02/07/2026

Plouă în sala de sport făcută de C.N.I., acum doi ani, la Schitu Goleşti. Primarul Miriţă: „Eu, personal, sunt destul de supărat”

„Cusururile” noii săli de sport din Schitu Goleşti – una dintre cele două săli construite în ultimii doi ani în comuna musceleană – au apărut destul de repede de la recepţionarea obiectivului, în toamna anului 2023. În primăvara acestui an, erau sesizate în Consiliul Local deficienţe deloc de neglijat: infiltraţii ca urmare a ploilor în construcţia cea nouă de lângă şcoala centrală a localităţii, construită de Compania Naţională de Investiţii, prin executantul desemnat la licitaţia organizată de instituţia finanţatoare. Efectele sesizate la acel moment au fost parţial remediate, nefiind pus la punct tocmai acoperişul, afectat şi mai mult după episoadele de precipitaţii de care n-am dus lipsă în această toamnă. Aşadar, din primăvară până în toamnă, constructorul n-a întreprins cuvenita reparaţie în perioada de garanţie.

  • Primarul Tudorel Vasile Miriţă: „Vă garantez eu că nu semnează nimeni din partea Primăriei până nu se rezolvă această problemă”

Subiectul defectelor lucrării de edificare a sălii de sport de lângă Şcoala Gimnazială Schitu Goleşti a fost deschis şi la şedinţa Consiliului Local din 25 noiembrie 2025, cu ocazia discutării Planului de analiză şi acoperire a riscurilor, o formalitate obligatorie la nivelul administraţiei publice locale. Faţă de documentul precedent, pe lista imobilelor cu rol de evacuare în situaţii de urgenţă au fost incluse şi cele două săli de sport noi: cea din Schitu Goleşti, cu o capacitate de 200 de locuri de  cazare, şi cea din Lăzăreşti, cu 50 de locuri de cazare.

Moment în care unii dintre membrii Consiliului Local au reluat o informaţie care nu face cinste, în primul rând, executantului, el fiind răspunzător de starea construcţiei, care a prezentat deteriorări la scurt timp de la recepţionare. Mai precis, plouă în incinta folosită de copii pentru activităţile sportive. Situaţia neonorantă pentru portofoliul Companiei Naţionale de Investiţii, care a „feştelit-o” mult mai grav la Câmpulung, contractând un ţepar pentru reconstrucţia pieţei, trebuie pusă la punct înainte de expirarea perioadei de garanţie.

„Trebuie să umble la structură, a precizat primarul Tudorel Vasile Miriţă. Vă rog să înțelegeți și nu e un lucru simplu. Este în perioada de garanție și o să vină C.N.I. să facă a treia întâlnire, recepție finală, după expirarea perioadei de garanție. Și vă garantez eu că nu semnează nimeni din partea Primăriei până nu se rezolvă această problemă. Eu, personal, sunt destul de supărat.”

„Dacă atunci când se face recepția, nu plouă două luni? Zice că a făcut-o, că nu mai plouă.”, este ipoteza lansată de consilierul cătrănit şi pe halul de execuţie a canalizării. „Noi, ca beneficiar, avem dreptul să scriem într-o carte tehnică anumite probleme care apar pe perioada de garanție.”, a replicat şeful Executivului.

  • Au fost două mari probleme. Faptul că plouă și acea suprafață, care ați văzut și dumneavoastră că undeva s-a umflat. Aceea s-a rezolvat”

„Domnul primar, eu am făcut un teren sintetic de fotbal la Valea Mare. Domnul primar de acolo era director de școală. M-a chemat de 50 de ori, m-am dus acolo. Se rupea un pic la un gărduț, mă duceam și îl făceam. Se întâmpla nu știu ce, mă duceam și făceam. Dacă plouă în sala de sport, cum să vină la recepție?! Vino, mă, acum și fă când plouă! Să se facă acum!”, a cerut acesta. „I-am chemat, n-am spus că n-am chemat. Eu am spus că nu se va semna dacă nu se rezolvă această problemă.”, a continuat dialogul primarul comunei.

„De atâta apă o să se prăpădească pe jos și betonul și ce mai e acolo.”, s-a exprimat alt ales prevăzător cu efectele ploilor continue asupra unui acoperiş afectat de atâta vreme. Auzind că primarul Miriţă l-a anunţat pe constructor că plouă în clădire, consilierii au vrut să ştie ce termen şi-a asumat acesta pentru remediere.

Nedeterminat, cel mai probabil, pentru că această intervenţie este mai complicată decât cea anterioară, care a fost mai uşor de corectat. Căci „hiba” acoperişului n-a fost singura care s-a manifestat în timpul utilizării sălii de sport. „Trebuie să se urce acolo, să vină cu nacelă.”, este inconvenientul pentru executant care trenează îndreptarea situaţiei absurde. „Să se urce, care este problema?! Din partea noastră, poate să se urce cu elicopterul!”, a ripostat consilierul care a întreţinut dialogul cu şeful Executivului.

„Noi nu acoperim – a intervenit din nou primarul Miriţă -, noi suntem beneficiarii lucrărilor. Lucrarea nici măcar n-a fost a noastră. Am făcut intervenții ca să se facă, asta este altă poveste. Au fost două mari probleme. Faptul că plouă, vă spun la modul sincer, și acea suprafață, care ați văzut și dumneavoastră undeva s-a umflat. Aceea s-a rezolvat. Că nu trebuia să urce undeva la etaj sau la înălțime. Se va rezolva. Credeți că mie îmi convine, că știu și eu că se joacă?!”

În acest punct s-au încheiat, la dezbaterea din 25 noiembrie 2025, discuţiile despre sala de sport, al cărei contract a fost câştigat la licitaţia organizată de C.N.I., în intervalul octombrie 2020 – iulie 2021, cu 6,1 milioane de lei, de către asocierea condusă de Ovi Construction & Real Estate SRL. Costurile finale au crescut la 6,7 milioane de lei.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!