La vremea când rândurile acestea vă vor sta dinainte spre lectură, Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci ne întâmpină cu una dintre cele mai grele întrebări pe care Mântuitorul Iisus Hristos a adresat-o Apostolilor şi, prin ei, lumii: Şi ce poate da omul în schimb pentru sufletul său? (Marcu 8.37). Aceasta, după ce Acela Care avea să Se răstignească pe crucea Golgotei i-a învăţat că „dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lapede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze” (Marcu 8.34). Răstignitul, aşadar, netemându-se în a prezenta Calea pe care o dăruieşte lumii: Crucea.
Oare, în oferta cărui lider al lumii de azi, şi dintotdeauna, perioada de avânt electoral a fost marcată de propunerea unei astfel de rigori jertfelnice precum aceea propusă de Hristos. Domnul nu refuză să fie refuzat. Dacă nu te limpezeşti în dorinţa ta personală de a-i sta alături nu se burzuluieşte, ştiind că propunerea Sa nu e la îndemâna oricui. Propune un efort şi o măsurare a lui. Răstignirea, cu purtarea propriei cruci, şi răsplata pentru ea: Mântuirea. Căci El le zicea mulţimilor: „Adevărat vă zic, că vor fi unii din cei ce sunt aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere” (Marcu 9.1). Să porţi crucea doar ca să vezi Împărăţia? Să porţi doar ca să vezi? Oare nu e prea pu?in?
Efortul constant de a sta alături de Hristos, de a nu te ruşina de El şi Evanghelia Lui (Marcu 8.28), te învaţă care este preţul sufletului tău. Că nemuririi pe care Dumnezeu i-a dăruit-o sufletului nu-i putem adăuga nimic din ceea ce ne formează idealurile, prea ades sub-umane, în care ne zbatem astăzi. Sunt convins că remarcaţi aroganţa acelora care se cred conducători, acelora care se cred învăţători şi luminători, fără a fi în duhul Evangheliei lui Hristos. Care îndeamnă la purtarea crucii, nepurtând-o laolată cu noi, care privesc efortul nostru de smerire drept un izvor al parvenirii lor sociale, care folosesc pe Dumnezeu drept perdea de fum lacrimogen pentru a ascunde interesele lor obscure, de cele mai multe ori ecou al ateismului lor guraliv. Aţi mântui via?a înseamnă a o pune în slujba Evangheliei lui Iisus Hristos (Marcu 8.35), nelimitat nici măcar de teama morţii darmite a pierderii vreunei punctuale afirmări sociale ori latitudini de guvernare. De aceea, orice om aşezat în valorile Evangheliei devine, mai devreme sau mai târziu, insuportabil acelora care nu sunt dispuşi să trăiască în Evanghelie, pentru a nu mai muri niciodată. Cel care nu vede în Crucea lui Hristos realitatea jertfei mântuitoare este un muribund din voinţă proprie, o nălucă plină de rănile neputinţei de a renaşte ca om. Îi vedeţi. Încercănaţi de grija contractelor, hămesiţi de bani, cu iubiri de familie trădate din plin ori cu neputinţa de a iubi, ca formă absurdă de îngâmfare. Codependenţi la toate frustrările care le-au trăit, mereu angrenaţi într-un abces emoţional care doare, doare cumplit. De aceea devin de nesuportat, de cele mai multe ori pentru ei înşişi. Pentru că preţul pentru sufletul nostru nu îl putem plăti noi. Ci El, Dumnezeul Cel Întrupat a făcut-o, în plan obiectiv, tocmai pe Crucea Golgotei, urmând ca noi să actualizăm Crucea aceea, subiectiv, cu propria noastră aşezare sub Cruce.
Cuvinte interzise astăzi, Cruce şi mântuire, păcat şi pocăinţă, milă şi jerfă, realităţile care le acoperă au fost falsificate. Simbolurile puterii dictatorial – democratice, jertfirea altuia pentru propăşirea ta, mila indusă prin proiecte sociale fără a mai avea contactul cu suferinţa (dai un ban şi stai deoparte!), educaţia pentru ifosele pseudo-academice în decompensarea valorilor etern mântuitoare, toate aceste falsificări dovedesc, prin dezvoltarea lor istorică, imposibilitatea de a plăti altcineva decât Hristos Iisus preţul sufletului nostru. Invizibil şi distins, smerit şi tandru, partea aceasta din noi care ne leagă fundamental cu Cerul are nevoie fundamentală, vitală, de Cruce. Ea este grila care dovedeşte că schimbul a fost corect: purtăm crucea şi vedem Împărăţia, aceea în care Hristos şade de-a dreapta Tatălui. Aşteptându-l ştiind că iarăşi va să vie. Nu pe coadă de cometă şi nici în miezul cataclismului ci purtând Semnul biruinţei Fiului Omului în detrimentul nenumitului fiu al gheenei. Numele împotriva nesemnatului, anonimului care caută anonimizarea noastră prin pierderea valorilor legate de Crucea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos.
Reîncepem, prin voia lui Dumnezeu, o nouă parcugere a anului liturgic. Fie-ne nouă tâlcuirile acestea bucurie pe Cale.
Pr. Constantin Necula
Şi ce poate da omul în schimb pentru sufletul său?
