Se circulă anevoios pe anumite tronsoane în lucru din Drumul Naţional 73, din Dragoslavele şi Rucăr, unde şoferii trebuie să respecte semafoarele, şi intuim cum va arăta traficul înaintea Sărbătorilor Pascale, când călătoria spre Braşov numai o plăcere nu va fi. Porţiunilor de şosea pe care sunt dislocate echipele constructorului li se adaugă una de interes pentru rucăreni, care au fost informaţi că, în această primăvară, va fi demolat „podul lui Busuioc”, amplasat în centrul localităţii. Terenul a fost pregătit prin defrişarea arborilor care încurcau şantierul, iar în ultima zi a lunii martie lumea a sesizat primele semne ale debutului intervenţiei programate de executantul Strabag.
Se începe cu execuţia variantei ocolitoare a podului propus a fi reconstruit, urmând ca după Paşte să aibă loc demolarea care va complica circulaţia rutieră în pietonală în cea mai comercială zonă a comunei. Dar cum investiţie fără disconfort nu s-a pomenit, rucărenilor nu le rămâne decât să strângă din dinţi şi să se roage ca refacerea podului să nu dureze ca la vecinii de la Dragoslavele. Primarului Ion Pîrnuţă, la unison cu şoferii, i s-a părut că vara anului 2025, cât a fost deviată circulaţia la Dragoslavele, a ţinut o veşnicie şi, dacă este să ne luăm după vorba din popor, potrivit căreia de ce ţi-e teamă nu scapi, nu este exclus ca povestea să se repete la Rucăr.
Marţi, 31 martie 2026, anunţul autorităţilor locale privitor la închiderea circulaţiei pe unul dintre braţele pornite din DN 73 a dat emoţii cetăţenilor, care, vor, nu vor, trebuie să facă testul răbdării într-o situaţie care va produce un rezultat bun pentru comunitate şi, în general, pentru traficul care străbate localitatea.
Din după amiaza zilei de 31 martie, a fost închisă circulaţia pe strada Râuşor, de la intersecţia cu DN73, până în dreptul Parcului Podişor. „Măsura este necesară pentru desfăşurarea lucrărilor de modernizare a podului peste Râuşor, care fac parte din investiţia „Modernizare DN 73 km 13+800 – km 42+850, km 54+050 – km 128+250, Piteşti – Câmpulung – Braşov”. Restricţia de circulaţie va fi menţinută până la finalizarea lucrărilor. Vă rugăm să respectaţi semnalizarea rutieră temporară şi să utilizaţi rute alternative. Vă mulţumim pentru înţelegere!”, le-a comunicat primarul Ion Pîrnuţă concetăţenilor.