20 C
Campulung Muscel
18/07/2024

Bucuria vieţii!

Dragii mei,
De vreme ce Dumnezeu a făcut lumea din nimic, înseamnă că dacă El Şi-ar retrage pronia lui, lumea s-ar întoarce în nimic. Or existenţa însăşi dovedeşte, în chip esenţial, că Dumnezeu lucrează în lume, păstrându-I legile, viaţa, mişcarea, evoluţia, spre scopul mântuirii. Bine, spune Iov în Vechiul Testament: Dacă Dumnezeu n-ar cugeta la Sine Însuşi şi dacă ar lua înapoi la Sine duhul Său şi suflarea Sa, toate făpturile ar pieri deodată şi omul s-ar reîntoarce în ţărână (Iov, 10,12). Dacă am face un sondaj şi am întreba o sută de oameni cum se descurcă în viaţa aceasta?, am primi foarte multe răspunsuri, care ne-ar arăta nemulţumirile, frustrările, neîmplinirile şi neajunsurile semenilor noştri, sau, poate, greşesc eu, judecând lucrurile prin faptul că la tot pasul văd oameni trişti şi necăjiţi. Noi, tot timpul, suntem nemulţumiţi de una, de alta, cârtim şi dacă plouă prea mult şi dacă nu plouă. V-aţi gândit cât ne rabdă Domnul? Dar hai să vedem ce s-ar întâmpla dacă, într-o bună zi, Dumnezeu ar începe să ne ia din ceea ce avem? Oare, ce putere avem să ne împotrivim voii lui Dumnezeu? Ce bine ar fi dacă noi, oamenii, am înţelege că viaţa este darul lui Dumnezeu! Nimeni nu-şi poate bate joc de el însuşi, pentru că nimeni nu-şi aparţine lui, ci lui Dumnezeu. Patimile sunt cele care îl dezumanizează pe om şi sufletul devine rob al trupului pătimaş. De fapt, noi blestemăm ceea ce Dumnezeu a binecuvântat, atunci când ne batem joc de viaţa noastră. Urâm viaţa, pentru că nu o înţelegem; o vedem, de cele mai multe ori, imperfectă şi sumbră, alteori, crudă şi nedreaptă; suntem, de cele mai multe ori, nemulţumiţi, chiar dacă Dumnezeu face minuni în fiecare zi; primim daruri pe care nu le merităm şi nici măcar nu mulţumim Domnului, ba, mai mult, credem că le merităm şi suntem îndreptăţiţi să le primim. Şi ştiţi care e misterul? Într-o zi, ni se va cere socotelă pentru acest dar de mare preţ pe care l-am primit de la Dumnezeu. Omul este luat de valul grijilor lumeşti şi cuprins în vâltoarea deşărtăciunilor vieţii şi ajunge să nu mai cugete cele înalte. Cuvântul lui Dumnezeu este înăbuşit de distracţii şi preocupări lumeşti. Aici e marea problemă; sufletul, fiind din Dumnezeu, tânjeşte după Dumnezeu; trupul tânjeşte după cele ale lumii; însă, nu ne  putem ocupa, în acelaşi timp, şi de Împărăţia lui Dumnezeu, şi de împărăţia lumii. Nu putem sluji la doi domni, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură. Golul din inima noastră, pe care îl avem, din cauza înstrăinării noastre de Dumnezeu, ni-l umplem cu amăgiri trecătoare şi sigur că adevărata fericire o găsim doar în Dumnezeu. Viaţa este frumoasă, dacă noi vrem. Şi dacă pentru tine, iubite frate, viaţa este o povară, nu fi egoist şi gândeşte-te ce folos ai putea aduce prin ea altora. Oare, n-ai găsit pe nimeni care să aibă nevoie de dragostea ta? Oare, nu ai bucurat pre nimeni până acum? Caută să fii creştin şi cu fapta, nu numai cu numele şi vei trăi de fiecare dată sensul vieţii. Să căutăm să înţelegem, că tot ceea ce se întâmplă în viaţă este numai din mila lui Dumnezeu, chiar dacă unele lucruri par a fi mai degrabă suferinţă. Să pătrundem sensul lucrurilor cu ochii sufletului şi, prin credinţă, vom găsi adevăratul sens al vieţii. Aşadar, trebuie să-i mulţumim Creatorului pentru că ne-a adus la viaţă, pentru că, în fiecare zi, urzeşte la mântuirea noastră; rânduieşte viaţa noastră şi nu ne lasă orfani niciodată, chiar dacă noi, de cele mai multe ori, orbecăim în întunericul acestei lumi desacralizate, din cauza fărădelegilor noastre. Bunăoară, era un creştin foarte îmbunătăţit cu viaţa, era ca un sfânt şi se bucura în fiecare zi de prezenţa şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în fiecare zi. Mergea pe malul mării, spunându-şi rugăciunile şi, alături de el, mai mergea cineva în chip nevăzut, pentru că rămânea impregnată urma paşilor pe nisip; era Dumnezeu, care purta de grijă slujitorului său credincios. Foarte bucuros a fost creştinul, până într-o zi când, nemaivăzând paşii pe nisip, s-a necăjit şi a strigat către Dumnezeu, zicându-i: „Doamne, de ce m-ai părăsit?” – Şi I-a răspuns Dumnezeu: „De ce te necăjeşti? – Căci eu niciodată nu te-am părăsit; când nu ai mai văzut urma paşilor mei pe nisip, atunci să ştii că Te-am luat în braţe!”.  Aşadar, să preţuim viaţa, ştiind că o singură dată o primim. Să conştientizăm că este darul lui Dumnezeu şi, cândva, ni-l va cere Domnul înapoi. Să-i mulţumim Domnului pentru viaţa pe care ne-a dăruit-o şi să nu ne batem joc de ea.
Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!