Inaugurarea monumentului „Ecaterina Teodoroiu”, de Dumitru Mățăuanu, în prezența reginei Maria, a notabilităților locale și a reprezentanţilor societăţilor culturale din întreaga ţară. Slatina, 31 mai 1925. Sursa: arhiva „Iubim Slatina”.
„Miercuri, 3 iulie a. c., la ora 5 d. a., s-a făcut înmormântarea sculptorului Dumitru Mățăuanu.
În capela cimitirului Sf. Vineri, unde se aflau depuse rămășițele pământești ale defunctului, au depus coroane: colegii, profesori ai Școalei de Arhitectură, sindicatul Artelor Frumoase, Școala Superioară de Arhitectură, funcționarii Soc. „Minimax”, comercianți și industriași din Capitală, elevii Școalelor de Arhitectură și Belle Arte. Serviciul religios a fost oficiat de arhiereul Platon Ciosu, înconjurat de mai mulți preoți.[…]
După terminarea serviciului religios, au ținut cuvântări dnii: Emil Pangrati, în numele profesorilor și elevilor Școalei de Arhitectură; Costin Petrescu, directorul Școalei de Belle Arte, în numele acestei școli; sculptorul Ioan Iordănescu; Ion Gh. Nicolaescu, Mățău-Muscel, inspector școlar, și preotul Victor A. Nicolescu, deputat de Muscel.”
Așa începea în revista „Muscelul Nostru”, anul I, nr. 3, 1929, o cronică îndurerată, intitulată „Înmormântarea sculptorului D. Mățăuanu”, scrisă de Ion Gh. Nicolaescu, directorul revistei. Moartea neașteptată și prematură a lui Dumitru Mățăuanu, la numai 41 de ani, crease multă emoție în lumea artistică românească. Sculptorul era în plină putere creatoare și avea în plan numeroase proiecte, unele dintre ele chiar spectaculoase.
- Dumitru Măţăuanu, discipol al sculptorilor francezi Antoine Bourdelle şi Ernest Henri Dubois
Născut în 1888 la Câmpulung, pe strada Tabaci nr. 24 (astăzi I. L. Caragiale), ca fiu al lui Toma Mățăuanul (descendentul unor țărani din Mățău, de unde și numele), yDumitru Mățăuanu urmase cursurile Școlii de Belle Arte din București, în perioada 1904-1909, avându-l ca profesor pe sculptorul Dimitrie Paciurea.
Absolvent cu „Distincțiune” al școlii, obținând o bursă acordată de „Societatea Femeilor Române”, a plecat pentru specializare la Paris, unde a devenit discipol al sculptorilor francezi Antoine Bourdelle și Ernest Henri Dubois. Întors în România, a fost numit profesor de sculptură la Școala de Belle Arte din București, iar curând după aceea și-a deschis un atelier pe Calea Griviței nr. 22, care a devenit în scurt timp „o adevărată școală a sculpturii acelor ani”.
În 1923 a deschis prima sa expoziție personală, la Ateneul Român, unde a expus 54 de lucrări, majoritatea în marmură de Carrara, reprezentând portrete în basorelief, busturi, lucrări decorative, dar și câteva statui monumentale, între care „Soldatul român”, înalt de 5,5 m (care avea să fie plasat la baza Arcului de Triumf din București), și „Eroina de la Jiu”, monument în memoria Ecaterinei Teodoroiu, care urma să fie ridicat în orașul Slatina. Grație talentului său, a fost solicitat mereu să lucreze și a sculptat „Monumentul eroilor” din Alexandria, dar și pe cele din Mățău, Jugur, Rucăr, Bălilești și Câmpulung, cel din urmă inaugurat în 1928 printr-o impresionantă festivitate.
- Inaugurarea monumentului „Ecaterina Teodoroiu” la Slatina (1925)
Între monumentele pe care le-a realizat Dumitru Mățăuanu, cel dedicat Ecaterinei Teodoroiu ocupă unul dintre locurile cele mai importante în creația sa artistică. Sculptorul a lucrat la statuia „eroinei de la Jiu” cu mult devotament, cu pasiune chiar, între 1921 și 1923, iar la soclul impunător al statuii a cioplit vreme de câteva luni înainte de inaugurarea din 1925.
