Lucrările de reabilitare interioară a Policlinicii Câmpulung, începute în luna august 2024, au ajuns într-un stadiu de execuţie de aproximativ 80%. Proiectul, câştigat de firma Raf Proiect Construct SRL, din Piteşti, pentru suma de 4,3 milioane lei, s-a desfăşurat într-un ritm foarte bun, în ciuda întârzierilor generate de contestaţia iniţială.
Până la sfârşitul anului 2024, întregul etaj I al Policlinicii a fost finalizat şi recepţionat. În prezent, lucrările continuă la parter, unde se intervine pe două fronturi, cu un efectiv de 16 muncitori şi 3 electricieni. Una dintre secţiunile de la parter este finalizată în proporţie de 90%, urmând ca în cursul acestei săptămâni să se realizeze finisajele şi montajul tarkett-ului, după care va putea fi efectuată recepţia.
Lucrările s-au desfăşurat fără întrerupere, însă condiţiile meteorologice specifice sezonului rece au impus unele ajustări. Din cauza temperaturilor scăzute, muncitorii au întâmpinat dificultăţi legate de uscarea materialelor pe pereţi, fiind necesară utilizarea tunurilor de căldură, care au trebuit mutate frecvent pentru a asigura un climat optim de lucru. Pentru a nu perturba activitatea Policlinicii, care deserveşte unui număr mare de pacienţi, managerul Spitalului Câmpulung, Petrina Florea, a solicitat ca lucrările să fie organizate astfel încât unitatea medicală să rămână funcţională. S-a optat pentru un sistem de execuţie pe sectoare, care, deşi a impus anumite constrângeri în ceea ce priveşte logistica lucrărilor, a permis menţinerea activităţii medicale. La parter, prima mână de glet a fost aplicată în camere, iar aspectul final va fi similar celui de la etajul I, cu finisaje noi, tarkett, tâmplărie nouă, instalaţie electrică schimbată. O etapă importantă a fost decopertarea pereţilor până la cărămidă, ceea ce a asigurat o reabilitare completă a spaţiilor interioare.
După aproximativ patru luni de muncă, lucrările sunt aproape de finalizare, deoarece au fost zilnic prezenţi pe şantier 20-30 de muncitori. Reprezentanţii firmei Raf Proiect Construct SRL sunt mulţumiţi de colaborarea pe care au avut-o atât cu Primăria Câmpulung, cât şi cu conducerea Spitalului Municipal. Dacă nu vor apărea întârzieri neprevăzute, finalizarea completă a reabilitării interioare a Policlinicii este estimată să aibă loc spre finalul lunii martie.
Robert Adrian ŞTEFAN