22/03/2025

Mihaela Cătălina Gîlcă, 10 la Titularizare

Marţi, 27 iulie, au fost afişate rezultatele obţinute de cadrele didactice la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2021, înainte de înregistrarea contestaţiilor.
Potrivit Inspectoratului Şcolar, rata notelor peste 7 obţinute de candidaţii care au susţinut proba scrisă a Titularizării în Argeş a fost de 37,90%. La această sesiune au fost şi două note de 10, una obţinută de o câmpulungeancă, Mihaela Cătălina Gîlcă, la Educaţie Socială, şi o educatoare din Piteşti, Liana Mihaela Aldea. Rezultatele finale, după analizarea contestaţiilor, vor fi afişate marţi, 3 august, la sediul Inspectoratului Şcolar şi pe site. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minim nota 7,00, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minim nota 5,00. Pentru anul în curs, au fost eliminate proba practică şi inspecţia la clasă. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează şi şedinţe publice sau on-line, organizate de către Inspectoratul Şcolar între 4 şi 5 august.

Iată ce note au obţinut cadrele didactice din Muscel, înaintea rezolvării contestaţiilor:
=Mădălina Nicoleta Achim (Rucăr), învăţătoare: 6,40
=Cristinel Aldea (Lereşti), Educaţie Fizică şi Sport: 7,00
=Cristina Gorgiana Alexandru (Dârmăneşti), educatoare: 8,15
=Cosmina Sorina Andrei (Ţiţeşti), educatoare: 5,05
=Ana Maria Andrei (Stâlpeni), educatoare: 9,35
=Raisa Nicoleta Arsenică (Boteni), Educaţie Socială: 6,30
=Vasile Robert Badea (Berevoeşti), Istorie: 8,90
=Petruţa Mădălina Bălan (Stâlpeni): 8,00
=Elena Ştefania Barbu (Coşeşti), educatoare: 7,05
=Isabela Mariana Becheanu (Bughea de Jos), învăţătoare: 6,40
=Daniela Belu (Câmpulung), Geografie: 5,25
=Denisa Ioana Benea (Poienarii de Muscel): 7,75
=Georgiana Bica (Aninoasa), Biologie: 6,85
=Marilena Alisa Bidilică Banu (Câmpulung), Chimie: 7,75
=Daniela Gabriela Bizon (Poienarii de Muscel), educatoare: 5,10
=Emilia Bizon (Albeştii de Muscel), Fizică: 5,50
=George Gabriel Bratu (Valea Mare Pravăţ), Religie Ortodoxă: 8,00
=Manuela Brătulescu (Berevoeşti), învăţătoare: 3,80
=Polyana Delia Brănescu (Aninoasa), învăţătoare: 6,15
=Constanţa Cosmina Budoiu (Ţiţeşti), Limba şi Literatura Engleză: 5,60
=Ana Maria Busioc (Rucăr), educatoare: 4,05
=Costinela Mădălina Butnariuc (Câmpulung), învăţătoare: 7,00
=Alexandra Mirabela Butoi (Mioarele), edu-catoare: 7,65
=Mihaela Cargol (Câmpulung), Mecanică: 8,30
=Roxana Maria Ceauşescu (Stâlpeni), consiliere psihopedagogică: 5,00
=Cornel Ciobotea (Rucăr), Geografie: 5,95
=George Florin Coman (Albeştii de Muscel), Educaţie Fizică şi Sport: 1,70
=Alexandra Iuliana Adriana Coman (Boteni), Limba şi Literatura Engleză: 3,55
=Ancuţa Georgiana Constantinescu (Lereşti), Educaţie Fizică şi Sport: 2,40
=Geanina Copae (Berevoeşti), educatoare: 4,50
=Cristina Maria Cosma (Rucăr), educatoare: 9,00
=Nicoleta Cristina Crasan (Davideşti), educatoare: 5,65
=Elena Creţu (Hârtieşti), învăţătoare: 4,30
=Elena Cuţic (Stâlpeni), învăţătoare: 5,25
=Simona Sînziana Damian (Valea Mare Pravăţ): 3,60
=Rosana Elena Dascălu (Câmpulung), Limba şi Literatura Franceză: 8,10
=Anca Dîrdea (Câmpulung), Religie Ortodoxă: 8,90
=Luminiţa Dobre (Câmpulung), Mecanică: 7,75
=Gheorghiţa Loredana Dolbea (Vlădeşti), psihopedagogie specială: 3,65
=Vasile Laurenţiu Drăgoi (Godeni), Religie Ortodoxă: 4,90
=Andreea Claudia Dragomir (Dârmăneşti), Limba şi Literatura Română: 5,10
=Daniela Ştefania Dragomir (Berevoeşti), Biologie: 3,40
=Ion Dragomir (Aninoasa), Religie Ortodoxă: 7,70
=Roxana Maria Dumbravă (Bălileşti), învăţătoare: 6,00
=Diana Andra Durdun (Mioarele), educatoare: 6,35
=Naziana Georgiana Enoescu (Bălileşti), Limba şi Literatura Română: 8,25
=Claudia Mihaela Geantă (Câmpulung), e-ducatoare: 5,75
=Alexandru Ionuţ Georgescu (Câmpulung), Educaţie Fizică şi Sport: 3,35
=Maria Cristina Gheorghe (Aninoasa), educatoare: 5,35
=Mihaela Cătălina Gîlcă (Câmpulung), Educaţie Socială: 10
=Gabriela Glejaru (Câmpulung), Informatică şi Tehnologia Informaţiei: 5,00
