După mai puţin de o jumătate de an de muncă, au fost finalizate lucrările la Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Câmpulung, pentru care au fost strânse fonduri în campania „Stop Umilinţă”, a comunităţii „La Primul Bebe”.
În decembrie 2020, 21.700 de mame şi taţi au donat în contul „La Primul Bebe”, rezultatul mobilizării fiind extraordinar. S-au strâns 354.000 de euro, bani care au fost folosiţi la schimbarea condiţiilor de cazare şi tratament pentru mămicile din Muscel şi copiii lor. Lucrările la Secţia de Pediatrie au început în ultimele zile ale lunii noiembrie 2021, iar de ieri, are „haine noi”, cumpărate în integralitate de părinţii „La Primul Bebe”.
Campania de strângere de fonduri a fost iniţiativa câmpulungencei Oana Popescu, care este director executiv „La Primul Bebe” şi care a fost prezentă la inaugurarea noii Secţii de Pediatrie, fiind însoţită de fondatoarea comunităţii, Atena Boca şi celelalte 10 persoane, care au făcut parte din echipa de reabilitare de la Câmpulung. Deja ieri erau internate două mămici cu copilaşii lor, una dintre ele chiar membră a grupului care a strâns bani pentru amenajare.
Elena Lasconi: „Pe terasa secţiei va fi amenajat un loc de joacă”
A fost o inaugurare emoţionantă, fiind vorba de copii şi sănătatea lor.
De la înfiinţarea blocului central al Spitalului Municipal, în 1983, Secţia de Pediatrie, care este situată la etajul 5 şi ultimul, n-a fost reabilitată niciodată integral, doar a beneficiat de mici îmbunătăţiri şi reparaţii. Acum, este reabilitată şi modernizată la nivel european, dar, nu numai condiţiile sunt importante ci şi calitatea actului medical, de care Pediatria de la Câmpulung nu duce lipsă.
„Sunt aici în primul rând să le mulţumesc celor de „La Primul Bebe”. Dacă ar fi tot spitalul aşa… dar o să fie aşa. Sunt 39 de ani de când Secţia Pediatrie nu a fost reabilitată, s-au făcut doar mici reparaţii. Eu cred că micuţii merită tot ce e mai bun, iar mamele trebuie să fie tratate cu respect. Vreau să le mulţumesc tuturor mamelor, mi-aduc aminte cât entuzism a fost la licitaţie! Al vostru (nr. comunităţii „La Primul Bebe”) este meritul şi vă mulţumesc foarte mult pentru asta. Am avut şi noi o mică contribuţie (nr. administraţia), pentru că nu era normal să lăsăm bucătăria, sala de mese, câteva cabinete ale medicilor nefinalizate, de 60.000 de lei, asta înseamnă doar 12.000 de euro faţă de 350.000 de euro. O să facem, pe terasă, şi un loc de joacă pentru copii. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat, de la muncitori, instalatori, femeia de serviciu până la manager, consilierului meu pe probleme de sănătate. Dar şi celor din presă, care, înainte de a face licitaţia au comunicat că se vrea să se facă ceva bun pentru comunitatea noastră. Mulţumim şi să vă dea Dumnezeu înmiit înapoi. Vă promit că, la următorul vostru proiect, eu iarăşi o să donez. Eu nu-mi arog nici un merit! E adevărat că v-am sprijinit cu tot dragul, pe autorizaţii şi tot ce v-a trebuit, toată viaţa am fost implicată şi am ajutat ONG-uri. Copiii sunt punctul meu sensibil, de aceea am şi aşa emoţii, ei sunt foarte importanţi, consider că sunt nu numai sufletul şi minunea noastră, ei sunt şi cea mai bună investiţie. De aceea spitalul şi şcoala trebuie să fie pe primele locuri. Avem în intenţie să refacem Obstetrica-Genocologia şi Neonatologia.”, a transmis, printre lacrimi de emoţie, primarul Elena Lasconi.
Atena Boca, fondatoarea „La Primul Bebe”: „Mamele din Câmpulung au o Secţie de Pediatrie de care nu trebuie să se teamă. Nu mai e nevoie să plece la Bucureşti, Braşov sau Piteşti, pot să vină aici”
Din echipa celor care fac bine prin campaniile naţionale, în prezent fiind în derulare licitaţiile şi donaţiile pentru strângerea de fonduri pentru un spital la Iaşi, face parte şi câmpulungeanca Oana Popescu, care este CEO „La Primul Bebe” şi care şi-a dorit foarte mult să facă ceva pentru oraşul ei.
Despre proiectul de la Câmpulung a vorbit fondatoarea „La Primul Bebe”, Atena Boca: „E primul pas. Noi asta ne dorim, în toate spitalele în care ajungem, ne dorim să fie primul pas spre o schimbare. Pentru că, dacă nişte mii de mame au reuşit să facă ceea ce vedeţi acum aici, eu cred că, puţin cu puţin, om cu om, se poate schimba un sistem întreg nu doar un spital. E nevoie de puţină bunăvoinţă şi de multă susţinere din partea unui om ca Elena (nr. Elena Lasconi). Investiţia a fost de 350.000 de euro, bani strânşi în exclusivitate de comunitatea „La Primul Bebe”, respectiv de mamele şi taţii acestei comunităţi, de persoane private care au hotărât că este momentul să facă o schimbare în România şi să nu mai aştepte de la stat „să ni se dea”, „să ni se facă”, pentru că am descoperit că nu avem mulţi ani de trăit şi am vrea să vedem nişte schimbări în timpul vieţii noastre. O să vă furnizăm şi un filmuleţ înainte şi după renovare, ca să vedeţi cum arăta secţia înainte. Arăta ca după „război”, ştiu că nu se potriveşte cu perioada, dar aşa arăta, şi ne-am dorit foarte tare ca mamele care au venit spre noi şi ne-au rugat să facem ceva cu spitalul acestui oraş, să aibă şansa să nu mai simtă apăsare şi lipsă de respect şi frică atunci când intră într-o stare deloc bună. Când vii cu copilul bolnav într-o astfel de secţie tot ce-ţi doreşti este să nu cadă pereţii pe tine, să nu scârţâie paturile, să nu te simţi ca şi cum statul nu dă doi lei pe tine. Noi mergem acolo unde ne cheamă mamele şi unde depun proiecte, avem foarte multe mame la voi în oraş, care ne-au „strigat” şi ne-au spus că au nevoie de ajutorul nostru, dar noi am venit foarte mult pentru că Elena este aici şi pentru că am primit suport ei, şi pentru că, în multe alte oraşe unde mergem, nu numai că nu am primi suport, ci am primit şi foarte multe piedici, ceea ce nu s-a întâmplat la Câmpulung. Vreau să transmiteţi mai departe mesajul că mamele din Câmpulung au o Secţie de Pediatrie de care nu trebuie să se teamă, că nu mai e nevoie nici să plece la Bucureşti, Braşov sau Piteşti, pot să vină aici. Secţia, întotdeauna primeşte medici buni, să vină cu încredere că vor lucra în nişte condiţii în care, din păcate, puţini oameni din sistemul de sănătate din România au parte.”