Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, au efectuat 6 percheziţii domiciliare, în judeţul Argeş, la locuinţele unor persoane, bănuite de trafic de droguri de risc şi de mare risc.
În dimineaţa de 12 aprilie 2022, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Piteşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, au desfăşurat şase percheziţii domiciliare în localităţile Piteşti, Câmpulung şi Mioveni, la locuinţele a şapte persoane, bănuite de trafic de droguri de risc şi de mare risc.
Acţiunile au fost executate în cadrul a două dosare penale, ce vizează destructurarea a două grupări specializate în trafic de droguri de risc şi de mare risc, formate din patru, respectiv trei membri.
Din cercetări a reieşit că, din ianuarie 2022 şi până în prezent, membrii celor două grupări ar fi comercializat droguri de risc (cannabis) în oraşul Mioveni, respectiv droguri de mare risc (cocaină şi mefedronă), în municipiile Piteşti şi Câmpulung.
În urma percheziţiilor din cadrul ambelor dosare, au fost ridicate aproximativ 80 de grame de substanţă pulverulentă, albă, susceptibilă a fi droguri de mare risc, 15 grame de cannabis, 4 grindere, un cântar electronic de precizie, instrumente utilizate la porţionarea şi consumul drogurilor, precum şi mai multe telefoane mobile.
7 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, pentru audieri.
Acţiunile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La activităţi au participat şi jandarmii argeşeni.