ADEVĂRUL CREŞTIN
(continuare din numărul trecut)
O pace câştigată prin forţă poate aduce celui care o câştigă satisfacţie, datorită vreunei prăzi de război (un anumit teritoriu sau bogăţii). Dumnezeu a câştigat pace nu prin forţă, ci prin slăbiciune, pentru că Fiul Său „a fost răstignit prin slăbiciune” 2 Corinteni 13:4. Părea un învins şi a fost un învins pe crucea de pe Golgota; părea o pierdere şi a fost o pierdere, pentru că sângele I-a fost vărsat pe pământ; dar în final a câştigat Dumnezeu şi anume teritoriul inimilor mântuite prin Domnul Hristos. Dumnezeu avea până atunci un singur Fiu, iar din momentul acela va avea „mulţi fii aduşi la slavă” Evrei 2:10. Satan a făcut din făpturile lui Dumnezeu vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, iar Domnul Hristos, Domn şi Împărat al păcii, a făcut din aceşti vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, fii ai lui Dumnezeu, pe care i-a dus ca „o pradă de război”, spre a alcătui marea Sa familie. Acest câştig al păcii prin slăbiciune este cu totul deosebit de principiile lumii, pentru că este caracteristic principiilor Împărăţiei lui Dumnezeu. Domnul Hristos spunea ca o pildă despre un negustor căruia îi plăceau pietrele de mare preţ şi care, atunci când găsea vreun mărgăritar, ar fi fost în stare să sacrifice totul ca să-l aibă. Tot astfel, Domnul Hristos „S-a dat pe Sine Însuşi” pentru cei care au dorit pacea; S-a aşezat El în locul unde era interpus Diavolul cu lucrarea lui despărţitoare; I-a fost zdrobit călcâiul, dar El i-a zdrobit capul şi a reuşit să-l dea la o parte, „făcând pace prin sângele crucii Lui” Coloseni 1:20 între omul vrăjmaş şi Dumnezeul păcii.
A doua măsură de pace este PACEA LUI HRISTOS: „Pacea lui Hristos … să stăpânească în inimile voastre şi fiţi recunoscători” Coloseni 3:15. Aceasta este altceva; este mai mult decât prima măsură a păcii, însemnând starea de linişte lăuntrică, de pace în suflet, nu numai în cuget. Ce lupte sunt adesea în sufletul nostru! Deşi suntem eliberaţi de acuzaţiile păcatului, ce lupte se duc în gândurile noastre! Vine un gând aducând cu sine frământare, planuri, sau un gând de teamă cu privire la aspectele de pe pământ şi care fac dintr-o grijă o îngrijorare, ceea ce este cu totul altceva. Este raţional să ai grijă de lucrurile vieţii, dar este cu totul altceva să te îngrijorezi! Ce simţăminte se frământă în adâncul sufletului nostru adesea! Cum suntem purtaţi ca o barcă încoace şi încolo, când de gânduri de ură, când de dragoste; când de gânduri de linişte, când de nelinişte! Ce furtuni apar în sufletul nostru, chiar fără ca faţa să exprime tulburarea din adâncul fiinţei! Toţi putem sta liniştiţi într-un loc ca acesta (în adunare) şi totuşi să fim frământaţi puternic, agitaţi, tulburaţi, fără să ne exteriorizăm si chiar fără să avem vrăjmaşi în conflict cu noi. Retraşi din lume în cea mai paşnică situaţie, putem trăi furtuni în adâncul fiinţei noastre.
Dar aici este locul celei de a doua măsuri de pace: „pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre”. Este pacea Lui, despre care, în seara când S-a despărţit de ucenicii Săi, le-a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” Ioan 14:27! El îi vedea tulburaţi pe ucenici şi aveau motive; între ei şi El avea să se aştearnă o mare şi grea despărţire. Ei urmau să rămână singuri într-o lume vrăjmaşă. Şi El Însuşi, cu sinceritate, îi avertizează: „în lume veţi avea necazuri” Ioan 16:33, părând a continua: „lumea vă va fi potrivnică. Dacă s-a purtat în felul acesta cu Mine, şi vouă vă va face la fel!“ Îi punea în gardă. Îi vedea tulburaţi de despărţirea de El şi de rămânerea lor în lume şi, în tulburarea lor, le dă ca soluţie „pacea Sa”. Ce liniştit era Domnul Hristos! Îi stăteau înainte, doar peste câteva ceasuri, marea confruntare din grădina Ghetsimani şi apoi un drum greu, pe care nimeni nu mai trecuse niciodată, pavat cu atâtea suferinţe! La Ana, la Caiafa, la Pilat, la Irod, înapoi la Pilat şi apoi, după acordul lor, spre Golgota – un drum pe care a căzut adesea din pricina slăbiciunii; iar sus, ce mari Îi vor fi suferinţele care vor finaliza prin „a fi şters de pe pământul celor vii”! Şi cu toate acestea, El era liniştit, El le vorbea de bucurie: „bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină” Ioan 15:11; „vă dau pacea Mea” Ioan 14:27. Gloria Lui o va transfera ucenicilor Săi, în rugăciunea către Tatăl: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea;… dragostea cu care Tu M-ai iubit să fie în ei şi Eu să fiu în ei” (vezi Ioan 17:24; 26). De toate acestea, care Îi umpleau din belşug inima Domnului Hristos, aveau nevoie ucenicii, urmaşii Săi pe acest pământ.
„Pacea lui Hristos” o doreşte transferată în inima fiecăruia care a cunoscut „pacea cu Dumnezeu”. Ce mare har! Pacea lui Hristos în inimă face linişte atunci când apar furtuni! Când bate vântul puternic al gândurilor, al simţămintelor, al îngrijorărilor, El poate să spună de fiecare dată, cum a spus în timpul zilelor vieţii Sale pământeşti, în mijlocul furtunii: „Taci! Fără gură!” şi poate face, ca şi atunci, „o linişte mare” Marcu 4:39. Ce har ca inima unui om care a cunoscut pacea cu Dumnezeu să fie stăpânită acum de pacea lui Hristos, care, oricând se ridică un gând sau un simţământ potrivnic, să-l întâmpine cu un cuvânt de autoritate: „Taci”! Orice gând sau simţământ făcut „rob ascultării de Hristos” 2 Corinteni 10:5, controlat de autoritatea cristică, se va întoarce, ca o favoare, prin această pace lăuntrică statornică în orice împrejurare.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Pe muntele fericirilor” de Ion Socoteanu și cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424