Sâmbătă şi duminică, Câmpulungul a găzduit două evenimente de montain bike. Sâmbătă, 2 octombrie, a avut loc MTB Academy Cup, o cursă dedicată atât profesioniştilor, cât şi a amatorilor, pe un traseu care a stimulat secreţia de adrenalină şi a ţinut în priză participanţii şi spectatorii. Anul acesta, concursul a găzduit şi etapa a treia din Cupa Naţională de XCO.
Duminică, 3 octombrie, s-a ţinut deja cunoscuta cursă „Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului”, cu trasee pentru fiecare tip de rider şi nivel de antrenament. =Traseul scurt, de 14 km, cu aproximativ 200 metri diferenţă de nivel, dedicat atât turei de agrement de tip necompetitiv, cât şi cursei copiilor, pentru cei cu vârste cuprinse între 5 şi 13 ani. Noutatea a fost că au putut participa la tura de agrement şi cei mici. A fost traseul ideal pentru cei care au vrut să guste din distracţia pe două roţi pe un traseu marcat, împreună cu familia, prietenii sau colegii. =Traseul Standard, de 29 de km, cu aproximativ 660 metri diferenţă de nivel, pentru toţi cei cu vârsta peste 14 ani, dornici de o experienţă de mountain bike echilibrată, cu poteci şi privelişti ce numai urcuşurile şi coborâşurile le pot oferi. =Traseul de E-MTB, s-a desfăşurat pe acelaşi traseu ca cel standard, dedicat celor cu vârste peste 14 ani, care au vrut să guste din experienţa de MTB pe repede înainte. =Traseul Epic a fost pentru cei care au vrut să-şi depăşească limitele, să ajungă să se bucure de privelişti de la înălţimile masivului Iezer-Păpuşa şi de coborâri pline de adrenalina chiar pe celebrul „Ciocanu”.
Noutăţile acestui an au fost cursa de E-MTB, cursa copiilor şi tura de agrement, la care au putut lua parte atât părinţii şi prietenii, cât şi copiii. Toate acestea s-au desfăşurat sub umbrela Riders Club, coordonat de musceleanul Răzvan Jugănaru.
Traseul E-Bike, clasament general
Aur: Mihai Stoian (Bucureşti), Orban Balazs (Sighişoara), Anton Dan (Urziceni), Cristian Petrecu (Bucureşti), Andrei Grama (Codlea), Bogdan Ioniţă (Urziceni), Paul Bîrsan (Piteşti), Andrei Stoian (Bucureşti), Marius Iulian Cîrstoiu (Câmpulung), Marius Gartner (Râmnicu Vâlcea), Elias Miloşi (Câmpulung), Robert Apostolescu (Bucureşti), Sabin Felea (Turda), Marius Angelescu (Râmnicu Vâlcea), Andrei Negriţu (Bucureşti), Manuela Biriş (Bucureşti), Michel Guillaume (Cornul de Jos), Ioana Diaconu (Bucureşti).
Bronz: Radu Firiţeanu (Bucureşti).
Traseu Epic, clasament general
Aur: Ede Karoly Molnar (Sfântul Gheorghe), Tudor Cazaceanu (Bucureşti), Andrei Cristian Pop (Piteşti), Filip Ilie Grigorescu (Constanţa), Răzvan Andrei Jipa (Bucureşti), Răzvan Lupică (Bucureşti), Tiberiu Tebeica (Bucureşti), George Mănăstireanu (Domneşti), Lucian Neaga (Piteşti), Mărgărit Sârbu (Călăraşi), Alexandru Vîrjoghe (Bucureşti), Gabriel Vlăduţ Petcu (Bucureşti), Hans Comyn (Belgia), Alexandru Coteanu (Bucureşti), Liviu Muşat (Bucureşti), Ştefan Chivu (Câmpulung), Eduard Găişeanu (Târgovişte), Bogdan Dincă (Bucureşti), Mihai Theodor Paraschivoiu (Vălenii de Munte), Dragoş Ion (Bucureşti), Martin Tichescu (Bucureşti), Bogdan Nicolae Ghiţă (Piteşti), Adrian Creţu (Bucureşti), Valentin Drobczyk (Bucureşti), Mihai Petcu (Bucureşti), Marius Neacşa (Bucureşti), Asif Iqbal (India), Valerica Anghelescu (Călăraşi), Mircea Florescu (Bucureşti), Iulian Stănculescu (Bucureşti), Bogdan Iulian Goia (Bucureşti), Simin Călinescu (Râmnicu Vâlcea), Alexandru Schiaucu (Bucureşti).
