02/07/2026

„Arca lui Noe”, completată cu un nou parc de agrement. Acestea sunt intenţiile proprietarilor, care vor să dezvolte afacerea turistică din Schitu Goleşti

Veşti pozitive precum cele împărtăşite de Diana Lupaş aleşilor de la Schitu Goleşti, cum că intenţionează o dezvoltare a afacerii care a pus comuna pe harta turismului în scop de divertisment, ar bucura urechile oricărei administraţii publice locale atente la veniturile încasate pe seama activităţilor de succes. La Schitu Goleşti, parcul de distracţii „Arca lui Noe”, deschis pe 1 iunie 2025, n-are niciun an de funcţionare, mai bine de cinci luni fiind perioada anotimpului friguros, când se mai temperează elanul vizitării unor astfel de facilităţi destinate amuzamentului copiilor. Dar, în cele şase luni cu aflux de public, în special, din rândul celor mici, „Arca lui Noe” a trecut cu brio testul celor mai pretenţioase gusturi în materie de distracţii şi petrecere a timpului liber. Datorită prizei acestei oaze de zbenguială şi bucurie pentru cei mai mici beneficiari ai dotărilor şi amenajărilor care recreează lumea visată de prichindei, proprietarii intenţionează să fructifice o suprafaţă învecinată fostei unităţi militare din Lăzăreşti, transformată într-un „Dino Park” al Muscelului. Pentru acest lucru, au nevoie din nou de sprijinul aleşilor locali, pentru a le concesiona 1,5 hectare în partea din spate. Şi n-au de ce să se opună, fiind vorba despre un proiect în creştere, care înseamnă fonduri pentru bugetul public şi faimă pentru comună. „Arca lui Noe” a devenit un brand muscelean, a cărui notorietate a depăşit graniţele judeţului de cum şi-a deschis porţile pentru copii, părinţi şi bunici.

  • Investitorul doreşte un teren care, în prezent, nu aduce niciun beneficiu bugetului comunei

La şedinţa Consiliului Local Schitu Goleşti, din 24 februarie 2026, a venit Diana Lupaş, însoţită de mama sa, reprezentanta societăţii Satul Pitoresc SRL, pentru a-şi prezenta şi verbal intenţiile formulate prin intermediul unei solicitări depuse la Primărie pe 5 februarie 2026.

Firma care patronează parcul „Arca lui Noe”, care a însufleţit spaţiul fostei unităţi militare din Lăzăreşti, n-a iniţiat întâmplător acest demers către autorităţile locale în această perioadă. Potrivit primarului Tudorel Vasile Miriţă, în luna aprilie expiră contractul Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comună, o oportunitate pentru partea interesată să obţină terenul de care are nevoie pentru extinderea afacerii turistice. În ideea de a reaşeza concesiunea care va fi reînnoită asociaţiei pe noii termeni, în sensul de a ajuta şi investitorul să-şi materializeze planurile de dezvoltare, a fost reluată discuţia vizând hectarul şi jumătate dorit de întreprinzător.

„Au trecut trei-patru ani de când am avut discuţiile. Atunci, situaţia juridică era cu totul alta, pentru că terenul era concesionat de Asociaţia Crescătorilor de Animale. Acum, expirând termenul concesiunii, decizia rămâne doar la dumneavoastră, dacă doriţi să ne sprijiniţi în acest sens, pentru a dezvolta un parc de agrement, care să vină în completarea „Arcei lui Noe”. Vor fi tot activităţi în genul celor pe care le are parcul „Arca lui Noe”, pe o suprafaţă relativ mică, aproximativ un hectar şi jumătate. Nu afectează nici izlazul, nici drumul comunal, pentru că nici nu ajunge până în drum suprafaţa de teren pe care o dorim. Adică mai rămâne o suprafaţă generoasă şi pe marginea drumului acela pietruit. Practic, este o suprafaţă de teren care, în acest moment, nu aduce niciun beneficiu, în sensul de a aduce bani la buget sau alte beneficii comunei.”, a prezentat Diana Lupaş esenţa demersului, care urmează să ia forma unui proiect de hotărâre inclus pe ordinea de zi a Consiliului Local.

Fiind vorba despre o investiţie care simte nevoia de extindere, încurajată de reuşita primului an de activitate – impropriu spus un an, fiind o jumătate de an cu timp favorabil acestui gen de „entertainment” -, cel mai probabil, aleşii locali vor sprijini proprietarii să realizeze ceea ce şi-au propus. Cel puţin, aceasta este gândirea sănătoasă a reprezentanţilor unei comunităţi, care vor încasări la bugetul comunei, vizitatori care să cheltuiască bani în localitate şi angajaţi din rândul oamenilor locului.

„Nu sunt genul care să se laude, cred că mă cunoaşteţi bine cu toţii, dar eu zic că s-a făcut o investiţie destul de frumoasă (n.r. chiar atractivă pentru toate generaţiile), care a pus comuna pe harta turismului.”, a adăugat Diana Lupaş, care a recunoscut că n-a fost uşor acest prim an de acomodare. Dar, pas cu pas, proiectul creşte şi tinde către crearea unui nou parc alăturat celui despre care s-a dus vorba în toată ţara.

Magda BĂNCESCU

Sursa fotografiilor: Facebook Arca lui Noe 

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!