La Poienarii de Muscel, principalul om de teren al Primăriei este chiar primarul Ion Banzea, care îşi păstrează obiceiul de a fi la curent cu tot ce mişcă pe şantierele comunei din vremea când era viceprimar. Pe atunci, nu doar inspecta lucrările, ci punea osul la treabă, cot la cot cu muncitorii. Este adevărat, erau lucrătorii Primăriei, angajaţi ori încasatori de ajutor social, cu care a făcut cea mai multă treabă, până când au apărut programele de finanţare nerambursabilă, guvernamentale ori europene, când execuţia investiţiilor a reprezentat atributul firmelor desemnate la licitaţie. Fronturile de lucru s-au înmulţit şi au căpătat anvergură, odată deschise oportunităţi de susţinere financiară a unor nevoi locale, precum PNRR sau Programul „Anghel Saligny”. Şi atunci cineva trebuia să supravegheze ritmul de lucru al constructorilor contractaţi, ca să se asigure că nu vor fi scurtcircuite cu consecinţa întârzierii derulării proiectelor ori, mai grav, rateuri.
- Programul de birou se întinde până la ora zece dimineaţa, după care este într-un „du-te – vino” între şantierele din comună
Ion Banzea a făcut şi face acest lucru pe mai departe, fiind de găsit mai degrabă pe teren decât la Primărie. Prin comparaţie, la Câmpulung nu ies din Primărie nici viceprimarul Alin Vlădău, om de teren prin natura prerogativelor funcţiei, căruia îi place cam tare timpul petrecut la birou, şi nici city-managerul care, la fel, ar fi trebuit să ştie tot ce mişcă şi, mai ales, ce nu mişcă în oraş. Dacă la noi deţinătorii celor două funcţii cu responsabilităţi care depăşesc zidurile instituţiei nu servesc mişcarea printre cetăţeni, în schimb, la Poienarii de Muscel, sunt doi oameni – primarul şi viceprimarul – care acoperă teritoriul comunei, care s-a schimbat simţitor în ultimii ani. Şi-a pus la punct clădirile publice, drumurile în bună parte, infrastructura de apă şi se pregătesc cele de canalizare şi gaz.
Ion Banzea a fost martorul tuturor secvenţelor succedate în derularea unei lucrări, mai cu seamă că se şi pricepe, plăcându-i să şi pună mâna, nu doar să urmărească distant ce se petrece pe şantierele în acţiune chiar şi concomitent. Situaţie în care a trebuit să se împartă, fiind toată ziua într-o alergătură de la o lucrare la alta.
În timp ce îl ascultam, povestind la o emisiune difuzată de Muscel Tv, despre satisfacţia pe care o simte când este în miezul acţiunii, l-am recunoscut pe Ion Banzea în fiecare frază. Aşa este, omului nu-i place între maldăre de hârtii, ci între şanţuri săpate pentru îngroparea vreunei conducte sau între schelele montate pe vreo clădire reabilitată energetic.
Extragem un fragment din mărturisirea acestuia legată de programul zilnic, pentru a înţelege de ce, la ţară, lumea nu dă jos un primar aşa de uşor ca la oraş. Mai ales atunci când este prezent zilnic pe „retina” cetăţenilor, care se întâlnesc cu el pe uliţele comunei.
„Mi-aduc aminte, când am venit prima dată în comună, nu ştiam dacă mai scot cizmele din noroi. Era Şerbăneştiul plin de urme de tractor, pentru că s-a lucrat aşa cum s-a lucrat… au băgat caprele, au tăiat fierul ca să-l dea la fier vechi, au băgat tractoarele mari şi-au făcut urme de intrai până la brâu. Trebuia să fie cineva care să repare şi drumurile. N-a fost uşor, vreo două mandate am stat de drumuri, de apă, dar, din acest punct de vedere, mă simt împlinit. Sunt nişte eforturi, dar dacă vrei să vii la Primărie, să stai doar la Primărie, să arăţi cu degetul şi să spui: să faci aia, să faci ailaltă şi nu pleci pe teren, şi nu te-ai încălţat în cizme, şi nu te-ai dus cu ei… Când am băgat alimentarea cu apă, eram viceprimar. Eram în cizme şi eu făceam legăturile pe şanţuri. Veneam acasă murdar şi mă întreba soţia: Mă, tu ce eşti acolo? Trebuie să facem treabă, căci de aceea am ajuns acolo. Cât voi fi la Primărie, nu voi fi omul comod care să stea numai la birou. Este adevărat, voi avea şi zile de birou, şi ore de birou, însă le-am spus colegilor de la Primărie: până la ora 10.00 sunt la Primărie, după 10.00 nu ştiu unde mă cheamă şi ce probleme am. Tot ce se lucrează după ora zece puneţi la mapă şi, a doua zi, de dimineaţă, stăm de vorbă. Câteodată, se respectă, câteodată, nu se mai respectă. Mai sună: „Unde eşti? Dacă eşti prin apropiere, vino că avem un act…” Nu sunt unul comod care să nu vină. Omul este condiţionat şi de serviciu, şi de timpul lui liber şi, de multe ori, trebuie să-i joci în strună, cum zice românul. Dacă am ajuns acolo, trebuie să facem tot ce trebuie pentru ei.”, a afirmat Ion Banzea.