02/07/2026

Modernul hotel al lui Dorin Mirea, din Bughea de Sus, este, timp de patru zile, locul de pregătire a viitorilor lideri de care au nevoie comunităţile

Unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul LIONS are ca loc de desfăşurare, în intervalul 12-14 martie 2026, modernul hotel din Bughea de Sus, patronat de omul de afaceri Dorin Mirea. Ce se întâmplă în aceste zile la Bughea Băi, cum este cunoscută clădirea de către oamenii locului, constituie prima acţiune oficială, de anvergură, cu participarea presei, găzduită de cel mai nou şi luxos dintre spaţiile de cazare din Muscel. Designul atractiv al stabilimentului este concurat de frumuseţea peisajului natural în care este amplasat, după cum au apreciat oaspeţii aflaţi la Câmpulung, la un curs de instruire a celor care ţintesc statutul de lider în comunităţile în care trăiesc şi activează.

Institutul Regional de Leadership al Districtului 124 România – 2026, titulatura manifestării desfăşurate joi, vineri şi sâmbătă, urmat, duminică, de şedinţa de Cabinet a Districtului, a adus în Muscel câteva sute de membri LIONS şi LEO din toată ţara. 300 sunt numai juniorii, pentru cazarea cărora s-a apelat la tot ce înseamnă hotel şi pensiune în oraş. Iată de ce sunt importante astfel de evenimente de amploare pentru municipiu şi împrejurimi: sute de vizitatori înseamnă un enorm beneficiu pentru comunitate, care are numai de câştigat. District 124 România este constituit din cluburile LIONS organizate pe teritoriul României.

  • Guvernatorul Alexandru Grigorovici: “Cursul este bun pentru toată lumea care vrea să devină lider, nu numai în LIONS, ci şi în viaţa de zi cu zi”

Invitaţii la sesiunea de instruire în leadership au sosit la Bughea de Sus joi, 12 martie 2026, când au luat contact cu trainerii desemnaţi de pregătirea lor: viceguvernator 1 Anamaria Zechiu Ciorogaru, viceguvernator 2 Daniel Bojte, Toni Tache şi Dan Şain, ambii deţinători ai funcţiei de guvernator al District 124, între 2017-2018, respectiv 2019-2020.

Vineri, 13 martie 2026, Institutul Regional de Leadership al Districtului 124 România, ediţia 2026, a fost deschis oficial prin mesajele transmise oaspeţilor Muscelului de către Alexandru Grigorovici, guvernator 2025-2026, şi colegul său, Vlad Tica, Past District Governor 1996-1997. Vlad Tica este unul dintre primii guvernatori ai Districtului, al treilea în cronologia celor 32 de lideri de până în acest moment.

„Este pentru prima dată, după câţiva ani, în care am făcut, în fiecare an, un curs de pregătire doar a preşedinţilor LIONS de zonă şi de regiune, când am făcut o schimbare. Eu sunt Vărsător, v-aţi ales un guvernator Vărsător, căruia îi place schimbarea. Şi atunci am schimbat şi cursul care, de data aceasta, se numeşte Regional Leadership LIONS Institute – RLLI. Este bun pentru toată lumea care vrea să devină lider, nu numai în LIONS, ci şi în viaţa de zi cu zi. Sperăm din toată inima ca acest curs să vă folosească pe viitor, în special, în District 124 România. Eu am avut nişte target-uri destul de înalte, nu ştiu dacă o să reuşesc să le îndeplinesc în acest an, dar sunt convins că aceia care vor urma după mine vor ajunge, în următorii ani, la acel nivel care se numeşte Multi District 124 România. Sunt convins că veţi lega prietenii şi că veţi învăţa lucruri noi.”, a transmis guvernatorul Alexandru Grigorovici.

Sâmbătă seară a fost programată o Gala Dinner, în cadrul căreia participanţii se întâlneau ca prieteni, lăsând de-o parte funcţiile şi calităţile lor, şefi sau simpli membri LIONS. Guvernatorul şi-a exprimat speranţa că la acest eveniment de vârf al sesiunii toţi participanţii vor fi mulţumiţi de informaţiile acumulate pe durata şederii la Câmpulung.

