-3.9 C
Campulung Muscel
07/02/2025

Se lucrează la amenajarea rigolelor pe Valea Bărbuşii

La finalul anului trecut, carosabilul de pe strada Valea Bărbuşii a fost asfaltat prin aplicarea unui covor bituminos. În prezent, echipele de muncitori lucrează la amenajarea rigolelor, după ce strada Leculeşti a fost finalizată.

Reamintim că pe 28 noiembrie 2024 s-a aprobat prelungirea cu un an a duratei proiectului de reabilitare a celor patru străzi, noul termen de finalizare fiind 31 decembrie 2025. Deşi perioada de execuţie a fost extinsă, volumul lucrărilor rămase nu necestiă neapărat un interval atât de lung. Aceste intervenţii fac parte din două proiecte GAL, care au vizat introducerea reţelei de canalizare şi asfaltarea străzilor menţionate. Licitaţia pentru lucrările de asfaltare a fost câştigată de Group Concif SRL, din Bădeni-Stoeneşi, la preţul de 5.844.007,86 lei.

Deşi temperaturile din această perioadă sunt scăzute, muncitorii au menţionat că turnarea cimentului pentru rigole nu este afectată, iar atât timp cât condiţiile meteo permit, lucrările vor continua.

E.M.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!