O altă achiziţie care se va face din cele 20 de miliarde venite de la CAS Argeş o reprezintă un frigider mortuar cu două locuri
O finanţare de 20 de miliarde de lei vechi, de la Casa de Asigurări Argeş, a majorat bugetul de venituri şi cheltuieli al Spitalului Câmpulung. Fondurile sunt mai mult decât necesare, întrucât cuantumul lor permit, pe lângă salarii şi plata diverselor bunuri şi servicii de care are nevoie instituţia de sănătate publică, o dotare, care a lipsit după încheierea activităţii Elim la Câmpulung, în incinta complexului medical municipal: achiziţionarea unui computer tomograf cu jumătate din suma primită recent. Cu 430 de milioane va fi procurat un frigider mortuar, cele două echipamente fiind impuse ca urmare a unui control din partea Direcţiei de Sănătate Publică Argeş.
La recenta rectificare a bugetului local al Câmpulungului, pentru aprobarea căreia primarul Liviu Ţâroiu a convocat Consiliul Local la o întrunire de îndată, la mijlocul săptămânii trecute, unul dintre motivele care impuneau adoptarea unei asemenea hotărâri l-a constituit majorarea bugetului cu suma de 2.000.000 lei. Valoarea, care, în lei vechi, înseamnă 20 de miliarde, are la bază actele adiţionale, precum şi negocierea cu Casa de Asigurări Argeş, pentru încheierea contractului pe întreg anul 2016. Banii intră la capitolul „Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări sociale de sănătate” şi vor fi folosiţi pentru următoarele categorii de cheltuieli: cu personalul – 459.000 lei, cu bunuri şi servicii (reparaţii curente, medicamente, reactivi, obiecte de inventar-instrumentar, calculatoare, etc.) – 498.000 lei şi de capital (maşini echipamente şi mijloace de transport) – 1.043.000 lei.
Cheltuielile de capital, cărora li s-a alocat peste jumătate din finanţarea primită, reprezintă dotări cerute de către secţii – cităm din materialul înaintat de conducerea Spitalului Municipal Consiliului Local – „în urma controlului făcut de DSP Argeş, conform procesului verbal (…)/22.02.2016, întocmit de către Inspectoratul de Sănătate Publică Argeş, a unor sugestii făcute de CAS Argeş, pentru creşterea calităţii serviciilor medicale”.
Dotările la care face referire documentul constau în:
=Achiziţia unui computer tomograf (inclusiv instalare), căruia i s-au alocat din finanţarea acordată 1.000.000 lei. Referatul propunerii de investiţie este susţinut de Laboratorul de Radiologie şi Imagistică, dar şi de toate secţiile/compartimentele Spitalului;
=Achiziţia unui frigider mortuar (prezentare cadavre), 2 locuri, pentru care s-au rezervat din suma intrată recent în bugetul unităţii medicale 43.000 lei.
„Sumele pentru finanţarea acestor dotări se pot asigura din veniturile realizate din contractul cu CAS Argeş. Veniturile realizate de unităţile sanitare publice, în baza contractelor de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate, pot fi utilizate pentru: investiţii în infrastructură; dotarea cu echipamente medicale.”, precizează materialul înaintat aleşilor locali. Astfel de cheltuieli pot fi efectuate, însă, după asigurarea cheltuielilor de funcţionare.
„În cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli actual, se respectă condiţiile impuse de legislaţie, respectiv asigurarea cheltuielilor de funcţionare, iar, în cazul în care acestea s-ar putea să fie mai mari decât estimatul iniţial, acest plus (prezentat mai jos) ar putea asigura eventualele creşteri.
Prevederea iniţială în BVC – Venituri din contract CAS este de 25.140.880 lei, iar realizările (alimentarea) la 31.08.2016 (conform execuţiei privind veniturile) sunt în valoare de 19.621.000 lei, iar, extrapolând pentru tot anul, valoarea s-ar ridica la peste 29.432.000 lei. Aceste calcule s-au făcut având în vedere şi încheierea noului contract cu CAS Argeş, în 2016, care, structurat pe tipuri de servicii, cuprinde:
a.servicii DRG şi spitalizare de zi – 22.027.980 lei (17.344.050+4.683.930), fără a lua în calcul lunile noiembrie/decembrie în care nu s-au prevăzut sume, acestea suplimentându-se la rectificare.
b.salarizare – 3.294.100 lei;
c.servicii clinice – 1.223.650 lei;
d.servicii paraclinice – 320.210 lei;
e.servicii de recuperare – 148.540 lei;
f.programe naţionale – 410.460 lei;
Total: 27.424.930 lei.
La data de 31 august 2016, nu avem arierate, facturile furnizorilor de bunuri, servicii şi/sau lucrări sunt achitate la termenele prevăzute în contract, soldurile existente în conturile din trezorerie acoperind în întregime furnizorii neachitaţi la această dată.”, spicuim din adresa managerului Grigore Stănescu şi a directorului financiar-contabil Marinela Cristian.”
Joia trecută, 8 septembrie 2016, în cadrul şedinţei de îndată, aleşii au votat rectificarea bugetului cu sumele destinate Spitalului Municipal.