prin modul de vieţuire pe acest pământ; Ferice de cel care a primit dezlegare pe pământ, pentru că va fi dezlegat şi în ceruri; Ferice de cel care a ştiut să fie o bucurie permanentă pentru celilalţi, pentru că va avea parte de Bucuria veşnică; Ferice de cel care a iubit pe semeni, pentru că va avea parte de Iubirea Veşnică a lui Dumnezeu şi exemplele pot continua. De aceea, dragii mei, este nevoie de prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră pentru a avea un prezent bun, care mai târziu să ne asigure şi un viitor cu Dumnezeu. Bucuriile şi necazurile care se abat peste noi trebuie să călească şi mai mult sufletul nostru, să ne întărească credinţa, să aducă nădejde dătătoare de viaţă şi, nu în ultimul rând, să ne sporească dragostea şi râvna pentru Dumnezeu. Ştiu că cel mai uşor este de dat sfaturi şi cel mai greu este atunci când acestea trebuiesc aplicate în viaţă şi trăite, de aceea, nădejdea o pun la Dumnezeu şi El, prin iconomia Sa, să mângâie pe cei întristaţi, găsind la fiecare leac pentru durerile sufleteşti abătute asupra noastră. Să ne rugăm mai mult, să ţinem de rânduiala Sfintei Biserici şi, în special, să ne cercetăm duhovnicii noştri în vreme de tulburare şi încercare, să ne împărtăşim cu Prea Curatele Taine şi să prindem curaj, căci dacă Domnul Hristos este cu noi nu mai avem teamă de nimic. Puneţi la inimă cuvintele scrise şi îndemnându-vă la meditaţie, până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!    
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung