Capitolul II
4.Ilustraţii scripturistice ale relaţiilor dintre soţi
1 Samuel 25:2-3, 23-35
2 Samuel 6:15-23
Dacă sunt necesare corecţii în momente delicate, de slăbiciune, în viaţa de familie, ele au valoare pozitivă numai dacă Dumnezeu reapare în slava Lui. David Îl recunoaşte pe Dumnezeu. Aceasta este calea practică de a schimba momentele delicate din relaţiile de familie: să strălucească din nou Dumnezeu. Abigail este o femeie cu judecată, pentru că ştie să-L reinstaureze pe Dumnezeu în autoritatea Lui, astfel încât şi ochii lui David, eclipsaţi din cauza slăbiciunii, să-L poată revedea. De multe ori, când o soţie sau un soţ credincios observă anumite greşeli la partenerul lui, corectările se fac în aşa fel, încât se scot în evidenţă calităţile celui ce n-a greşit, lăsându-L pe Dumnezeu în umbră; dar nici nu se repară nimic. Se pune în evidenţă ori că soţia este mai înţeleaptă, ori că judecă mai bine, ori că bărbatul are mai multă autoritate; se scot în evidenţă oamenii, dar din acestea nu se alege nimic bun. Abigail nu se scoate în evidenţă pe ea şi nici nu-l umileşte pe David, ci discret, dar perseverent, ea Îl înalţă pe Dumnezeu. Acum, recunoscându-L pe Dumnezeu, ajutat de judecata Abigailei, David adaugă: „binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea, binecuvântată să fie judecata ta”.
Este o anumită înţelepciune firească, drăceasă, care se scoate înainte, umilindu-l pe partener şi umbrindu-L chiar pe Dumnezeu, dar care n-are altă valoare decât are „nebunia ce dărâmă casa”. Este însă o comportare dreaptă, care-L scoate în evidenţă doar pe Dumnezeu şi care nu accentuează greşelile celuilalt.
Abigail are de rezolvat o problemă delicată şi reuşeşte aceasta, respectându-l pe David şi conducându-l la atitudinea de respect faţă de Dumnezeu prin judecata ei, care nu va rămâne ascunsă. Sunt judecăţi care, dorind să iasă înainte, se compromit, iar altele care, rămânând în umbră, sunt scoase în evidenţă, aşa cum face acum David cu Abigail, după ce-L recunoaşte pe Dumnezeu.
În a1 treilea rând, David spune: „binecuvântată să fii tu, pentru că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge şi mi-ai oprit mâna”. Ce frumos ştie Dumnezeu, atunci când oamenii stau la dispoziţia Lui, în atitudini smerite şi docile, să proiecteze o lumină favorabilă şi asupra persoanei respective! Întâi Dumnezeu, apoi judecata dreaptă în atitudine şi comportare, care-L scoate înainte pe Dumnezeu, şi în a1 treilea rând, omul care manifestă această înţelepciune, iată ordinea normală a lucrurilor în această împrejurare.
Cel care are înţelepciune se lasă la urmă şi cu siguranţă nu va rămâne ascuns, pentru că Dumnezeu ştie să pună la vremea potrivită toate lucrurile în valoare. Prin această intervenţie de înţelepciune, nu numai că este protejată întreaga casă a lui Nabal de mânia răzbunătoare a lui David, căci nici chiar Abigail n-ar mai fi rămas până a doua zi dimineaţă, dar ea reuşeşte chiar să schimbe lucrurile. Cu prudenţă, cu înţelepciune, cu delicateţe, cu fermitate şi cu umilinţă, ea se recunoaşte angajată în aceste greşeli şi-L slăveşte, Îl scoate în evidenţă pe Dumnezeu. Prin aceste detalii de comportare ale unei femei cu judecată autentică, ea protejează onoarea lui Dumnezeu, îl salvează pe David şi se salvează şi pe sine. La urmă, cum ştim, Dumnezeu îl va răzbuna pe David, căci Nabal va pieri, iar casa care se înfiripa atunci se va realiza aevea, Abigail devenind ceea ce se cuvenea să fie, soţia lui David.
b)Mical – o femeie egoistă, arogantă
Al doilea exemplu este Mical, femeia egoistă şi arogantă, fata împăratului Saul. Ea îl iubea pe David şi David o iubea pe Mical, ba chiar se va sacrifica pentru ea; spre a putea fi împlinită această căsătorie a lui, el se va expune cu preţul vieţii sale, sacrificiu ce va ajunge miza căsătoriei lor. Şi Mical îşi va dovedi dragostea, pentru că într-o împrejurare dificilă, ea îl va salva pe David, chiar cu riscul propriei sale vieţi. Dar asupra căsătoriei lor, cea dintâi căsătorie a lui David, s-a abătut mânia împăratului Saul. Şi ei vor fi despărţiţi nu datorită lor, ci datorită prigonitorului lor, iar Mical va fi dată drept soţie unui alt om, lui Paltiel, fiul lui Laiş din Bahurim. Aşa se destramă căsătoria aceasta, dar dragostea lor rămâne, iar atunci când împăratul David va intra în posesiunea puterii promise de Dumnezeu, cel dintâi lucru pe care îl va cere va fi soţia lui, Mical.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424