În derbyul Ligii a II-a la fotbal, echipa Rapid Bucureşti s-a impus la limită, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Petrolul Ploieşti, golul fiind marcat în minutul 80 de musceleanul Bogdan Manole, cu o lovitură de cap imparabilă, după o fază fică. După această victori, giuleştenii urcă pe locul 3 în clasament. La final, Daniel Pancu s-a arătat mulţumit de faptul că echipa sa a luat cele trei puncte, chiar dacă jocul nu a fost unul strălucit.
Fost junior la Şcoala de Fotbal „Sporting” Câmpulung, la grupa antrenorilor Lucian Diaconescu şi Florin Drăguşin, musceleanul Bogdan Manole (22 de ani) este titular incontestabil în centrul apărării echipei din Giuleşti. Originar din satul Nămăeşti, comuna Valea Mare Pravăţ, fotbalistul a semnat primul contract de profesionist cu Modelu, unde a jucat doi ani în L3, iar în vara lui 2017 s-a transferat la Dunărea Călăraşi, sub comanda lui Dan Alexa, devenind un om de bază, cu trei goluri marcate în sezonul 2017/2018. În turul campionatului 2018/2019, Bogdan a jucat pentru CS Afumaţi în 13 din cele 14 meciuri disputate de ilfoveni, în care a marcat de două ori, lipsind într-o singură partidă, din cauza unei suspendări. Din februarie 2019, fotbalistul muscelean a fost înregimentat de Rapid.
În curtea giuleştenilor, mai exact la Centrul de Performanţă Rapid, se află un alt muscelean, Ştefan Ghiţă, jucător care a început fotbalul la CSS Dinicu Golescu Câmpulung. De-a lungul anilor, din zona Muscel, pentru Rapid Bucureşti au mai evoluat Sandu Neagu (originar din comuna Stâlpeni) şi Gică Butoiu (din Dragoslavele).
Alex BARBU