Argint: Laurenţiu Ilea (Bucureşti), Gabriel Vlădău (Câmpulung), Aurel Berenga (Bucureşti), Florin Colţ (Râmnicu Vâlcea), Luiza Loloiu (Măneciu-Ungureni), Dan Cristian Sârbu (Călăraşi), Paul Zapucioiu (Topoloveni), Ştefan Băiceanu (Bucureşti), Răzvan Bondalici (Buftea), Florin Dobre (Bucureşti), Ovidiu Alexandru (Bucureşti), Ştefan Săvulescu (Slobozia), Mihai Mircea (Bucureşti), Marian Costel Graur (Bucureşti).
Bronz: Ovidiu Mihăiţă Zagrebelinai (Bucureşti), Daniel Mihai Badana (Bucureşti), Valentin Dima (Bucureşti), Marin Codiţă (Bucureşti), Ştefan Taşcă (Bucureşti), Valentin Radu (Bucureşti).
Traseu Scurt, clasament general
Aur: David Fabian Motoran (Piteşti), Andrei Emil Marinescu (Bucureşti), Orban Balazs (Sighişoara), Tudor Vlad (Bucureşti), Alin Alupei (Bucureşti), Patrick Nechifor Alupei (Bucureşti), Teodor Dinu (Bucureşti), Tudor Cristian Hărătău (Bucureşti), Alexandru Pătraşcu (Bucureşti), Matei Năstase (Bucureşti), Diana Anorocioaei (Bucureşti), Rareş Alexandru Cioancă (Ciolpani), Ioana Alexia Mihai (Călăraşi), Alexandra Gabriela Mihordea (Bucureşti), Alexandru Constantin Diaconu (Bucureşti), Robert Andrei Bugean (Bucureşti), Rareş Pop (Bucureşti), Crisantos Anghel (Bucureşti), Horia Sava (Bucureşti), David Nicholas Tudor (Bucureşti), Csezar Godri Boskadi (Bucureşti), Vlad Nistor (Bucureşti), Antonio Flus (Bucureşti), Robert Lazariu (Voluntari), Raluca Aanei (Bucureşti), Victor Petru Savu (Bucureşti), Patricia Vintilă (Bucureşti), Tiberiu Silviu Savu (Bucureşti), Rareş Andrei Petrescu (Bucureşti), Octavian Ioan Dragomir (Bucureşti), Gabriel Dragomir (Bucureşti), Cătălin Văduva (Bucureşti), Tobias Gansca (Braşov), Sebastian Gansca (Braşov), Filip Son (Curtea de Argeş), Sebastian Son (Curtea de Argeş), Ana Adelina Marinescu (Bucureşti), Alexandru Danilov (Bucureşti), Zaira Vintilă (Bucureşti), Matthias Denes (Bucureşti), Edvard Denes (Bucureşti), David Cristian Apostolescu (Bucureşti), Filip Maican (Târgovişte), Raluca Maria Rotaru (Tulcea), Bogdan Aramă (Bucureşti), Efrem Constantinescu (Voluntari), Mihai Văduva (Bucureşti), Călin Ioan Burtilă (Bucureşti), Tea Erica Osmanovici (Bucureşti), Andrei Stoica (Bucureşti).
Argint: Matei Melinte (Bucureşti), Cristina Maria Sprînceană (Bucureşti), Florin Anorocioaei (Bucureşti), Bogdan Cristian Flus (Bucureşti), Elena Dinu (Bucureşti), Bianca Someşan (Bucureşti), Radu Someşan (Bucureşti), Tudor Popa (Bucureşti), Matei Olteanu (Bucureşti), Mario Eduard Grigoraş (Bucureşti), Valentin Popa (Bucureşti), Andrei Dinu (Leordeni), Kalin Kamenov (Bucureşti), Daniel Bogdan Parcata (Bucureşti), Radu Ştefan Parcata (Bucureşti), Teodor Andrei Faca (Bucureşti), Gigi Cabat (Bragadiru), Vlad Melita (Bucureşti), Melita Alexandru (Bucureşti), Delia Andreea Ivas (Vatra Dornei), Mariana Petrescu (Bucureşti), Radu Andrei Zarafu (Braşov), Eduard Dodi (Bucureşti).
