26/04/2025

Sâmbătă, 22 martie, pictorul Alexandru Marinescu, preşedinte onorific al Asociaţiei de Arte Vizuale „I.D. Negulici”, vernisează expoziţia „Între cer şi pământ… Omul”

Sâmbătă, 22 martie 2025, la ora 13.30, în holul Complexului Big&Small va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură a artistului Alexandru Marinescu, intitulată „Între cer şi pământ… Omul”. Evenimentul va fi însoţit şi de lansarea unui album dedicat creaţiei sale.

Alexandru Marinescu este o figură importantă în arta vizuală românească, având o activitate de peste cinci decenii. Născut la 7 mai 1946 în comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman – satul natal al scriitorului Marin Preda -, acesta s-a format artistic la Şcoala Populară de Artă, făcând parte din a doua promoţie a acestei instituţii. În 1972 s-a alăturat Cenaclului „I.D. Negulici”, iar mai târziu a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Bucureşti. Astăzi, este preşedinte onorific al Asociaţiei de Arte Vizuale „I.D. Negulici”.

Lucrările sale acoperă mai multe genuri, de la peisaje şi natură statică la portret şi iconografie. A realizat pictură bisericească pe lemn şi frescă, printre cele mai importante lucrări numărându-se catapeteasma şi icoanele Mănăstirii Nămăieşti, precum şi numeroase troiţe din zona Câmpulung şi împrejurimi: Slănic, Aninoasa, Miceşti, Boteni, etc. A participat la numeroase ediţii ale Expoziţiei Naţionale de Icoane, la care a primit foarte multe premii şi distincţii, la taberele de creaţie organizate în ţară şi în împrejurimile Câmpulungului. A luat parte la târguri ale meşterilor populari organizate de consiliile judeţene, Direcţia pentru Cultură şi Artă tradiţională de la Piteşti, Mioveni, Focşani – Festivalul Vinului, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Muzeul Astra Sibiu. Lucrările sale se regăsesc în colecţii particulare din România şi străinătate.

 „Artistul Alexandru Marinescu este un pictor care a evoluat de-a lungul timpului, preocupat de mai multe genuri artistice. Dacă în tinereţe era interesat de redarea peisajului aproape în exclusivitate, abordând o tehnică oarecum impresionistă, cu trecerea timpului portretul şi îndeosebi autoportretul au venit pe primul plan. Se observă, la maturitate, o mai mare uşurinţă în stăpânirea tehnicii de aplicare a uleiului pe pânză. O plăcută surpriză am avut-o când am văzut o nouă preocupare a artistului, nume pictura bizantină, a cărei tehnică nu este deloc uşoară şi necesită răbdare şi acurateţe. Mai mult decât atât, pictura murală executată pe acele troiţe întâlnite destul de des în zona Câmpulungului sunt bine executate, respectând toate canoanele, dovedind astfel şi o cunoaştere dogmatică profundă. Ca orice artist, preocupat să se perfecţioneze la maturitate, nu este exclus să ne surprindă în continuare.”, Vasilica Chifu, membră UAP Bucureşti.

Expoziţia „Între cer şi pământ… Omul” va oferi publicului ocazia de a explora viziunea artistică a pictorului Alexandru Marinescu, reflectată într-o selecţie de lucrări ce surprind relaţia dintre umanitate şi univers. Expoziţia poate fi vizitată în holul Complexului Big&Small în perioada 21 martie – 20 mai 2025.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!