În luna iunie 1923, aflăm din ziarul „Argus”, că Dumitru Măţăuanu a vernisat în foaierul Ateneului Român o expoziţie personală cu cele mai noi lucrări ale sale:
„D-sa expune statui monumentale, ca: statuia Ecaterinei Teodoroiu – eroina de la Jiu şi soldatul român din ultimul mare răsboi expus şi la Arcul de Triumf de la Şosea. D-l Măţăuanu mai expune interesante şi originale proiecte de monumente ale eroilor, capete de expresie, basoreliefuri, portrete şi lucrări decorative. Statuia Ecaterinei Teodoroiu -care are o înălţime de 2 m. 80 – prezintă o mişcare admirabilă de supleţă şi o înflăcărare de o rară putere emotivă”, se arată în articolul din ziar.
Această primă expoziţie personală a lui Dumitru Mățăuanu, deschisă la Ateneul Român, conţinea peste 50 de lucrări din diverse materiale. Aflat printre preferaţii Casei Regale, sculptorului i se însărcinaseră lucrări la care însăși Regina Maria ţinea foarte mult. Acesta a fost şi cazul monumentului dedicat Ecaterinei Teodoroiu.
În ziua de 31 mai 1925, la Slatina, se inaugura monumentul „Eroina de la Jiu”, care o reprezenta în mărime naturală pe Ecaterina Teodoroiu. Statuia, realizată din bronz, fusese sculptată în urma unei iniţiative a Reginei Maria, care ceruse constituirea unui comitet de iniţiativă pentru ridicarea monumentului-comemorativ. Lucrările la întreg ansamblul duraseră vreme de patru ani.
Conform planificării, monumentul ar fi trebuit inaugurat pe 25 mai 1925, însă a fost necesară amânarea ceremoniei pentru ziua de 31 mai, din cauză că unele lucrări de la soclu şi din jurul monumentului nu se sfârşiseră încă:
„Desvelirea monumentului eroinei Ecaterina Teodoriu – opera cunoscutului sculptor Dumitru Măţăuanu – care urma să se facă la 25 mai c. la Slatina (jud. Olt) – s-a amânat pentru ziua de 31 mai c. Vor asista la această solemnitate: Regina, d-l general Mărdărescu, ministru de război, cât şi reprezentanţi ai tuturor societăţilor culturale din întreaga ţară”, se arăta în grupajul de ştiri pe scurt al ziarului „Adevărul”, din 16 mai 1925.
- Tragedia din strada Semicercului, nr. 3
Aflat în plină glorie artistică, Dumitru Măţăuanu locuia singur în București, nefiind căsătorit, și ocupa o cameră în strada Semicercului nr. 3, lângă biserica Sf. Voievozi din calea Griviţei. Aici s-a produs tragedia.
Singurul ziar care a prezentat pe larg gestul disperat din 1 iulie 1929 al artistului este „Adevărul”, numărul din 4 iulie 1929, de unde aflăm:
„Duminică seară, nefericitul sculptor a fost la o nuntă. A venit acasă pe la ora 11:30 şi s-a culcat imediat. Cei care l-au văzut în seara aceea spun că arăta foarte bine, era dispus şi, în orice caz, n-ar fi putut bănui nimeni că după câteva ore îşi va pune capăt zilelor.
Dimineaţa, Măţăuanu s-a sculat la ora obişnuită şi, după ce a lucrat câtva timp în atelier, a plecat în oraş. Ce-a făcut între timp, până când a venit acasă, nu se ştie încă. Chiriaşii spun că l-au văzut întâmplător, înapoindu-se acasă pe la ora 2 d. a. A intrat în cameră şi n-a mai fost văzut până în clipa când s-a descoperit cadavrul.
Pe la orele 3 d. a., şeful atelierului, d. Carol Ihm, ştiind că maestrul nu s-a dus în cameră, [a mers] spre a-i cere unele indicaţiuni. Credea că citeşte, întrucât la ora aceea era întotdeauna în atelier. A bătut în uşă, repetat, dar n-a primit nici un răspuns. A apăsat pe clanţă şi a dat uşa în lături. D. Ihm a rămas privind în prag în faţa spectacolului îngrozitor ce i se înfăţişa înaintea ochilor”.
Sculptorul Dumitru Mățăuanu se sinucisese în camera sa din strada Semicercului, nr. 3. Artistul se spânzurase, cu o sfoară, de tăblia patului, iar trupul îi stătea lungit pe podea, cu mâinile înţepenite.
Corpul neînsuflețit al sculptorului a fost aşezat pe pat şi au fost anunţate autorităţile. Procurorul venit la faţa locului a luat act de constatarea făcută de comisarul de poliţie şi a dispus că nu mai este cazul ca trupul să fie transportat la spital pentru autopsie, deoarece se cunoştea cauza: sinucidere.