Bronz: Daniel Osmanovici (Bucureşti), Radu Matei Osmanovici (Bucureşti), Otilia Badea (Bucureşti), Cătălin Badea (Bucureşti), Ana Busuioc (Bucureşti), Cristina Busuioc, Richard Duma (Bucureşti),Tudor Ioan Zarafu (Braşov), Victor Kamenov (Bucureşti), Raluca Kamenov (Bucureşti), Ştefan Adrain Zarafu (Braşov), Adrian Melinte (Bucureşti), Mihnea Ştefan Faca (Bucureşti), Cătălin Mihail Moncea (Bucureşti), Emilian Claudiu Faca (Bucureşti), Monica Cojocaru (Bucureşti), Anastasia Ileana Cojocaru (Bucureşti), Simon Toma Gansca (Braşov), Vlad Petrescu (Sânpetru), Elena Stanciu (Bucureşti), Bristena Andrei (Bucureşti), Georgiana Adelina Hîrdău (Bucureşti), Dragoş Aron Pencu (Bucureşti), Raluca Cheregi (Bucureşti), Bianca Boitan (Târgovişte), Cerasela Pencu (Târgovişte), Sebi Catargiu (Otopeni), Cătălin Catargiu (Bucureşti), Petra Maria Cojocaru (Bucureşti), Cătălin Cojocaru (Bucureşti), Robert Cosma (Ştefăneştii de Jos), Ovidiu Cosma (Ştefăneştii de Jos).
Traseu Standard, clasament general
Aur: Alexandru Andrei Ilie (Bucureşti), Victor Alexandru Aron (Bucureşti), Victor Brînză (Cernavodă), Dragoş Stavar (Galaţi), Claudiu Cismaru (Plopeni), Szakacs Mate (Odorheiu Secuiesc), Denis Cernica (Giurgiu), Sandor Slăniceanu (Sfântu Gheorghe), Dragoş Aramă (Bucureşti), Bogdan Gabriel Cornăţeanu (Câmpulung), Gabriel Dănuţ Mihordea (Bucureşti), Alexandru Popa (Bucureşti), David Voiculescu (Bucureşti), Cătălin Ionuţ Ion (Feteşti), Gabriel Ciubuc (Piteşti), Ervin Bontea (Muşăteşti), Cătălin Ionescu (Bucureşti), Ştefan Tănăsie (Bucureşti), Filip Stănculescu (Câmpulung), Raissa Costea (Bucureşti), Silvia Posea (Bucureşti), Bogdan Florescu (Bucureşti), Mihai Neagu (Bucureşti), Petru Ştefan (Bucureşti), Liviu Vintilă (Bucureşti), Valentin Popescu (Bucureşti), Constantin Tabără (Moldova), Răzvan Pop (Bucureşti), Bogdan Alexandru Rusu (Bucureşti), Mihai Niţu (Piteşti), Marius Ioan Titoiu (Râmnicu Vâlcea), Rareş Mănăstireanu (Domneşti), Dragoş Ştefan Mihalache (Ploieşti), Bogdan Andrei Rotaru (Greci), Ghenadie Nipomici (Voluntari), Andrei Teşileanu (Bucureşti), Tiberiu Radu Guzu (Brăila), Sergiu Ciocănău (Piteşti), Mihai Cătălin Anton (Bucureşti), Andrei Dan Busuioc (Bucureşti), Valentin Iordache (Bucureşti), Petru Ţiclete (Bucureşti), Dan Cujbescu (Bucureşti), Diana Costăchescu (Călăraşi), Cristian Stan (Ploieşti), Mihai Velisaru (Bucureşti), Andrei Robu (Câmpulung), Cătălin Tănăsie (Bucureşti), Vlad Posea (Bucureşti), Ştefan Busnatu (Bucureşti), Alexandru Covaci (Bucureşti), Florin Istudor (Ciulniţa), Alexandru Otobîc (Piteşti), Cristian Chioseaua (Bucureşti), Alin Răzvan Ioniţă, (Bucureşti), Ion Podaru (Bucureşti), Alexandra Cristina Goia (Bucureşti), Robert Andrei Golgojan (Bucureşti), Toma Tudosa (Bucureşti), Octavian Aanei (Bucureşti), Oana Mihaela Trif (Bucureşti), Mircea Boboc (Bucureşti), Dan Raneti (Bucureşti), Alexandru Coller (Brebu Mănăstirei), Aurel Văcărescu (Piteşti), Leonardo Cezary Chisciuc (Timişoara), Dragoş Pencu (Bucureşti), Silviu Marin (Ploieşti), Dan Pascu (Bucureşti), Silviu Săndulescu (Ştefăneşti), Radu Constantinescu (Bucureşti), Amelia Sava (Bucureşti), Ionuţ Popa (Bucureşti), Mihai Iosif (Bucureşti), Daniel Avram (Câmpulung), Marius Samoilă (Bucureşti), Marius Marinel Frîncu (Bucureşti), Alexandru Bădulescu (Bucureşti), Olah Attila (Târgu Secuiesc), Vlad Bucşa (Bucureşti), Radu Oasa (Bucureşti), Georgian Petrescu (Bucureşti), Dan Popa (Bucureşti), denisa Constantinoiu (Călăraşi), Liviu Mareş (Târgovişte), Mihai Aron (Bucureşti), Cristian Baloi (Bucureşti), Alexandru Popescu (Piteşti), George Adrian Lazea (Bucureşti), Daniel Jianu (Bucureşti), Vladimir Ionescu (Voluntari), Ştefan Dobre (Bucureşti), Cristian Deaconu (Mogoşoaia), Alexandru Gavrilă (Otopeni), Doru Gavrilă (Bucureşti), Adrian Eduard Moncea (Bucureşti), Marius Măcărescu (Bucureşti), Ion Bogdan Apostol (Ploieşti), Claudiu Cîrjan (Bucureşti), Carmen Poştoacă (Câmpulung), Mihai Costel Sebastian (Bucureşti), Daniel Samoilă (Bucureşti), Dragoş Vişoiu (Bucureşti), Adrian Ciosa (Braşov), Radu Cotescu (Câmpulung), Cristian Mihail Zicos (Bucureşti), Paul Rotaru (Tulcea), Sebastian Biculescu (Bucureşti), Alexandru Costache (Bucureşti), Cătălin Smărăndoiu (Bucureşti), Radu Popescu (Bucureşti), Constantin Dumitru (Bucureşti), Monica Ianus (Craiova), Alexandru Hodoleanu (Câmpulung), Răzvan Oprescu (Câmpina), Cristian Gabriel Niţă (Craiova), Tudor Biriş (Bucureşti), Dan Dicu Sebastian (Focşani), Cătălin Iorga (Bucureşti), Andrei Costan (Mogoşoaia), Yener Azis (Târgovişte), Mircea Salan (Bucureşti), Dragoş Grigorovici (Bucureşti), Petru leonte (Bucureşti), Cosmin Cioriţa (Bucureşti), Florinel Radu (Brăila).
Argint: Iulian Ţugui (Ciorogârla), Costin Eugen Crăciunoiu (Bucureşti), Dragoş Chetroiu (Bucureşti), Andrei Petre (Piteşti), Alexandru Zinca (Bucureşti), George Gecse (Bucureşti), Mariana Crsitina Bucur (Feteşti), Cătălin Baciu (Bucureşti), Constantin Cladoveanu (Bucureşti), Valentin Radu (Câmpina), Răzvan Răduţ (Bucureşti), Mihai Radu Ruse (Piteşti), Silviu Iliuţă (Piteşti), Daniel Aurelian Mihordea (Bucureşti), Costin Marinache (Călăraşi), Dan Dragoş Mihalache (Ploieşti), Bogdan Florin Stroe (Piteşti), Irina Pietroc (Bucureşti), Tudor Haralambie (Feteşti), Mihai Luca (Ştefăneşti), Cristian Urucu (Bucureşti), Cristian Dorobanţu (Slobozia), Maria Barbu (Piteşti), Constantin Mădălin Anghel (Bucureşti), Sorin Last (Bucureşti), Radu Jurcovan (Bragadiru), Adrian Filipescu (Voluntari), Ioan Sârbu (Bucureşti), Bogdan Grigore (Slobozia).
Bronz: Delia Vîlvoi (Bucureşti), Ştefan Andrei Balas (Bucureşti), Romulus Andrei (Corbeanca), Răzvan Nedelcu (Bucureşti), Adrian Roman (Bucureşti), Octavian Marian Vasile (Bucureşti), Alex Roşiu (Bucureşti), Florentina Păuna (Feteşti), Alina Moise (Bucureşti), Mihai Angheloiu (Bucureşti), Dan Carmen (Piteşti), Petre Lixandru (Bucureşti), Cătălin Albu (Dudu), Horia Dragomir (Valea Mare), Ana Luca (Bucureşti), Cristian Rada (Bucureşti), Cristina Silvana Cătălina (Bucureşti), Samuel Babos (Sfântul Gheorghe), Stelian Andrei Paraschiv (Crivina), Marian Silviu Sandu (Bucureşti), Alina Sandu (Bucureşti), Serghei Dumitrescu (Bucureşti), Diana Micu (Bucureşti), Ovidiu Duţu (Ploieşti).
(foto: Adina şi Mihail Oprescu)