Strigăte de ajutor, colți dezgoliți și o stare de alertă permanentă care pune stăpânire pe străzile din Câmpulung. Ceea ce ar trebui să fie o zonă liniștită de rezidență s-a transformat într-un poligon al supraviețuirii, iar mesajele disperate sosite pe adresa redacției noastre confirmă o realitate cruntă. Nu este vorba despre un incident izolat, ci despre o criză de siguranță publică în cartierul Flamanda, unde locatarii blocului B și cei de pe străzile adiacente au ajuns să trăiască cu teama în suflet.
- O victimă salvată în ultima secundă sub privirile vecinilor
Incidentul petrecut miercuri 25 martie, în jurul orei 18:30 pare desprins dintr-un scenariu de groază desfășurat chiar sub ferestrele oamenilor. O femeie în vârstă a fost ținta unui atac violent lansat de o haită de 5-6 câini de talie mare, chiar în zona parcării. Doar intervenția unui locatar care a auzit strigătele de la balcon și a provocat un zgomot puternic a făcut ca animalele să se retragă, lăsând victima traumatizată, dar în viață.
„Bună seara! Vă solicit ajutorul pentru a soluționa problema câinilor vagabonzi. La blocul B, în cartier Flamanda, dorm în parcare sau se plimbă pe străzile adiacente. Azi, în jurul orei 18.30, sub balconul meu, au atacat o bătrână. Eram în balcon și am auzit strigătele, am făcut multă gălăgie și au lăsat-o, în cele din urmă. Îmi este teamă să trimit copilul la școală pentru că sunt vreo 5-6…mari, unii agresivi. Am făcut azi și sesizare la Primărie, online. Mulțumesc! Am speranța ca mediatizarea va pune presiune să se rezolve, înainte ca cineva să aibă de suferit.”, este unul dintre mesajele venite pe whatsApp-ul redacției.
Gravitatea situației este susținută acum de noi dovezi primite la redacție de la un alt cetățean din cartierul Flamanda. Acesta ne-a transmis imagini clare care surprind haita de câini masivi ocupând zonele de parcare, animale care par să fi revendicat întregul teritoriu dintre blocuri.
- Presiunea publică și tăcerea autorităților
Deși au fost făcute sesizări oficiale prin platformele online ale Primăriei, soluțiile întârzie să apară în timp ce numărul câinilor pare să crească. Mediatizarea acestor mesaje și a imaginilor sosite de la cetățeni are un singur scop: prevenirea unei tragedii iremediabile.