Săptămâna trecută, joi, au fost reţinuţi de către DNA Ploieşti Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Sectorului 1, din Bucureşti, Andrei Chiliman, fostul trezorier al PNL, Vlad Moisescu, primarul Andrei Chiliman şi consilierul local Ion Brad. Cei patru au fost acuzaţi de procurorii DNA de constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă în formă continuată, grup care a avut ca scop comiterea unor fapte de corupţie şi asimilate acestora, care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10% şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare.
Vlad Moisescu ajuta firma Straco să câştige licitaţii
Procurorii au stabilit că, în anul 2004, Vlad Moisescu, care era preşedintele Organizaţiei PNL Sectorul 1, ar fi impus primarului Chilian, care fusese ales în acel an primarul Sectorului 1, şi echipei acestuia din Primăria Sectorului 1 să lucreze cu firma Straco, reprezentată de Traian şi Alexandru Horpos. Această firmă urma să efectueze lucrări de asfaltare de străzi şi, ulterior, alte lucrări, cum ar fi anvelopare blocuri, lucrări pe care le primea prin Direcţia Investiţii şi prin Administraţia Domeniului Public Sectorul 1.
În primul mandat al lui Chiliman, Straco primea contracte de lucrări prin atribuire directă, ca urmare a influenţelor pe care Vlad Moisescu le exercita asupra factorilor de decizie din Primărie. Ulterior, Straco ar fi fost ajutată să câştige licitaţii, după apariţia OG 34/2006, prin trucarea caietelor de sarcini la întocmirea cărora participau şi reprezentanţii societăţii. „În concret, era o colaborare între reprezentanţii Straco sau asocierile din care această societate făcea parte şi reprezentanţii Primăriei pentru întocmirea caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire în aşa fel încât licitaţia să fie câştigată de către Straco sau asocierea din care făcea parte.”, susţin procurorii DNA.
Fostul procuror general al României, Sorin Moisescu este tatăl lui Vlad
Vlad Moisescu, de profesie medic chirurg, este fiul lui Sorin Moisescu, fostul procuror general al României în timpul mandatului de preşedinte al lui Emil Constantinescu şi fost şef al Curţii Supreme. Sorin Moisescu, ca şi unchiul său, Patriarhul Iustin Moisescu, sunt originari din satul Cândeşti, comuna Albeştii de Muscel.
Familia din care provine Vlad Moisescu a aparţinut intelectualităţii rurale din zona Câmpulung. Străbunicul său, Ion Moisescu, tatăl Patriarhului Iustin Moisescu şi al bunicului său, Octavian a fost originar din Câmpulung, profesând ca învăţător în satul Cândeşti, murind pe front în Primul Război Mondial. Străbunica sa, Maria, a fost casnică. Ion Moisescu a avut doi băieţi şi două fete: Lucreţia (căsătorită Brătulescu), care a fost învăţătoare şi al cărei soţ, M. Brătulescu, a fost deputat manist de Câmpulung Muscel, era preşedintele Judecătoriei din Câmpulung Muscel; Elena Maria (căsătorită Stoica), casnică, având ca soţ pe un învăţător din comuna natală, Iustin, care a studiat Seminarul Teologic din Câmpulung (special constituit pentru orfanii de război), ajungând Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Octavian, tot învăţător de profesie, decedat în 1948.
Tatăl lui Vlad Moisescu, Sorin Moisescu s-a născut pe 13 mai 1939, în satul Cândeşti, comuna Albeştii de Muscel. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Bucureşti. După ce îşi termină studiile în Bucureşti, este consilier juridic la Transporturi, apoi consultant la Tribunalul Bucureşti. Apoi, timp de 19 ani, este judecător la Tribunalul Bucureşti. La Revoluţie, Sorin Moisescu participă întâi la evenimentele din faţa Sălii Dales şi apoi se numără printre primii care intră în sediul forului CC. Pe 22 decembrie 1989, din balconul din Piaţa Revoluţiei, Sorin Moisescu este primul care emite ideea de „instaurare a unui stat de drept cu separarea reală a puterilor”.
Din 1990, a activat ca judecător la Curtea Supremă de Justiţie, a fost consilier prezidenţial, iar pe data de 28 august 1997, a devenit procuror general al României. Din 20 iunie 1998, a fost numit preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie a României.
Sorin Moisescu s-a stins din viaţă pe 6 aprilie 2000, la vârsta de 61 de ani, din cauza unui cancer pulmonar. Înmormântarea a avut loc la Cimitirul Bellu Ortodox, la ceremonie participând, în frunte cu preşedintele ţării de atunci, Emil Constantinescu, peste 150 de persoane din lumea justiţiei, de la grefieri şi secretari, la avocaţi, procurori şi judecători, inclusiv ministrul Justiţiei, Valeriu Stoica. Printre cei care au participat la înmormântare s-au numărat şi mulţi musceleni din Cândeşti şi Câmpulung, rude şi persoane apropiate lui Sorin Moisescu, în frunte cu primarul Sorin Buta şi soţia sa, Florentina, care au stat în apropierea lui Emil Constantinescu şi a lui Valeriu Stoica. Procurorul a fost înmormântat alături de soţia sa, dispărută înaintea lui cu doi ani.