09/11/2025

Veteranul Ionuţ Butoi, premiat de maratonistul Ilie Roşu

În cadrul evenimentului sportiv dedicat eroilor neamului „Ştafeta Satelor Măţăului”, acolo unde au alergat pe un traseu istoric veterani de război, militari, fii ai Măţăului şi voluntari, maratonistul Ilie Roşu, prezent la eveniment, a creat încă un moment special. El a ţinut să îl premieze într-un cadru aparte pe Ionuţ Butoi, veteranul de război muscelean. 

Chiar dacă nu poate să alerge, din respect pentru eveniment şi pentru patrie, Ionuţ Butoi a fost prezent şi la „Ştafeta satelor Măţăului”, evenimentul desfăşurat pe 26 august. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa veteranilor de război, a militarilor de la Câmpulung şi a câtorva sportivi, mai mulţi membri ai sucursalei Câmpulung Muscel din cadrul Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi, însoţiţi de preşedintele sucursalei, plt.maj. Marius Ionescu, au alergat pe un traseu de 17 km,  pe traseul: Mausoleul de la Mateiaş – Castelul Alimănişteanu Bilceşti/Valea Mare Pravăţ – Fântâna Rece Măţău – Conacul de pe Deal – complexul memorial Eroii Măţăului. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România, iar invitatul special a fost maratonistul Ilie Roşu. În cadrul evenimentului, acesta a ţinut să îl premieze pe veteranul Ionuţ Butoi, pentru implicarea sa şi activităţile pe care le desfăşoară.

„Vreau să îi ofer veteranului nostru, pentru sacrificiul pe care l-a făcut în misiunile desfăşurate. Noi am avut maratonul “Pe aici nu se trece”, 100 km am alergat, 10 concurenţi au terminat această cursă la Mărăşeşti şi cel de-al unsprezecelea concurent eşti tu, Ionuţ, în semn de respect şi recunoştinţă pentru jerfa ta.”, i-a transmis maratonistul lui Ionuţ Butoi. 

Premierea s-a desfăşurat în prezenţa membrilor AMVVD Câmpulung, a oficialităţilor şi a tuturor participanţilor la eveniment. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!