(continuare din numărul trecut)
6. Despre credinţă
Hristos, Desăvârşitorul credinţei
El o face desăvârşită, pentru că are toată puterea, fiind aşezat pe scaunul Său de domnie. De câte ori zic: „Mă predau Ţie, Doamne, ca să fiu îmbrăcat cu smerenia Domnului Isus”, se revarsă din El o putere dumnezeiască ce îmi umple întreaga mea fiinţă. Marele „o singură dată” a fost precedat de un timp îndelungat de pregătire, de o perioadă prestabilită de Dumnezeu, când Hristos stătea în aşteptare privind la Tatăl. Tot aşa nu putem fixa noi momentul intrării depline în posesia bogăţiilor pe care ni le-a câştigat Hristos. Să trăim numai prin credinţă, într-o aşteptare plină de încredere, ştiind că răscumpărarea noastră este desăvârşită şi veşnică. Prin credinţă şi îndelungă răbdare, se moştenesc făgăduinţele. Cum pot să-mi revărs iubirea firească (naturală) sau darurile duhovniceşti înaintea Domnului? Într-un singur fel: printr-o hotărâre lăuntrică. Dacă nu le aduc înaintea Domnului, atunci mă expun unor primejdii nu numai pe mine, ci şi pe aceia pe care-i iubesc, pentru că atunci ele se transformă în plăceri fireşti sau în pofte.
„Eu v-am ales…”
Păstrează semnul acesta al Celui Preaînalt, în mărturisirea ta. Nu tu L-ai ales pe Dumnezeu, ci Dumnezeu te-a ales pe tine. Aici, în şcoala aceasta, Dumnezeu este la lucru, şi El zdrobeşte, smereşte, transformă, cum găseşte El cu cale. De ce face toate acestea, nu ştim, dar El urmăreşte astfel un singur scop, şi anume: să poată spune: „Bărbatul acesta este al Meu; femeia aceasta este a Mea.” Trebuie să stăm în mâna lui Dumnezeu pentru ca, prin noi, să-i pună şi pe alţii pe stâncă, aşa cum pe noi ne-a pus deja. Nu lua singur hotărârea de a fi lucrător pentru Domnul. Dar, vai de tine dacă Dumnezeu te-a chemat, şi tu ai apucat la dreapta sau la stânga! Vrea să facă prin tine ceva ce n-a făcut înainte de a te fi chemat. Vrea să facă prin tine ceea ce nu face cu alţii. Lasă-L să facă! Cea mai mare sarcină a unui lucrător în împărăţia lui Dumnezeu nu constă în faptul că trebuie să-i facă pe oameni să înţeleagă mântuirea, să-i aducă înapoi pe cei ce s-au abătut de pe calea dreaptă şi să învingă nepăsarea oamenilor, ci stă în relaţia sa cu Domnul Isus Hristos: „Crezi tu că Eu pot face lucrul acesta?” Domnul ne pune mereu această întrebare; de ea ne lovim în orice greutate pe care o întâlnim. Ceea ce se cere de la mine se cuprinde în întrebarea următoare: „Cunosc eu pe Domnul meu cel înviat?” Concentrează-te, fă-ţi timp, ca să fii numai tu cu Hristos şi spune: „Doamne, identifică-mă cu moartea Ta, ca să ştiu că păcatul în mine este mort”. Ia în inima ta hotărârea că păcatul trebuie să fie omorât. A rămâne liniştit în Domnul nu atârnă de împrejurările exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu. Orice nelinişte vine din dorinţa de a ne face voia noastră. Domnul Isus nu era niciodată neliniştit, fiindcă nu căuta niciodată să-Şi facă voia Sa, ori să-Şi realizeze planurile şi gândurile Sale. În trmpul intrării mele depline în har, m-am adâncit în pasajul din Filipeni 2.12-13 şi am luat diferite hotărâri cu privire la ceea ce trebuia să fac. Aşa au trecut mulţi ani până când, prin harul lui Dumnezeu, am fost ajutat. Am recunoscut că toate lucrările mele sunt răsaduri omeneşti, pe care Dumnezeu le smulge; „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină”(Matei 15.13). Am observat că mi se potriveau cuvintele: „Oboseşti mergând şi nu zici: încetez! Tot mai găseşti putere în mâna ta. De aceea nu te doboară întristarea” (Isaia 57.10). Este aşa de încurajator să ştii că de fapt, credinţa este forţa care a biruit lumea. Biruinţa noastră se bizuie pe Cuvântul lui Dumnezeu; biruinţa se recunoaşte prin Cuvânt. Nu credinţa ne ajută, ci Cuvântul ne poartă şi ne ajută, însă credinţa ne leagă de Cuvântul lui Dumnezeu.
Autenticitatea credinţei
Credinţa nu este o închipuire, ea este cea mai înaltă realitate. Viaţa pământească a Domnului Isus este o realitate. După cum Hristos, prin puterea iubirii Sale, S-a făcut una cu omenirea, tot aşa credinţa mă face pe mine una cu El. Pe cât este de adevărat că El S-a făcut om şi a luat firea noastră, tot aşa de sigur este că eu, prin credinţă, am fost răstignit cu Hristos şi am scăpat din robia cea ticăloasă, sunt un sfânt al Domnului, prin jertfirea trupului Său.
După ce am fost judecaţi pentru fărădelegile noastre, abia acum putem, prin credinţă, să-I predăm lui Dumnezeu mădularele noastre, care, până aici, au fost mădulare ale păcatului şi care pot ajunge din nou sub stăpânirea păcatului, dacă noi ne retragem şi nu rămânem în Hristos.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu. Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424