=Mihaela Grăjdan (Câmpulung), Matematică: 7,00
=Raluca Alexandra Hapaina (Mihăeşti), Limba şi Literatura Română: 9,30
=Georgiana Andreea Iancu (Stâlpeni), Matematică: 6,65
=Suzana Daniela Idor (Rucăr), învăţătoare: 5,35
=Mădălina Costinela Idoraş (Câmpulung), Limba şi Literatura Engleză: 5,55
=Mihai Valentin Ionescu (Câmpulung), Istorie: 8,30
=Mihaela Iordache (Stoeneşti), Istorie: 7,65
=Luisa Mihaela Iosub (Câmpulung), educatoare: 8,00
=Corina Ioana Ivaşcu (Câmpulung), Informatică şi Tehnologia Informaţiei: 4,10
=Mariana Iuliana Jugănaru (Vlădeşti), educatoare: 5,20
=Ileana Cosmina Lică (Mihăeşti), educatoare: 3,40
=Elena Daniela Lixandru (Dârmăneşti), edu-catoare: 7,80
=Nicoleta Mădălina Manea (Stâlpeni), educatoare: 5,05
=Alexandra Manolache (Câmpulung), educatoare: 7,80
=Viorel Cristian Militaru Ştefănescu (Câmpulung), Istorie: 3,10
=Diana Maria Mincă (Coşeşti), Limba şi Literatura Română: 4,50
=Aritina Cristina Moroe (Dragoslavele), consiliere psihopedagogică: 6,10
=Camelia Moţoc (Dragoslavele), Biologie: 7,75
=Andreea Cătălina Muraru (Câmpulung), educatoare: 8,25
=Daniela Rodica Neacşu (Rucăr), educatoare: 2,75
=Ionela Cristina Neacşu (Vultureşti), Limba şi Literatura Engleză: 7,65
=Georgiana Narcisa Neagu (Dârmăneşti), educatoare: 4,45
=Alexandra Paraschiva Neagu (Câmpulung), educatoare: 7,35
=Ana Neculăescu (Câmpulung), învăţătoare: 3,95
=Adelina Neferu (Câmpulung), Economie, Educaţie Antreprenorială: 5,70
=Raluca Andreea Nică (Mihăeşti), educatoare: 6,25
=Liana Mihaela Olteanu (Rucăr), Educaţie Muzicală: 3,30
=Georgiana Cristina Olteanu (Mioarele), educatoare: 4,50
=Eugenia Daniela Oncioiu (Câmpulung), Matematică: 7,25
=Elena Roxana Oprea (Câmpulung), Filozofie şi Logică, Argumentare şi Comunicare: 4,30
=Izabela Ioana Paltin (Stoeneşti), Limba şi Literatura Română: 5,50
=Lucica Costina Pantea (Dâmbovicioara), educatoare: 8,05
=Mariana Păun (Bughea de Sus), educatoare: 3,35
=George Eugen Păun (Dârmăneşti), Educaţie Fizică şi Sport: 1,70
=Ioana Costinela Pescaru (Rucăr), educatoare: 7,35
=Adriana Pisla (Dragoslavele), educatoare: 4,15
=Ionuţ Popa (Dragoslavele), Mecanică: 6,25
=Georgiana Marina Popescu (Câmpulung), educatoare: 6,25
=Georgiana Răuţă (Câmpulung), Limba şi Literatura Română: 7,65
=Maria Magdalena Rîpanu (Câmpulung), Educaţie Fizică şi Sport: 2,30
=Ancuţa Elena Rîndaşu (Vlădeşti), învăţătoare: 7,65
=Mihaela Cristina Săceanu (Schitu Goleşti), educatoare: 6,30
=Malisia Mihaela Şchioapa (Berevoeşti), învăţătoare: 9,50
=Denis Mihai Şerban (Bughea de Sus ), educaţie Fizică şi Sport: 1,70
=Mirabela Elena Şerban (Hârtieşti), educatoare: 5,75
=Andreea Nicoleta Simăn Mitu (Câmpulung), educatoare: 9,65
=Laura Maria Simionescu (Câmpulung), e-ducatoare: 4,20
=Diana Simon (Rucăr), educatoare: 5,90
=Ileana Stanciu (Vlădeşti), educatoare: 7,30
=Monica Raluca Stanciu (Bughea de Sus), educatoare: 8,50
=Ana Maria Stanciu (Vlădeşti), învăţătoare: 5,90
=Andra Gabriela Stăvaru (Câmpulung), învăţătoare: 5,25
=Georgiana Andreea Stoian (Mihăeşti), e-ducatoare: 4,10
=Delia Stoica (Albeştii de Muscel), Limba şi Literatura Română: 9,15
=Florin Ion Stoica (Aninoasa), învăţător: 5,05
=Alexandra Talica (Câmpulung), Biologie: 5,45
=Carmen Mădălina Tamaşi (Câmpulung), Geografie: 5,30
=Cristina Teodorescu Dorcioman (Câmpulung), Educaţie Fizică şi Sport: 6,60
=Diana Lucia Tică Diaconu (Câmpulung), Informatică şi Tehnologia Informaţiei: 8,75
=George Alexandru Tucu (Câmpulung), Educaţie Fizică şi Sport: 8,80
=Adrian Ţenţu (Dâmbovicioara), Prelucrarea Lemnului: 8,15
=Bianca Elena Udroiu (Câmpulung), educatoare: 5,45
=Sebastian Mihai Vasilescu (Schitu Goleşti): 2,35
=Adelaida Maria Vălimăreanu (Câmpulung), consilieră psihopedagogică: 5,40
=Sorina Daniela Vişoiu (Câmpulung), Fizică: 6,40
=Gabriela Cristina Vizitiu (Boteni), educatoare: 3,65
=Gabriel Zăbavă (Câmpulung), Mecanică: 6,75
=Emanuela Elena Zărnescu (Boteni), educatoare: 7,00

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!