02/07/2026

Executivul de la Stoeneşti, forţat să accepte asfaltarea a 4 kilometri de drumuri în 2021

Cu câteva zile înaintea şedinţei de Consiliu Local în care trebuia aprobat bugetul comunei Stoeneşti, liderul opoziţiei USR PLUS, Florin Oancea, a lansat în spaţiul public un anunţ, care sună bine pentru cetăţenii defavorizaţi prin amplasarea gospodăriilor în zone neîmbunătăţite cu asfalt: în 2021, sunt propuşi 4 kilometri pentru modernizare prin aşternerea covorului asfaltic. „De departe, cei mai mulţi din ultimii ani!”, consemnează Florin Oancea. Acesta le-a povestit consătenilor că, pe 13 aprilie, Comisia de Buget-Finanţe a încuviinţat ca din excedentul bugetar, în valoare de 4,6 milioane de lei, o parte să fie folosită pentru asfaltarea celor 4 kilometri de drumuri comunale. Alesul aflat la primul mandat a insistat frecvent, prin intermediul postărilor publice, ca economiile acumulate la buget în anii trecuţi să servească unor reparaţii de uliţe de ţară. Nefiind normal ca Primăria să ţină „banii la ciorap”, iar cetăţenii să umble prin noroaie şi căi de acces sever deteriorate de precipitaţiile abundente ale verilor. 

Oancea nu s-a lăsat până când Executivul n-a cedat 

„Cu implicare se pot rezolva extrem de multe, important să crezi cu tărie, să acţionezi şi să perseverezi! 4 kilometri de drum de interes local înseamnă foarte mult, în comparaţie cu anii anteriori! Reprezintă o parte semnificativă din drumurile neasfaltate la nivel de comună! Încep să se vadă foarte clar roadele acţiunilor întreprinse! Din punctul meu de vedere, după ce am votat în Comisia de Buget – Finanţe şi după ce trece şi în Consiliu, devine o certitudine că vom realiza acest lucru anul acesta şi o consider, în primul rând, o realizare a oamenilor! O să continuăm demersurile noastre de a aduce în atenţia publică, cât şi în Consiliu şi a altor probleme!”, este succesul obţinut de Florin Oancea care, înainte de pregătirea bugetului, a presat public pentru conturarea unui program de reparaţii de artere lipsite de asfalt. 

Ca membru al Consiliului Local, politicianul USR PLUS a întocmit şi prezentat comunităţii locale două propuneri de hotărâri având ca obiect reparaţii ale infrastructurii rutiere. Prima hotărâre urmăreşte punerea la punct, prin asfaltare, a uliţei din satul Coteneşti pe care locuiesc următoarele familii: File/Vali Bălan, Dumitru/Cristi Cocă, Dan Iarca, Mircea Iarca, Bebe (Dumitru) Iarca, Florin Năstăsoiu, Dan Bălăuţă, Gheorghe Savu, Mariana/Leonin Cotenescu, Florica Ganci, Dorin Cocă, Gegiu Cocă, Ionuț Tuţă, Năică Cernat, Puiu/Petre Ionescu, Puiu Cernat, Moni Şerb, Dorin Stuparu, Viorica Enaru, Mariana Enaru. A doua asfaltare propusă prin această hotărâre este pentru uliţa din satul Slobozia, locuită de: Marius Ionaşcu, Sorin Ionaşcu, Sergiu Ionaşcu, Nuţă Gagea, Valentina Gagea, Dorel Ionaşcu. 

Alt proiect de hotărâre lansat de consilierul Oancea ţinteşte o ameliorare a condiţiilor de circulaţie pe uliţe din Valea Bădenilor şi Piatra. În Valea Bădenilor, uliţa locuită de Marian Pietrăreanu – Constantin Stoicuţ, Ciprian Stoicuţ, Romu Marin, Gigi Stoicuţ, Paul Marin, Ion Stoicuţ. Iar în satul Piatra, uliţa pe care au gospodăriile: Ion Hoaghea, Daniel Guran, Costel Solomon, George Guran, Nicolae Solomon, Eugen Băcioiu, Mihai Băcioiu, Nicolae Arsene, Marius Băcioiu, Ionuţ Pietrăreanu, Gheorghe Guran, Ion  Hoaghea, Steliana Guran, Nini Hoaghea. 

În cazul căilor de acces care fac obiectul celei de-a doua propuneri de hotărâre de Consiliu Local, reabilitarea se va face – dacă se va face -, în prima fază, cu piatră de calcar, iar, pe viitor, se va turna asfalt. „Trebuie să înţelegem că sunt foarte multe familii afectate de drumurile rele din comună, iar pentru acest lucru trebuie să luăm atitudine! Încercăm să nu reacţionăm la atacurile pe care le duce constant conducerea comunei la adresa noastră, a tinerilor şi, în primul rând, a oamenilor de orice vârstă, pentru că sunt foarte mulţi şi de vârsta a doua şi a treia care îşi doresc o comună europeană, o comună cu apă potabilă în fiecare casă, o comună cu drumuri asfaltate, o comună cu joburi bune pentru tineri şi nu numai. 

Personal, le consider doar nişte atacuri politice fără absolut niciun fundament real! În schimb, continuăm să ne implicăm pentru oamenii din comună, atât la nivel de Consiliu Local, cât şi de Consiliu Judeţean, pentru a rezolva pe cât posibil problemele locuitorilor, cu toate că suntem doar simpli consilieri, cu atribuţii destul de limitate. Dar cu implicare cred că se pot rezolva multe!”, nu-şi pierde optimismul consilierul Florin Oancea. „E.M.”

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!