- Elucidarea unei mister: motivul sinuciderii lui Dumitru Mățăuanu
De-a lungul timpului, în tot ce s-a scris despre Dumitru Mățăuanu, motivul pentru care sculptorul și-a pus capăt zilelor, în plin elan creator și în vreme ce lucra la monumentul „Patria recunoscătoare”, nu a fost niciodată elucidat. În medalioanele care i-au fost conturate, cum ar fi cel din „Monografia comunei Mioarele” (1976) de Ion I. Șucu, Petre I. Tomescu și Ion N. Popescu, din volumul „Lumini muscelene” (1980) de Dumitru Baciu ori din cartea „Oameni din cetatea de scaun” (1995) de Gheorghe Pârnuță, Ovidiu Isbășescu și Flaminiu Mârtzu (ar putea fi menționate aici și alte surse, inclusiv pagina Dumitru Mățăuanu pe de Wikipedia), nu este dată nicio explicație pentru gestul său disperat.
Totuși, care să fi fost cauza a ceea ce s-a întâmplat în fatala zi de 1 iulie 1929 pe strada Semicercului, la nr. 3? Explicația, cred, o putem afla dintr-o mărturisire a unei rude care a lăsat trei pagini format A4, scrise de mână cu cerneală albastră, rezumativ, cu datele esențiale legate de viața și creația lui Dumitru Mățăuanu.
Manuscrisul inedit „Mățăuanu T. Dumitru – sculptor, Câmpulung Muscel” este semnat în final: „Constanța Atanasiu, rudă apropiată”. După ce prezintă pe primele două pagini principalele momente din existența sculptorului, cât și cele mai importante realizări ale sale în domeniul artistic, pe cea de-a treia pagină Constanța Atanasiu precizează, în final:
„Un moment de rătăcire sufletească a făcut să dispară sculptorul Mățăuanu din cauza femeii care i-a pozat pentru monumentul Ecaterinei Teodoroiu, prin a se spânzura. Ultimele clipe le-a trăit în casa pe care o avea în strada Semicercului nr. 3, unde acum avea și atelierul. Este înmormântat la cimitirul Sfânta Vineri. A fost un om inteligent, muncitor, cinstit, de o bunătate aparte și foarte hotărât în toate acțiunile sale. Cel ce a bătut la ușa lui n-a fost refuzat…”
Ce să se fi întâmplat oare? Încă din anul 1921, Dumitru Mățăuanu începuse să lucreze la statuia Ecaterinei Teodoroiu și, așa cum se obișnuiește, își alesese o femeie ca model pentru statuie. Sculptorul avea pe atunci 33 de ani, era necăsătorit și locuia singur. Între femeia care i-a fost model și sculptor trebuie să se fi născut o poveste de dragoste. Nu avem de unde ști dacă iubirea lui Dumitru Mățăuanu a fost împărtășită, dar cel mai probabil sentimentul nu a fost reciproc, pentru că sculptorul a rămas în continuare singur, necăsătorit, până în ultima clipă a vieții sale.
Așadar, cel mai probabil, cauza sinuciderii lui Dumitru Mățăuanu trebuie să fi fost determinată de o iubire neîmpărtășită, care s-a sfârșit dramatic. Nu avem astăzi niciun fel de informație cine ar fi fost femeia de care s-a îndrăgostit artistul, cu fatale consecințe. Tot ce mai putem face acum este să privim cu atenție chipul Ecaterinei Teodoroiu, conturat în modelul din ipsos – premergător cioplirii monumentului – și, apoi, nemurit în bronzul statuii din Slatina. Acolo, în acele trăsături, ne-am putea imagina cum arăta femeia necunoscută, cea care l-a determinat pe sculptor să-și pună capăt zilelor.
Notă:
Manuscrisul inedit „Mățăuanu T. Dumitru – sculptor, Câmpulung Muscel”, semnat „Constanța Atanasiu, rudă apropiată”, cel care ne dezvăluie motivul sinuciderii sculptorului, se află în arhiva personală.
În ortografierea numelui Dumitru Mățăuanu, am optat pentru această formă (și nu pentru forma „Mățăoanu”, folosită frecvent pe internet, inclusiv pe pagina lui de Wikipedia) urmând ortografierea din mai multe surse demne de încredere: manuscrisul inedit „Mățăuanu T. Dumitru – sculptor, Câmpulung Muscel”, „Monografia comunei Mioarele” (1976) de Ion I. Șucu, Petre I. Tomescu și Ion N. Popescu, dar și pe cea din „Oameni din cetatea de scaun” (1995) de Gheorghe Pârnuță, Ovidiu Isbășescu și Flaminiu Mârtzu.
În privința prenumelui Dumitru, sculptorul folosea în semnătură varianta „Dimitrie”.