Un mandat, adică patru ani, este prea puţin ca să înveţe administraţie publică locală, îşi motivează prezenţa în Consiliu unii dintre cei cu trei mandate, care abia acum se consideră experimentaţi. Cum învaţă ei administraţie? Plătiţi de comunitate, bineînţeles, întrucât în perioada în care învaţă cu ce se “mănâncă” administrarea municipiului, încasează indemnizaţie. La un minimum de 70 de milioane pe an de “căciulă”, într-un mandat, stagiul de pregătire pentru fiecare învăţăcel ne-a irosit aproape 300 de milioane. Iar în timpul în care au fost plătiţi ca să înveţe administraţie publică au comis, novici fiind, după unul-două mandate, greşeli colosale, care s-au lăsat cu găuri de ordinul miliardelor, al zecilor de miliarde. Dar, cum spun şi ei, de la trei mandate în sus, vin hotărârile înţelepte. Până atunci, exersează pe banii noştri, fără să suporte vreo sancţiune, deşi au distrus Câmpulungul cu experimentele lor păguboase. Din păcate, nici sancţiunea votului.
Moral era ca, în loc să cerşească votul comunităţii, alegeri după alegeri, să urmeze şcoli de administraţie, fiindcă sunt o droaie, publice şi private. Să se pună la curent cu administraţia publică stând pe tuşă, urmărind şedinţele Legislativului, surprinzând greşelile înaintaşilor şi studiind sârguincios arhiva de legi locale şi, abia când se consideră copţi, să îndrăznească să creadă că sunt în stare să emită şi ei altele noi. Abia după o analiză minuţioasă a comportamentului şi a deciziilor predecesorilor să îndrăznească să candideze, considerându-se capabili să conducă. Dar nu, ai noştri au intrat în Consiliu miei şi au ajuns la stadiul de oi, rămase de câteva luni şi fără păstorul care le mâna după cum voia el.
Numărul impardonabil de proiecte de hotărâri amânate, sub pretextul că aleşii au nevoie să se documenteze mai bine, demonstrează cele afirmate mai înainte. Este de neînţeles de ce nu s-au documentat când secretariatul Consiliului Local le-a prezentat materialele programate a fi dezbătute la şedinţa următoare. Există comisii special înfiinţate pentru discutarea lor, în funcţie de specificul normei, care se întrunesc o dată, de două ori pe lună, de câte ori este nevoie. Comisiile pot face întruniri comune, pot face orice este nevoie ca documentele să intre în plen întoarse pe toate părţile, împreună cu Juridicul, cu Economicul, cu femeia de serviciu şi portarul, dacă trebuie.
Dar n-o fac, ci doar le semnează în silă, ca să scape de ele. Cu materialul în faţă, aleşii dau impresia unor şcolari mediocri, cărora silabisitul stângaci le trădează cititul la prima vedere a textului avut ca temă pentru acasă. Lucru care se repetă şedinţă după şedinţă, mandat după mandat şi sunt unii care au acumulat trei-patru mandate în care au avut acest comportament execrabil, pentru care, fără neruşinare, au încasat indemnizaţie. I-am plătit ca să pună întrebări ridicole al căror răspuns se află în mapa înmânată fiecăruia dintre ei, dar cine să-i citească conţinutul?! Ideea cu tabletele, în locul plicurilor stufoase, din raţionamente de economie la hârtie, nu e atât de grozavă, fiindcă aşa cum nu citesc materialul scris, tot aşa nu vor citi nici varianta on-line a proiectelor de hotărâri. Pentru aleşii noştri comozi, cel mai indicat era un material audio-video. Adică secretarul Ghinea să fi făcut o preselecţie de domnişorici apetisante, posesoare de dicţie „beton”, ale căror prestaţii constând în lecturarea documentelor de şedinţă, cu voce tare, în faţa camerelor de filmat, sigur aveau un efect peste cel al tabletelor lui David. Aşa trebuiau puse proiectele de hotărâri la dispoziţia membrilor Consiliului Local, sub forma teatrului radiofonic, îmbunătăţit cu suportul video.
Dar, până atunci, asistăm la mişcările „selenare” ale aleşilor aerieni, parcă picaţi din Cosmos, printre hotărârile pe care le tot amână, iar, când nu se mai pot eschiva, le votează, apoi le anulează, de nepregătiţi ce sunt. Nu cunosc nici măcar legile care le guvernează activitatea de consilieri locali, nu ţin minte ce au votat în mandatele trecute, iar noi aveam pretenţii absurde să se transforme în şoareci de bibliotecă în arhivele lui Ghinea sau în detectivi pe teren, ca să-i aducă de gât, în faţa câmpulungenilor, pe cei care batjocoresc domeniul public. Dar să fim îngăduitori şi să nu punem presiune pe ei. Au nevoie de minimum trei mandate ca să se prindă ce au de făcut ca lideri ai comunităţii.