-3.9 C
Campulung Muscel
07/02/2025

Două variante de traseu discutate pentru drumul expres Piteşti-Braşov

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au anunţat că două variante de traseu au fost discutate în cadrul întâlnirii privind elaborarea studiului de fezabilitate şi proiectul tehnic de execuţie pentru drumul expres Piteşti-Braşov, secţiunea Piteşti (A1 Centura Piteşti) – Mioveni (Centura Sud). Acestea ar duce la cele mai puţine exproprieri şi demolări de case.

Alături de autorităţile locale, instituţiile implicate şi reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la întâlnire au participat: Cristian Gentea, primarul de la Piteşti, Nicolae Dascălu, primarul comunei Mărăcineni, reprezentanţi ai Prefecturii Argeş şi ai Consiliului Judeţean Argeş. Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea competitivităţii economice a României, prin dezvoltarea infrastructurii de transport, care facilitează integrarea economică în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieţei interne, cu scopul de a crea condiţiile pentru creşterea volumului investiţiilor, promovarea transportului durabil şi a coeziunii în reţeaua de drumuri europene. Principalii beneficiari ai acestei infrastructuri sunt utilizatorii locali ai reţelei de transport, alături de locuitorii judeţelor învecinate, comunităţile locale şi serviciile publice. Întreprinderile şi cetăţenii din regiune beneficiază şi ei de accesibilitatea îmbunătăţită.

Viitorul drum este unul extrem de important şi pentru industria auto românească şi reprezintă un proiect de infrastructură esenţial. Valoarea totală a proiectului este de 3.708.129,28 lei, finanţată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020. Durata proiectului este de 20 de luni, între 1 iulie 2020 şi 28 februarie 2022, la care se adaugă, dacă este cazul, şi perioada de desfăşurare a activităţilor proiectului înainte de semnarea contractului de finanţare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!