Duminică seara, pe 31 octombrie, în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu, poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au efectuat verificări cu privire la un autoturism, staţionat neregulamentar, pe o stradă din Municipiul Piteşti.
După legitimarea conducătorului auto, cu ocazia prezentării procesului verbal de contravenţie, bărbatul în cauză, în vârstă de 30 de ani, din comuna Cetăţeni, ar fi adresat injurii şi ameninţări poliţistei din cadrul Biroului Rutier Piteşti, care a aplicat măsura.
Evenimentul a fost înregistrat cu echipamentul tip body-cam din dotarea poliţistei, totodată fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.
„În baza ordonanţei de delegare, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti, sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au îndeplinit actele procedurale de administrare a probatoriului, în baza cărora procurorul de caz a dispus reţinerea pentru 24 de ore a celui în cauză.”, se arată în comunicatul trimis redacţie de către IPJ Argeş.