La Campionatul Naţional de Seniori la Tir cu Arcul, desfăşurat recent, lotul Invictus al Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a obţinut rezultate remarcabile, iar printre protagonişti s-a numărat din nou militarul rănit Ionuţ Butoi.
Legitimat la CSA Steaua şi component de bază al echipei de arc compound, Ionuţ Butoi a urcat pe podium atât la proba pe echipe, cât şi la individual. În clasamentul final, sportivul a obţinut locul întâi alături de colegii săi, Ioan Reman şi Marcel Neagu, în proba pe echipe, iar individual s-a clasat pe locul al treilea.
Pe lângă performanţele proprii, Ionuţ Butoi şi-a adus contribuţia şi în calitate de secund al antrenorului Eugen Pătru, sprijinind pregătirea întregului lot Invictus. Experienţa sa şi modul în care reuşeşte să transmită încredere şi disciplină au fost apreciate de coechipieri, care îl consideră un exemplu de determinare.
În competiţia de arc compound au participat 15 sportivi, iar la arc olimpic 16. Echipa CAS Steaua a reuşit clasări în top atât la probele individuale, cât şi la cele pe echipe şi la echipa mixtă. Pentru membrii lotului Invictus, tirul cu arcul nu reprezintă doar o activitate sportivă, este şi un mijloc de recuperare, concentrare şi autodepăşire.
R.A.Ș.
Iată clasamentul:
Rezultate – Arc Compound
- Locul 1 – Echipa CSA Steaua: Ioan Reman, Ionuț Butoi, Marcel Neagu
- Locul 2 – Marcel Neagu, individual
- Locul 2 – Nicușor Pegulescu, individual (master)
- Locul 3 – Ionuț Butoi, individual
- Locul 9 – Dragoș Tudor, individual (prima participare la Campionatul Național)
Rezultate – Arc Olimpic
- Locul 4 – Echipa CSA Steaua: Eduard Romila, Emil Cojocaru, Marian Iordan
- Locul 6 – Eduard Romila, individual
- Locul 9 – Marian Iordan, individual
- Locul 11 – Emil Cojocaru, individual
- Locul 15 – Dănuț Nicola, individual
Echipa mixtă CSA Steaua: Marian Iordan și Anda Arghir, antrenați de Eugen Pătru, au obținut locul 4.
Foto: Invictus Games Echipa Romaniei