La sfârşitul săptămânii trecute, echipajul de bob două persoane al României, format din Mihai Tentea şi Ciprian Daroczi, sportivi legitimaţi la CS „Muscel”, a devenit Campion European la Tineret (U 23), la Winterberg, terminând înaintea echipajelor din Letonia şi Rusia, spre bucuria antrenorului Mihai Păcioianu, care e sigur că cei doi juniori vor concura onorabil şi la Pyeongchang.
Alături de cei doi sportivi, care vor reprezenta România, dar şi Câmpulungul, Federaţia de Bob şi Sanie are cei mai mulţi sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud. Până acum, cinci sănieri şi cinci biatlonişti au biletele de Coreea, alţi 14 tricolori, de la bob, scheletron, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi fond şi patinaj viteză aşteaptă închiderea listelor şi anunţul oficial, din 22 ianuarie. La ultima ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă, România a avut 24 de sportivi. După Revoluţie, cei mai mulţi au fost calificaţi la Vancouver (2010), 29, iar cei mai puţini la Nagano (1998), 16. În istoria participărilor la ediţia de iarnă, recordul României a fost atins în 1980, la Lake Placid (New York), cu 35 de sportivi.
=Opt medalii pentru sportivii CS Muscel, la Campionatul Naţional de Bob, Sanie şi Skeletron
Pentru că în ţară nu există pârtii amenajate pentru ei, peste 100 de sportivi români au participat în Austria la Naţionalele de bob, sanie şi skeleton. Campionatul Naţional, desfăşurat la Innsbruck, la finele anului trecut, s-a încheiat cu rezultate bune pentru sportivii musceleni, care au venit cu opt medalii.
=Bob 2 persoane masculin:
-Mihai Tentea şi Ciprian Daroczi: locul 1 la Juniori, tineret şi seniori;
-Fabian Purcea şi Raul Dobre: locul 2 la Tineret;
=Skeleton masculin:
-Mihai Păcioianu: locul 2 la Juniori şi Tineret, şi locul 3 la Seniori;
=Bob 4 persoane masculin:
-Mihai Tentea, Raul Dobre, Ciprian Daroczi şi Alexandru Bugheanu: locul 2 la Seniori.
Astfel, Campionatul Naţional a reprezentat ultima competiţie din 2017, iar prima jumătate a sezonului competiţional de iarnă 2017-2018 a luat sfârşit cu rezultate deosebite pentru sportivii CS „Muscel”.