Programul de duminică dimineaţă include şedinţa de Cabinet a Districtului 124. „Am cuplat aceste două evenimente importante ale Districtului 124 România, Institutul de Leadership şi şedinţa de Cabinet, astfel încât efortul fiecăruia dintre noi să fie cât mai mic cu putinţă.” Acţiunea planificată pe 14 martie are o durată estimată de maximum patru ore, astfel încât plecarea participanţilor să se producă după ora 13.00. „Vă mulţumesc că aţi venit şi sper să nu vă pară rău pentru ceea faceţi în aceste trei zile.”, a fost mesajul de bun venit al guvernatorului.

  • PGD Vlad Tica: „Leadership nu înseamnă funcţii, nu înseamnă nici putere. Leadership înseamnă responsabilitate”  

Vlad Tica, responsabil de Leadership în acest an, a punctat în mesajul de debut al evenimentului esenţa LIONS şi însemnătatea acţiunii prin intermediul căreia sunt formaţi liderii organizaţiei. „Dragi prieteni LIONS şi LEO, aceste zile sunt o mare bucurie şi pentru mine. Faptul că sunteţi aici, la chemarea guvernatorului nostru, profesor Alexandru Grigorovici, înseamnă ceva foarte important pentru fiecare dintre voi, pentru că leadership-ul începe cu o alegere. Alegerea curajoasă de a spune: vreau să contribui. Există oameni care spun: nu putem să lăsăm lucrurile aşa. Şi aceasta cred că este esenţa LIONS. Nu suntem o asociaţie de spectatori. Fiecare proiect începe cu cineva, cu o idee, apoi sunt doi, apoi sunt zece. Apoi observăm că această idee, care devine proiect, a schimbat viaţa cuiva. Şi atunci înţelegem ceva important: că leadership nu înseamnă să faci ceva mare de unul singur. Înseamnă să inspiri şi pe alţii, să facă ceva, poate, mai îndrăzneţ, mai valoros, împreună.”, a transmis PGD Vlad Tica.

„Un Institut de leadership nu este o sală de curs, este mai mult un atelier de arhitectură, un atelier de construcţii. Construim în aceste zile lideri, arhitecţi ai viitorului nostru LIONS. Poate nu vă veţi aminti peste ani fiecare sesiune. Dar, poate, veţi pleca de aici cu ideea că, în aceste zile, a început o altă etapă a leadership-ului vostru. Leadership nu înseamnă funcţii, nu înseamnă nici putere. Leadership înseamnă, cred, responsabilitate. Responsabilitatea de a lăsa lumea ceva mai bună. Şi poate că cineva, peste ani, în comunităţile voastre, va spune: asta s-a întâmplat, pentru că a existat un lider care a avut curajul să facă ceva. Poate că acel lider este chiar aici, în această sală. Poate că acest lider sunteţi voi. Luaţi aceste zile drept o scânteie! O scânteie de energie, o scânteie de putere, o scânteie de inspiraţie. Este suficient acest lucru pentru a prinde ceva nou: un proiect nou, un club mai puternic, un lider nou. Voi, fiecare, şi asta puteţi cel mai mult: un om mai bun. Vă doresc şi eu, alături de guvernatorul nostru, trei zile de idei bune, discuţii sincere, prietenii noi. Sper să plecaţi de aici cu curajul de a fi liderii de care comunităţile noastre au nevoie.”, a continuat mesajul profesorului Vlad Tica.

Potrivit acestuia, organizatorii au pregătit un program ambiţios, interesant, care a inclus şi o seară de certificare pentru cei constanţi în participările la astfel de cursuri, fiind acceptate maximum două sesiuni absente. „Avem şi o conjunctură extraordinară, pentru că suntem într-o zonă excepţională. Zona este minunată! Mulţumim, Dorin, colegul nostru de la Clubul Câmpulung!”, a încheiat PGD Vlad Tica.

Voluntarii LEO au avut propriile acţiuni în cadrul sesiunii de pregătire, cea mai importantă fiind Şedinţa Naţională LEO.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!