În primăvara anului 1944, învăţătorii Eugen şi Profira Labiş, împreună cu copiii lor, s-au refugiat în Muscel. Veneau tocmai de la Mălini-Suceava, meleagurile natale ale poetului, unde s-au întors în primăvara anului următor. Elevul Nicolae Eugen Labiş a studiat la şcoala din Văcarea, comuna Valea Popii, în acele timpuri. Copilul avea 9 ani, când familia sa a găsit adăpost tocmai în Muscel, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Clasa a III-a, parţial, după cum o arăta situaţia şcolară, a urmat-o la unitatea şcolară musceleană, unde au predat şi părinţii săi dascăli. Născut pe 2 decembre 1935, tânărul poet a murit la doar 21 de ani, în urma controversatului accident de tramvai suferit în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956. N-a avut nicio şansă, având măduva complet secţionată. S-a stins din viaţă pe 22 decembrie 1956.
- Amintirile foştilor colegi din clasa a III-a despre Nelucu: „La serbări, scria şi recita poezii, scria roluri pentru noi şi scenetele lui le jucam apoi pe scenă”
În ediţia de acum 52 de ani a revistei „Argessis” a Muzeului Judeţean Argeş apărea, sub semnătura lui Dumitru Anghel, o relatare interesantă despre legătura poetului Nicolae Labiş cu judeţul Argeş. Cu zona Muscel, mai precis, unde a trăit un an. Cercetarea autorului clarifică un capitol mai puţin cunoscut din biografia scriitorului: perioada refugiului în Muntenia.
„În aprilie 1944, familia poetului s-a stabilit în satul Văcarea, comuna Valea Popii, judeţul Muscel. În această vreme, părinţii lui Labiş funcţionează ca învăţători la şcoala primară din sat, iar Nelu este elev la aceeaşi şcoală, în clasa a III-a. Pe coridorul şcolii generale din satul Văcarea, comuna Mihăeşti – după împărţirea administrativ-teritorială – se află astăzi un modest colţ memorial (n.r. articolul a fost scris în anul 1972!), în care este expus catalogul clasei a III-a pe anul şcolar 1944-1945, învăţător I.C. Istrătescu (deşi la această clasă s-au perindat mai mulţi învăţători, din cauza concentrărilor, cum ne-a relatat directorul şcolii, învăţătorul Valeriu Pisică). La nr. 38, catalogul cuprinde situaţia şcolară a elevului Labiş Eugen Nicolae, pe trimestrul I. Trimestrele următoare le-a făcut la şcoala din Mălini. Familia învăţătorului Labiş se întorsese la Poiana Mărului.
Poetul îşi aminteşte acest moment astfel: „La şcoală am găsit ferestrele sparte şi ruine. / Pirul crescuse mare cât mine. / Şerpii alunecau în salturi grăbite / Printre obuze şi cartuşe ruginite”, imortalizându-l într-un tulburător document sufletesc, însemnat pe nişte foi simple de caiet, în poemul ce poartă titlul „Întoarcerea”, încorporat ulterior în ciclul „Cântece de munte”.
Tatăl poetului precizează că nu este vorba despre o invenţie lirică: „-Când ne-am întors, nu mai erau aici nici uşi, nici bănci, nici ferestre. Le arseseră nemţii. Prin toate clasele erau numai obuze de brand. Şi primul lucru pe care l-am făcut atunci, eu şi cu fiul meu, ne-am apucat să îngropăm obuzele.”
Pagina catalogului constituie un document util pentru completarea portretului „elevului eminent” Nicolae Labiş care, din clasele primare, dovedea interes pentru toate disciplinele. Redăm mediile pe obiecte în clasa a III-a, trimestrul I: Religie 10; Citire 10; Gramatică şi compunere 9; Istorie 10; Geografie 10; Cunoaşterea naturii 9; Cunoaşterea şi îngrijirea omului 9; Matematică 9; Deprinderi de viaţă 9; Caligrafie 9; Desen 10; Educaţie fizică 9; Lucru manual 9; Practica agricolă 9; Purtare 10.
La Mălini, Labiş a fost elevul mamei sale. Ea îi punea câteodată note mai mici decât merita. La Văcarea, cât, timp de două trimestre, l-a avut învăţător pe I.C. Istrătescu, el a primit note mai mari.
Tot în arhiva Şcolii Văcarea se păstrează câteva procese-verbale, care atestă prezenţa activă a învăţătorilor Eugen şi Profira Labiş şi a fiului lor la activităţile extraşcolare: organizarea serbării cu daruri de Anul Nou, în scopul strângerii de venituri pentru ajutorarea copiilor orfani şi săraci. Reproducem un fragment din procesul-verbal încheiat în ziua de 28 decembrie 1944: „Obiceiurile din Moldova: capra, ursul, pluguşorul au fost executate cu mult talent de domnii învăţători Eugen Labiş, C. Petruţă şi elevii Plăcintă, Labiş şi Istrătescu. Pentru organizarea, pregătirea, executarea şi buna reuşită a serbării din punct de vedere moral şi material, au luat parte activă următorii: Profira Labiş, M.D. Ungureanu, Elena Eneia etc.”
Dar nu numai acest document, ci şi mărturiile foştilor săi colegi din clasa a III-a (Ungureanu Ion, Stanciu Constantin, Stroie Constantin) vorbesc despre spiritul voluntar al viitorului poet, despre setea sa de a acţiona: „La serbări era nelipsit, scria şi recita poezii, scria roluri pentru noi şi scenetele lui le jucam apoi pe scenă”, ne-a relatat Stroie Constantin, în prezent profesor de Economie politică şi socialism ştiinţific la Liceul „N. Bălcescu” din Piteşti. Iar octogenarul ţăran Mitu B. Ştefan, la care a stat în gazdă familia poetului, îşi aminteşte şi azi (am stat de vorbă cu moş Mitu în octombrie 1969) că Nelucu era un copil vorbăreţ şi deştept.
Se juca mult cu ceilalţi copii şi citea multe cărţi. Se plimba pe dealuri şi, de multe ori, îl vedea scriind. De la Stroie Constantin am achiziţionat două fotografii ale poetului, instantanee, în grup, făcute în curtea şi grădina casei gazdei, datând din mai 1944. Alături de Nelu, făceau parte din grup: Profira Labiş, Margareta Labiş (sora poetului), Bizucu Adriana Eneia (verişoara poetului), învăţătorii Eneia (unchiu şi soţia), Nataliţa (vecină) şi Stroie Constantin (coleg de clasă), Leanca şi Ştefan Mitu (gazde), fotografii care, momentan, se găsesc la poetul Gh. Tomozei, spre a le utiliza la volumul său dedicat poetului Labiş.
Convorbirea noastră cu gazda, vecinii gazdei, fostul învăţător şi foştii colegi ne-au convins că şi la Văcarea, ca şi la Mălini sau Bucureşti şi pretutindeni pe unde a trecut şi unde a trăit, Nicolae Labiş a rămas cu mult mai mult decât o amintire frumoasă. Poezia sa este asemenea fântânii care, aşa cum scria neuitatul nostru poet: „Curge-n brazde şi-n ulcioare / Fără odihnă, fără uitare….” Ea nu-şi poate curma niciodată firul, deoarece cuprinde în fiecare vers al său greul pământului nostru.”, este un fragment al lucrării publicate în 1972 despre perioada musceleană din copilăria lui Nicolae Labiş. “E.M.”