ADEVĂRUL CREŞTIN
(continuare din numărul trecut)
Fericiţi cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu Matei 5:8
Să-L vezi pe Dumnezeu este cu adevărat foarte mult, dar aceasta presupune, ca o condiţie să ai o inimă curată, pentru că El este „singurul Stăpânitor, Împăratul Împăraţilor şi Domnul domnilor, Singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea care are cinstea şi puterea veşnică!” 1 Timotei 6:15-16. Pe Dumnezeu nici un om nu L-a văzut şi nici nu-L poate vedea, dar „Singurul Lui Fiu care este în Sânul Tatălui” Ioan 1:18 şi care Îl cunoaşte deplin pe Dumnezeu putea să spună ca o experienţă din taina vieţii Sale pământeşti: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând” Ioan 5:19. Am putea spune că făpturile cereşti din prezenţa lui Dumnezeu Îl pot vedea, dar şi serafimii, garda Sa divină, ca şi heruvimii, îşi acoperă faţa cu aripile, din respectul pe care trebuie să-1 manifeste faţă de Dumnezeu. Nici făpturile cereşti, nici cele pământeşti nu-L pot vedea pe Dumnezeu, ci doar singurul Său Fiu. Şi acum taina vieţii Sale o oferă altora pe această cale a curăţiei inimii: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu”.
Experienţa personală a Unicului Fiu al lui Dumnezeu poate ajunge o experienţă comună a noastră, pentru că El este ofertantul acestei fericiri şi tot el prezintă şi calea practică: o inimă curată. Pentru psalmist, ca şi pentru profeţii Vechiului Testament, accesul în prezenţa lui Dumnezeu era întemeiat pe mâini curate („cei ce au mâinile curate”, „cei ce lucrează drept”); în perspectiva Noului Testament, nu mâinile curate, ci o inimă curată va fi condiţia necesară, ceea ce va pune accentul pe experienţa spirituală. Această condiţie este o replică faţă de tendinţa oamenilor de a se apropia de Dumnezeu prin lucrarea mâinilor lor. Fariseii aveau preocuparea permanentă pentru curăţia exterioară şi Domnul Hristos le reproşează că ei îşi ascundeau inimile, fiind preocupaţi de ce era în jurul lor. Înfăţişarea lor era impresionantă, „paharul vieţii le era curat pe afară”, dar înăuntru era plin de spurcăciuni, ei înşişi fiind, după cuvintele Domnului Hristos, „morminte văruite care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie” Matei 23:27. Aceasta era tendinţa vremii, pe care o manifestau într-un mod deosebit fariseii şi faţă de care Domnul Hristos prezintă replica fericirii adevărate: nu curăţia exterioară, nu mâini curate, spălate cu toată grija, nu haine curate, ca un pahar curat pe dinafară, dar murdar pe dinăuntru, ca un mormânt frumos văruit, dar ascunzând moartea, ci o inimă curată. Aceasta este calea de a-L vedea pe Dumnezeu, pentru că, fiind Duh şi nu materie, se cere o experienţă spirituală, lăuntrică, şi numai cu ochii inimii poţi să-L vezi cu adevărat pe El.
„O inimă curată” este necesară, pentru că inima noastră naturală este murdară. Dincolo de o faţă curată, de mâini curate, de haine curate şi frumos aranjate, toată perspectiva inimii în viaţă este murdară. Oamenii fac caz de poluarea atmosferei şi este o realitate, dar dincolo de toate, cât de mult este poluată inima noastră şi prin aceasta, cât de mult ne este poluat orizontul inimii, totul părând negru în lume! Orice am încerca să facem şi să schimbăm, totul rămâne negru în această lume; sunt oameni săraci şi cu viaţa grea care, nefiind fericiţi, gândesc că dacă ar fi bogaţi, ar fi mai fericiţi, dar sunt oameni bogaţi şi tot nefericiţi; sunt oameni care trăiesc în condiţii grele şi nu sunt fericiţi şi care ar vrea condiţii bune ca să fie fericiţi, dar sunt oameni care trăiesc în cele mai bune condiţii şi sunt tot nefericiţi; sunt oameni bătrâni, copleşiţi de povara anilor şi îi îndreptăţim pentru că bătrâneţea este o grea povară, dar sunt şi tineri nefericiţi; sunt oameni bolnavi, care suferă mult şi care nu sunt fericiţi, despre care credem că dacă ar fi sănătoşi, ar fi fericiţi, dar întrebaţi pe toţii sănătoşii din lume dacă sunt fericiţi numai pentru că sunt sănătoşi! Ce absurdă este cugetarea într-o inimă poluată! Şi cu o asemenea inimă, totul în lume este ca în interiorul ei; dacă inima este murdară, totul este murdar şi nu-L poate vedea pe Dumnezeu. Iar tot ce rămâne din această lume fără Dumnezeu este ori neant, ori haos, lucrare a celui Rău, iar haosul nu poate face pe nimeni fericit. De aceea, Domnul Hristos invită la o inimă curată ca o posibilitate a sufletului de a se îndrepta liber spre Dumnezeu; ca o oglindă curată în care când priveşti, să nu te mai recunoşti pe tine, nici lumea, ci pe Dumnezeu, ceea ce se va transforma într-o măsură grea de fericire.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Pe muntele fericirilor” de Ion Socoteanu și cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424