Zona Argeșului și Muscelului este foarte bogată în datini și obiceiuri inventate de către țăranii vrednici, iscusiți și înțelepți care se adunau iarna pe la șezători.
După ce își terminau treburile zilei, care nu erau puține, se hotărau la care casă de gospodar să se adune. Dacă bărbații erau responsabili la tuciul cu boabe fierte și cartofi copți, iar mai apoi ședeau la gura sobei la un pahar de țuică fiartă povestind tot felul de legende și snoave potrivite pentru astfel de întâlniri, femeile dădeau zor cu lucrul: torceau, răsuceau, făceau canură la vârtelniță, împleteau ciorapi și mănuși, coseau pe materiale de in și cânepă tișlaifăre și fețe de masă.
În acest timp povesteau despre întâmplările din sat aflând veștile bune și cele mai puțin bune, spuneau ghicitori, glume, apoi cântau doine, balade, cântece vechi bătrânești cu versuri pline de duh și înțelepciune.
Noaptea târziu plecau pe la casele lor obosiți dar cu veselia în suflet și cu multe lucruri bine făcute.
Din moși – strămoși, pe data de 10 februarie, de Sfântul Haralambie, protectorul bolilor, ciumei, foametei, ocrotitorul animalelor și al albinelor, oamenii de la sate obișnuiau să stropească pomii din grădina casei cu aghiazmă. Făceau colivă pe care o puneau la rădăcina pomilor pentru ca animalele pământului să se hrănească. Apoi, aprindeau o feștilă, ocoleau casa făcând semnul crucii pe fiecare perete, rugându-se pentru ca jivinele pământului să nu pătrundă în casele lor.
Obiceiul se mai păstrează în unele locuri, până astăzi.
Pe 24 februarie de Dragobete, este sărbătoarea iubirii la români, numită și Capul Primăverii, atunci când natura renaște iar păsările cerului se împerechează.
Din vechime, tinerii de pe toate văile Argeșului țineau obiceiul strigăturilor de pe dealuri învecinate.
În seara zilei de Dragobete, flăcăii de însurat se adunau pe vârful dealurilor, aprindeau o roată din cauciuc, ce simboliza focul dragostei, pe care apoi o rostogoleau la vale și începeau să strige: Dragobete, fură fete și le lasă fără beteee !…
„Băăă … Gheorghe, te însori cu Maria lu’ Făcăleață?”… că de nu, „Te iau pe lopată și te duc la ea în vatră ”
Gheorghe îi răspundea din celălalt deal:
Nu vreau măăă…. că „A lăsat părul să crească, până coada a-nceput să-i albească”.
Bă ’ Ioane, băăă….., te însori cu Mița lu’ Pripitu ?
Nu mă-nsor măăă’ că „E frumoasă ca Muma Pădurii” .
Băăă’ Vasile, băăă, te-nsori cu Veta lu’ Grozavu ?
Nu mă-nsor mă, că „E harnică cum e măgarul la fugă”
Băăă Victore, băăă…te- nsori cu Leana din Vale?
Nu o iau băăă…că „Toți ce poartă nădrăgei, sunt ai ei.”
Și tot așa, flăcăii hâtrii ironizau toate fetele din sat care erau bătrâne, urâte, leneșe, le sfârâiau călcâiele după mai mulți bărbați, sau cine știe ce alte defecte mai aveau.
După ce terminau strigăturile, acolo pe deal, cavalerii se așezau la masă petrecând împreună cu fetele nemăritate până aproape de ziua.
A doua zi, locuitorii satului se adunau pe la porți pentru taifas, făcând mare haz despre cele auzite cu o seară înainte, spre rușinea fetelor amintite în strigături.
Acest obicei nu se mai păstrează.
În Ziua Moșilor de Vară, adică de Rusalii, fetele de la sat, prietene sau vecine, nefiind rude, obișnuiau să se dea „De-a Suratele” termenul însemnând verișoare. Pentru împlinirea acestui ritual, ele se pregăteau punând într-o strachină de pământ multe dulciuri. Deasupra se așezau trandafiri de dulceață, albi sau roz, parfumați. Fetele mai aduceau fragi culese atunci din pădure, puse pe un fir de iarbă oferindu-i ca pe un șirag de mărgele. Se întâlneau în casa uneia dintre ele, își împreunau mâinile, iar prima fată zicea: Ții surată pân’ la moarte? cealaltă răspunzându-i: Țin surată, țin !
Aceste jurăminte și le spuneau de trei ori. După aceea se îmbrățișau și mâncau bunătățile din străchini împreună, rămânând prietene și devenind „verișoare” pentru totdeauna.
Ritualul acesta de înrudire atât de pur se mai practică prin unele locuri.
Alt obicei era în seara de Lăsata Secului din postul Crăciunului.
Tinerii căsătoriți obișnuiau să meargă pe la părinții de ambele părți, ca să le sărute mâna în semn de respect și recunoștință, apoi se așezau la masă împreună.
Și în ziua de azi se mai practică bunul obicei.
La Sfântul Andrei se petreceau datini și obiceiuri interesante cum ar fi:
În toate gospodăriile țărănești, femeile luau căței de usturoi, ungeau toate ferestrele, ușile, chiar și pe cele de la animale, pentru alungarea strigoilor, după care agățau la intrarea în casă o funie întreagă de usturoi.
Apoi spălau o mână de grâu, o puneau într-un vas cu puțină apă, pe care îl așezau la fereastră așteptând ca să încolțească. Cu cât răsăreau mai multe fire de grâu, cu atât era semn că anul va fi mai bogat în roade.
Fetele de măritat se strângeau la casa uneia dintre ele care avea curte mare cu mulți pari la gard. Fiecare aducea merinde și dulciuri.
După ce se ospătau cu bunătăți, luau cu ele funde colorate diferit, mergând la parii de la gard, unde, așezate cu spatele, fiecare lega câte o fundă de câte un par. Când ajungeau acasă, puneau busuioc sfințit sub pernă, ca să își viseze ursitul.
Când se lumina se ziuă, mergeau să vadă cum arată parul: dacă era neted și drept, însemna că bărbatul cu care se vor căsători va fi frumos și bun. Dacă parul era strâmb și aspru, așa va fi și caracterul viitorului soț. Dacă parul avea crenguțe crescute pe el, însemna că fata se va căsători cu un bărbat văduv care are copii.
Apoi, când ajungeau acasă, rămâneau lângă stâlpul porții privind în sus și în jos, iar dacă primul bărbat care apărea pe ulița satului venea din sus, însemna că de acolo va fi ursitul… și tot așa…
Aceste obiceiuri frumoase s- au pierdut în negura timpului.
Cât de bine ar fi dacă niște oameni entuziaști, iubitori de tradiții ar mai colinda prin sate, ca să găsească în lăzile de zestre ale bunicilor comori materiale și spirituale încă nedescoperite, să le povestească tinerilor despre tradiții, în încercarea de a le reînvia și păstra peste timp!
Să ne protejăm și prețuim bunicii, atâta vreme cât îi mai avem.
Povestiri culese de la:
Meșter popular: Mariea Plopeanu, de pe Valea Doamnei
Bunica: Elisabeta Alboci, de pe Valea Bratiei
Mama: Viorica Andrei, de pe valea Râului Târgului
Mariana – Claudia Filipescu